Fiodor Lukianov: Coșmarul lui Helmut Kohl

În Germania a început destrămarea partidelor sistemice

Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei ”Rusia în politica globală”, director de programe științifice al Clubului Internațional de Dezbateri ”Valdai”

Helmut Kohl, cancelarul RFG căruia i-a revenit misiunea de a reunifica Germania după 45 de ani de divizare, a părăsit această lume în urmă cu nouă ani. În ultimii ani, el nu a mai participat deloc la viața publică, starea de sănătate nu i-a mai permis. Se știe însă că, atât timp cât a urmărit evenimentele, politica succesorilor nu s-a bucurat de aprobarea lui.

Pe Angela Merkel, pe care Kohl a promovat-o personal pe scara ierarhică a partidului, o considera, în general, o trădătoare. Ambițioasa doamnă nu și-a susținut mentorul când, în ultimii ani de mandat, asupra lui s-au năpustit atacuri directe. Îl tulbura pe patriarh și cursul general de ștergere a individualităților și unificarea paneuropeană.

Dacă Helmut Kohl ar fi fost în viață (ar fi avut acum 96 de ani, predecesorul lui în funcția de cancelar, Helmut Schmidt, a ajuns la această vârstă cu mintea perfect lucidă), ar fi fost îngrozit până unde a decăzut partidul lui și de cine îl marginalizează.

Uniunea Creștin-Democrată este unul dintre cele două partide „populare”, adică de masă și sistemice, alături de Partidul Social-Democrat din Germania. Dar, într-un anumit sens, CDU este mai important: puterile occidentale care, după al Doilea Război Mondial, au stabilit cadrul a ceea ce era acceptabil în Germania de Vest, s-au bazat în primul rând pe dreapta. În ansamblul ei, dihotomia dintre conservatori (creștin-democrați) și socialiști (social-democrați) a constituit construcția politică fundamentală a întregii Europe Occidentale în a doua jumătate a secolului trecut.

Alegerile regionale din această lună (Saxonia-Anhalt în urmă cu două săptămâni, Mecklenburg-Pomerania Inferioară și Berlin zilele trecute) demonstrează că peisajul politic al Germaniei s-a pus definitiv în mișcare. Simbolism este din belșug. La Berlin, oraș intrat în istorie ca simbol al prăbușirii proiectului comunist, câștigă convingător cei care, fie doar și nominal, sunt succesorii partidului de guvernământ din RDG (în realitate, nu seamănă cu acesta, fiind reprezentanți tipici ai liberalismului de stânga în forma lui contemporană). Pe întreg teritoriul fostei RDG, exact de-a lungul granițelor ei, starea de spirit a alegătorilor se deosebește clar de cea din Germania de Vest: în trei decenii și jumătate diferențele nu au dispărut. Partidele sistemice de dreapta sunt împinse tot din dreapta — lucru considerat inacceptabil în Germania postbelică.

Problema nu constă în succesele conjuncturale ale unora și eșecurile altora, ci în demontarea unui sistem de partid care, de-a lungul deceniilor, devenise atât de obișnuit, încât părea absolut de neînlocuit, ceva firesc. Aceste schimbări marchează sfârșitul unei construcții politice ordonate. Pentru conducerea „partidelor populare” (aceleași CDU și SPD) este convenabil să reducă problema la factorul Alternativa pentru Germania. Prin urmare, toată verva se reduce la întrebarea: ce facem cu ea? Și, în același timp, ei includ partidul de Stânga în categoria extremiștilor de pe celălalt flanc. Între timp, principala coliziune constă în fragmentarea întregului peisaj electoral și în pierderea acelei capacități garantate de guvernare socio-politică.

Ce va reuși Partidul de Stânga la Berlin se va clarifica în curând: fie se vor contopi cu ceilalți, fie vor începe derapaje utopice. Capacitatea Alternativei pentru Germania, în starea actuală a partidului, de a guverna cumva fără a se discredita prin eșecuri imediate este îndoielnică. Partidul nu are nici cadre, nici idei coerente pentru majoritatea problemelor care trec dincolo de tema migrației (deși nu i se poate nega flerul politic general).

În privința celorlalte partide, principala schimbare este orientarea Germaniei spre standardul țărilor europene mai mici, cum ar fi Belgia sau Țările de Jos, fie Austria de astăzi. Asta înseamnă guverne instabile, formate din mai multe partide de orientări diferite.

O asemenea structură nu este, în sine, o noutate, și multe state funcționează perfect normal cu ea. Dar Germania este o țară specială, nu foarte flexibilă din punct de vedere socio-politic și căreia nu-i place agitația. Dacă spațiul politic începe să se sfărâme, dacă vor începe, de exemplu, procese interne în CDU și SPD, legate de nemulțumirea unei părți a membrilor de partid față de deciziile luate de conducere, nervozitatea generală va începe să crească. Având în vedere rolul pe care, istoric vorbind, îl joacă Germania în Europa, acest lucru se va resimți pe întregul continent. Iar cum se știe, și rezultatele nervozității germane variază.

Tentația establishmentului este de a considera eșecurile ca rezultat al unor factori personali. Probabil că Merz nu va mai fi curând în funcția de cancelar. În Germania însă nu se conștientizează încă faptul că se apropie o profundă criză a sistemului politic. Ce va fi când această conștientizare va apărea este o altă întrebare interesantă.