Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Regizorul Karen Șahnazarov/ Foto: Mosfilm
Vestea că directorul general al studiourilor Mosfilm, regizorul Karen Șahnazarov, face un film despre Stalin a stârnit un interes ridicat. Titlul de lucru al producției în patru episoade, realizate pentru postul de televiziuine Pervîi Kanal, este „Iosif Stalin. Momentul adevărului”. Iar Karen Gheorghievici a vorbit despre proiectul său pentru cotidianul Rossiiskaia gazeta, fiind primul interviu acordat unei publicații federale.
Întrebare: – Karen Gheorghievici, faptul că veți face un film despre Stalin a venit pe neașteptate. Figurează de mult în planurile dumneavoastră? Cum ați ajuns la acest proiect?
Karen Șahnazarov: – Într-adevăr, ideea mi-a venit foarte brusc. Postul Pervîi Kanal mi-a propus să realizez patru episoade despre primele zile și săptămâni ale războiului: 21 iunie 1941. Stalin în acea perioadă. Și, într-un fel, asta m-a captivat, sincer să fiu, și m-am lăsat absorbit de idee. În principiu, știu destul de bine istoria, inclusiv biografia lui Stalin. M-am cufundat în documentare și mi-am dorit să fac din asta un film. După care au apărut și ideile cum să-l gândesc astfel încât să fie ceva original.
Întrebare: – Ce credeți, ce anume determină, astăzi, acest interes sporit față de Iosif Stalin? Se vorbește mult despre el, se scrie, se pregătesc chiar două seriale – al dumneavoastră și cel al lui Vladimir Bortko – și nu sunt singurele. Stalin apare ca personaj în multe filme și seriale.
Karen Șahnazarov: – În privința celor două filme: la vremea respectivă, am regizat filmul ”Ucigașul țarului”. În același timp, Ghelii Riabov făcea un film despre Nicolae al II-lea – tot despre execuția familiei țariste. După care Gleb Panfilov a realizat filmul ”Romanov. Familia încoronată”. Este normal, nu este nimic surprinzător aici. Figuri de anvergură, evenimente dramatice. Mai mult ca sigur, Stalin va rămâne personaj principal al multor alte filme. Și nu este nimic neobișnuit sau reprobabil.
Personalitatea lui Stalin continuă să intereseze, pentru că trezească interes, deoarece exercită și astăzi o influență enormă asupra vieții noastre, în primul rând asupra Rusiei. Și întrucât Rusia este una dintre țările cheie, acest lucru se reflectă, prin urmare, și asupra întregii istorii mondiale. De aceea, în jurul numelui lui se duce o luptă acerbă, iar el rămâne o figură reală, activă. Și sunt multe mistere în jurul său. Da, despre Stalin s-a scris și s-au făcut multe filme, dar multe chestiuni pe care, de exemplu, le-am descoprit acum, în timp ce lucram la film, sunt absolut necunoscute.
Întrebare: – Când ați realizat Anna Karenina, ați avut o cu totul altă abordare față de ce se acceptă, de obicei, în cinematografie în privința acestei opere. Ați extras din el și plasat în prim-plan ceea ce nimeni altcineva nu văzuse în general. Același lucru veți reuși și cu Stalin?
Karen Șahnazarov: – Vom vedea, mai întâi trebuie făcut filmul. Este prea devreme să vorbim despre asta. Dar, în orice caz, abordarea care mi-a venit în minte nu este una tocmai tradițională pentru acest gen de filme.
Stalin a devenit un personaj oarecum banal în cinematografia sovietică și rusă: se plimbă cu pipa, rostește ceva cu accent georgian. În general, a fost un om foarte emotiv, temperamental și extrem de complicat, deloc asemănător cu statuia desenată cu semnul minus sau cu semnul plus. De aceea este el o personalitate atât de interesantă.
Întrebarea: – Despre perioada când Stalin a murit se fac, după părerea mea, mai multe filme. Este filmul ”Moartea lui Stalin”, al lui Armando Iannucci, ”Testamentul lui Stalin”, al lui Mihail Tumanișvili, va fi pelicula lui Vladimir Bortko… Dumneavoastră ați ales altă perioadă: începutul războiului. Faceți niște paralele între epoca lui Stalin și prezentul în sensul că ele seamănă foarte mult?
Karen Șahnazarov: – Aceste paralele se impun de la sine. Într-adevăr, există foarte multe similitudini din punct de vedere temporal. Și atunci – în iunie 1941 și tot ce s-a întâmplat în jurul acelei date, și realitatea de astăzi. Este evident că paralele sunt multe, și chiar dacă nu este obligatoriu să pui un accent deosebit pe ele, ies singure în evidență, fără nici un ajutor.
Întrebare: – Cât de amplu va fi filmul dumneavoastră?
Karen Șahnazarov: – Destul de amplu, deoarece acțiunea se desfășoară în două dimensiuni. În Kremlin, la nivelul tuturor deciziilor luate la vârful puterii și, în același timp, cum se spune, în popor. Poveștile personale și războiul – toate se regăsesc și se împletesc: una se întrepătrunde cu cealaltă.
Întrebare: – Cum e anturajul, așa și regele. Astăzi, anturajul lui Stalin nu este mai puțin interesant decât el însuși. Koncialovski a avut un film despre ei, ”Cercul apropiat”. Vă amintiți, da? Colaboratorii lui Stalin, de exemplu Beria, miniștrii lui, vor fi și ei în filmul dumneavoastră?
Karen Șahnazarov: – Desigur! Și Beria și, firește, Molotov vor fi prezenți, pentru că ei sunt personaje de sine stătătoare ale filmului. Și Voroșilov și Malenkov vor fi și ei, este de la sine înțeles. Și copiii lui Stalin – Svetlana, Iakov… În general, vor fi toți.
Întrebare: – În ultima vreme se fac filme ca niște jurnale de știri. Adică ies ca și cum tocmai ai vizionat un buletin de știri la televizor, în care ți se spune direct, în față care este morala și așa mai departe. Filmul dumneavoastră despre Stalin nu va fi așa?
Karen Șahnazarov: – Cred că nu va fi deloc așa. Cel puțin, așa mi se pare mie: nici eu nu pot răspunde pentru mine (zâmbește). Dar în filmul nostru vor fi și istorie, și misticism, adică va fi o producție, cum am spus mai devreme, nu tocmai tradițională pentru acest gen cinematografic.
Întrebare: – Titlul complet al filmului este ”Iosif Stalin. Momentul adevărului”. Ați explicat că vorbele ”Momentul adevărului” nu au legătură cu romanul lui Bogomolov, ci reprezintă episodul cheie al coridei – momentul în care Toreadorul lovește taurul. Credeți că în zilele noastre sunt astfel de momente ale adevărului?
Karen Șahnazarov: – Desigur că sunt. Dar nu foarte des sunt de asemenea amploare cum a fost „momentul adevărului” din 1941. Adică a fost acel moment al adevărului care a decis soarta întregii lumi. Mi se pare însă că sunt și acum. În orice caz, pot apărea. Vom vedea. Principial cred că epoca actuală s-ar putea încheia cu un asemenea „moment al adevărului”. În ce direcție va merge, este deja altă întrebare.
Întrebare: – Înțeleg că veți dezvălui mai târziu numele actorilor care vor interpreta rolurile principale. Dar ce artiști v-au impresionat în rolul lui Stalin?
Karen Șahnazarov: – Sincer să fiu, nici unul, deși mulți actori l-au jucat pe Stalin. Dar nu este păcatul actorilor, este problema dramaturgiei. Stalin a fost tratat într-o marieră prea univocă: fie cu semnul plus, fie cu semnul minus. Actori buni au fost, precum Aleksei Petrenko, Aleksandr Zbruev, actori georgieni și alții. Mulți l-au jucat, dar niciodată nu am văzut omul viu în aceste interpretări.
Întrebare: – Am calculat că, atunci când a murit Stalin, dumneavoastră aveați un an. Proveniți dintr-o familie istorică și, poate, aveți o poveste de familie legată de Stalin?
Karen Șahnazarov: – Nu, nu am o asemenea poveste, pentru că familia mea, atât din partea tatălui, cât și din partea mamei, era, de fapt, una foarte simplă. Deși tatăl meu provenea dintr-o familie veche. În perioada sovietică însă, părinții mei au fost oameni simpli, fără nici o legătură cu politica. Abia mai târziu tata a lucrat la Comitetul Central și a fost consilierul lui Mihail Gorbaciov, dar nu a avut nici o legătură cu Stalin. Îmi amintesc doar ce a povestit tata o singură dată. După război, a lucrat la Editura Politică. Publicau un fel de calendar de perete, din cele foarte populare pe vremuri. Și, cumva, s-a strecurat o fotogragie unde era Troțki. Mausoleu, anii 1920… Cum a ajuns acolo, nu se știe. Atunci, tata a avut destul de îndurat pentru cele întâmplate dar, din fericire, fără consecințe, pentru că fusese pe front. I s-a reproșat doar: ”Cum puteți fi atât de neatent?” și altele asemenea.
Întrebare: – Stalin a influențat destinul fiecărei familii, de aceea v-am și pus această întrebare.
Karen Șahnazarov: – Tatăl meu a fost nobil. Și familia lui a fost nobilă, armeano-karabahă, din Baku. Înainte de revoluție, au fost oameni bogați – întregul mediu social era așa. Ei și? Nimeni nu a fost supus represiunilor. Tata a plecat pe front în 1942 și pe front a fost primit în rândurile Partidului Comunist. Familia mamei, în schimb, a fost una de țărani. După colectivizare, ei au plecat la Moscova: bunicul a lucrat ca muncitor pe șantier, pentru că, pesemne, apăruseră niște probleme la ei în sat. Și din nou nu se poate spune că cineva a avut de suferit. Reiese ca nu a fost așa ceva nici pe linia tatălui, nici a mamei. Există însă această idee că, din moment ce ai fost nobil, fie au fost neapărat împușcați, fie ceva similar s-a întâmplat. Iată însă că nimic cu tatăl meu nu s-a întâmplat.
Întrebare: – Când vine vorba despre Stalin, mereu se spune despre o mâna forte și este comparat, din acest punct de vedere, cu actualii lideri ai istoriei contemporane. Această temă va fi abordată în film sau poate ne puteți spune pur și simplu ce credeți despre acest subiect?
Karen Șahnazarov: – Vă pot spune ce gândesc. Dar eu nu fac însă un film de genul celui despre care ați vorbit: precum un articol de ziar. Despre o mână forte și așa mai departe. Personal, eu cred că Stalin a fost copilul epocii lui. A fost creat de poporul sovietic. De poporul rus. Strict vorbind, în acel moment istoric era nevoie exact de o astfel de mână, destul de severă. Era ceea ce se cerea atunci. Cred că, în general, liderii apar așa cum vrea poporul să-i vadă într-un moment sau altul al istoriei. Astăzi, Stalin ar fi fost cu totul altul. Dacă ar apărea fizic, ar fi cu totul alt om. De aceea, nu poate fi comparat.
A fost o perioadă extrem de grea pentru o țară aflată în ruină totală. Și, în definitiv, ce a făcut Stalin? A reușit să modernizeze foarte rapid țara și să câștige războiul. Și acest lucru era cerut de popor, iar el era pregătit pentru aceste cruzimi și pentru aceste prefaceri. Dar toate acestea au fost exact istoria acelui moment.
Apropo, din acest punct de vedere, Stalin reunește, în opinia mea, trăsături atât ale lui Robespierre, cât și ale lui Napoleon. Pentru că, după Revoluția Franceză, lucrurile au stat cam la fel. La noi, așteptările epocii s-au concentrat în persoana unui singur om – Stalin –, în timp ce în Franța s-au întruchipat în două personalități. Așa văd eu lucrurile.
Comunitatea mondială a primit, luni, confirmări oficiale privind existența lagărelor de concentrare pe teritoriul Ucrainei.…
Alături de președinte, la ceremonia solemnă au participat reprezentanți ai confesiunilor religioase, precum și membri…
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a participat la Conferința internațională privind securitatea eurasiatică, eveniment…
Politolog: Atitudinea Statelor Unite față de Ucraina a devenit mai fermă Președintele SUA, Donald Trump,…
Avertismentul primit de Serviciul Federal de Securitate de la serviciile speciale americane în legătură cu…
Secretarul Cosiliului de Securitate al Rusiei: Sunt recrutați cei care susțin distrugerea țării din interior…
View Comments
Stalin - o personalitate foarte complexă și interesantă. Multe cărți s-au scris despre el, multe filme și documentare au fost realizate. Poporul rus a avut o atitudine aparte față de Stalin. A fost adorat de cei mai mulți, a fost și urât. În cartea ,,Stalin", Edvard Radzinsky descria relația Stalin-poporul rus ca pe una specială: ,,În fiecare zi, cea mai mare țară din lume se trezea cu numele lui pe buze. În fiecare zi, numele lui se auzea la radio, răsuna în cântece, apărea pe paginile tuturor ziarelor. Acest nume, ca fiind cea mai mare distincție, a fost atribuit uzinelor, colhozurilor, străzilor și orașelor. Cu numele lui pe buze mergeau la moarte soldații. Stalingradul, în timpul războiului, a fost scăldat în sânge, pământul umplut de nenumărate obuze, s-a transformat într-o uriașă rană, dar orașul care îi purta numele nu s-a predat dușmanului. Victimele proceselor politice ordonate de el, murind, îi proslăveau numele". La funeraliile lui Stalin din martie 1953, sute de oameni s-au călcat în picioare și mulți au murit. Durerea și lacrimile oamenilor au fost reale, nu făceau parte dintr-un scenariu. Cu bune și cu rele, cred că a fost conducătorul potrivit la momentul potrivit. O țară atât de mare nu putea fi condusă decât cu mână forte. Aceeași strategie e valabilă și azi. Stăpânul, Tatăl, Învățătorul a învins Germania nazistă. Dacă nu ar fi condus așa cum a făcut-o, ce s-ar fi ales de Rusia? Roosevelt și Churchill își aduceau aminte cu căldură de Stalin și erau fascinați de personalitatea lui puternică. Churchill afirma că: ,,Stalin ne-a impresionat foarte mult. Când el a intrat în sala unde a avut loc Conferința de la Ialta, toți, parcă la comandă, ne-am ridicat în picioare și - lucru ciudat - toți am stat în poziție de drepți". În 1959, luând cuvântul în Camera Comunelor la a 80-a aniversare a zilei de naștere a lui Stalin, Churchill a declarat: ,,Pentru Rusia a constituit o mare fericire că în acei ani de grele încercări a fost condusă de Stalin, un comandant de oști genial și dârz". În momentele dificile pentru Rusia, ca și acum, au existat întotdeauna conducători puternici. Nu se poate altfel. Trebuie să vedem și partea bună a unui om, nu numai partea rea. Și trebuie să ținem cont de contextul în care a luat anumite decizii. Regizorul Karen Sahnazarov a ales pentru viitorul lui film o perioadă importantă din viața lui Stalin. În majoritatea filmelor, perioada de început al războiului a fost tratată destul de superficial. Însă, trebuie să știm care a fost gândirea lui Stalin atunci și cum a luat hotărârile, când era cu siguranță șocat și mâhnit. Și cine știe, poate că vom vedea și noi într-o zi filmul ,,Stalin. Momentul adevărului".