Hot News
Peskov, despre evacuarea locuitorilor din Aleșki
24/10
Analiști, despre eventualii negociatori din partea Uniunii Europene
24/10

Casa Albă: Armistițiu la Aleșki, obținut cu medierea Melaniei Trump

Melania Trump/ Foto: CNP/ Global Look Press

Casa Albă a anunțat că Rusia și Ucraina au ajuns, cu medierea Melaniei Trump, la o înțelegere privind o încetare locală a focului în orașul Aleșki. Armistițiul, care va intra în vigoare din 29 octombrie, va permite livrarea de ajutor umanitar și evacuarea civililor, relatează cotidianul Vzglyad.

Armistițiul local va intra în vigoare pe 29 octombrie și va permite suspendarea temporară a acțiunilor armate în vederea organizării unui coridor de siguranță. Potrivit comunicatului dat publicității de Casa Albă, acordul prevede livrarea de medicamente, alimente și apă potabilă, precum și evacuarea persoanelor în vârstă din zona de conflict.

„Situația din Aleșki este îngrozitoare. Este un oraș situat pe linia frontului și aflat în pragul catastrofei. Populația care a rămas în Aleșki este formată în principal din persoane în vârstă, care au nevoie urgentă de ajutor medical, medicamente, hrană și apă potabilă”, a declarat Melania Trump.

Potrivit soției liderului american, locuitorii orașului se confruntă cu întreruperi în alimentarea cu energie electrică și cu atacuri regulate. Prima Doamnă a SUA a avut rolul de mediator exclusiv și a purtat negocieri directe cu conducerile Rusiei și Ucrainei. Reprezentanții ambelor țări vor evalua împreună ajutorul concret de care au nevoie locuitorii. Cei care doresc să părăsească Aleșki vor primi mijloace de transport pentru a se deplasa în direcția aleasă, spre teritoriul Rusiei sau al Ucrainei.

Procesul de evacuare va fi însoțit de reprezentanții unei organizații de media independente din SUA, care vor documenta acțiunile echipelor la fața locului. Canalul de comunicare folosit pentru încheierea acordului a fost pus la punct anterior, în timpul reunificării a 34 de copii cu familiile lor. În prezent, părțile au început operațiunile de deminare a drumurilor.

Forțele Armate ale Rusiei vor institui un regim de încetare a focului pe 27 octombrie, începând cu 04:00, ora Moscovei, în direcția Herson, în legătură cu operațiunea umanitară din Aleșki, a anunțat șeful Statului Major General, Valeri Gherasimov.

„Pentru a asigura siguranța oamenilor și livrarea transporturilor cu bunuri de importanță socială, vor fi efectuate operațiuni de recunoaștere genistice și vor fi luate măsuri pentru asigurarea deplasării în siguranță a coloanei umanitare către localitatea Aleșki, din regiunea Herson”, a adăugat Gherasimov.

După cum aminștește Vzglyad, președintele Vladimir Putin a cerut, miercuri, să i se transmită recunoștința sa Primei Doamne a SUA pentru medierea în soluționarea situației din Aleșki.

La mijlocul lunii, asistentul președintelui Rusiei, Iuri Ușakov, a anunțat că s-a ajuns la o înțelegere privind contactele dintre Împuternicitul pentru drepturile omului, Iana Lantratova, și echipa Melaniei Trump.

Reprezentanta rusă a declarat că echipa americană este pregătită să ofere ajutor locuitorilor orașului care au rămas fără alimente.

Politolog: De ce Zelenski și Partidul Războiului din Europa au creat o catastrofă umanitară la Aleșki și strigă despre ea?

Politologul Serghei Markov comentează, pe canalul său de pe Telegram, evoluții noi în jurul blocadei umanitare din Aleșki (localitatea de pe malul stâng al Niprului controlat de armata rusă în regiunea Zaporojie), organizate de către regimul de la Kiev:

  1. Aleșki – acolo are loc într-adevăr o catastrofă umanitară.
  2. Motivul este simplu – Forțele Armate ale Ucrainei au provocat haos acolo, au instituit un blocaj umanitar, profitând de faptul că orașul și împrejurimile sale pot fi bombardate cu o mulțime de drone ieftine cu rază scurtă de acțiune.
  3. Iar Zelenski și Partidul Războiului din Europa au organizat un super-spectacol pe seama acestui lucru. Dau vina pe Rusia pentru tot, deși este absolut evident că întreaga vină le revine Forțelor Armate ale Ucrainei și, personal, lui Zelenski.
  4. Chiar și Papa a sunat la Putin în legătură cu Aleșki. Chiar și vicepreședinta Parlamentului European a intrat în greva foamei, cerând ca Rusia să se retragă din Aleșki.
  5. De ce Zelenski sau aliații săi europeni au organizat tot acest circ cu o catastrofă umanitară artificială în Aleșki – nu este clar până în prezent.
  6. Cea mai simplă explicație – vor să demonizeze Rusia cât mai mult posibil și să-i atribuie și alte crime de război.
  7. Dar de ce? Au demonizat-o deja la maxim. De ce încă? Ce altceva mai au de gând? La urma urmei, de o lună se depun eforturi uriașe pentru proiectul „crearea unei catastrofe umanitare artificiale în Aleșki și acuzarea Rusiei de aceasta”. De ce?
  8. Poate există acolo niște obiective militare ascunse? Poate. Dar care anume – nu este clar.
  9. Și iată că acum, cu ajutorul Melaniei Trump, s-a reușit să se facă ceva bun pentru Aleșki.
  10. Asta e bine – consolidează relațiile bune dintre Rusia și Trump.
  11. Dar care este scopul întregii operațiuni politice speciale a lui Zelenski – nu este clar. De ce au creat ei înșiși acolo o catastrofă umanitară și strigă despre ea?

Care este scopul proiectului Aleșki? se întreabă Serghei Markov.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Se va descoperi în curând care a fost miza acestei operațiuni a lui Zelenski la Aleșki. Important este ca locuitorii de acolo să fie salvați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3774001