Categories: Militar

Racheta cu o ”rază de acțiune imposibil de depășit”

Deocamdată, raza de acțiune a rachetelor rusești X-101 este imposibil de depășit, de către oricare dintre concurenți, a declarat directorul general al corporației ”Takticeskoe raketnoe voorujuenie” (Armele de Rachete Tactice), Boris Obnosov, într-un interviu acordat publicației ”Voennopromîșlennîi kurier”.

Acesta a fost răspunsul la întrebarea: cu ce poate Rusia contracara recentul test cu rachete cu rază de acțiune de până la 1000 de kilometri, efectuat de către Statele Unite, după retragerea din INF (Tratatul privind lichidarea rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune)?
În plus, a subliniat Obnosov, producătorii ruși au posibilitatea de a îmbunătăți caracteristicile tactico-tehnice ale rachetelor, dar există anumite restricții legate de obligațiile internaționale, iar ele sunt strict controlate.

”Suntem o țară care respectă foarte mult litera legii. (…) Am avut ocazia să particip direct la negocieri privind armamentul convențional, interzicerea testelor nucleare. Pot să confirm cât de punctuali suntem în îndeplinirea tuturor obligațiilor ce ne revin”, a adăugat el.
Obnosov a amintit, de asemenea, cuvintele președintelui Vladimir Putin, potrivit cărora nu trebuie permisă o nouă cursă a înarmării, dar, a subliniat el, securitatea țării trebuie asigurată, în orice circumstanțe.

Agenția RIA Novosti, care a preluat câteva fragmente din interviul menționat mai sus, relevă faptul că, la începutul acestui an, Washingtonul a anunțat retragerea unilaterală din INF, pe motiv că Rusia ar fi încălcat prevederile Tratatului. Moscova respinge toate acuzațiile. La începutul lunii iulie, Putin a semnat legea privind suspendarea acordului INF. Rusia a declarat, în repetate rânduri, că respectă în totalitate condițiile acestui document.

La începutul lunii august, armata americană a testat o rachetă de croazieră non-nucleară, cu staționare la sol – o variantă a rachetelor Tomahawk, interzisă anterior de Tratatul privind lichidarea rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune.

owner

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

9 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

10 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

11 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

12 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

13 ore ago

This website uses cookies.