Hot News
A plecat dintre noi cosmonautul Aleksei Leonov, cel care a ieșit primul în spațiul deschis (VIDEO)
12/10
Peste 600 de precomenzi pentru autoturismele ”Aurus”
13/10

Putin a cerut retragerea trupelor străine din Siria

Foto: Reuters

Toate trupele străine aflate ilegal în Siria trebuie să părăsească teritoriul țării, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, într-un interviu acordat posturilor de televiziune RT Arabic, Sky News și Al Arabia.

”Toți cei care se află ilegal pe teritoriul oricărui stat, în cazul de față Republica Arabă Siriană, trebuie să părăsească acele teritorii”, a spus Putin, subliniind că acest lucru este valabil pentru toate statele.

”Dacă viitoarea conducere, conducerea legitimă a Siriei, va spune că nu mai are nevoie de prezența unor trupe ale armatei ruse, acest lucru va fi, desigur, valabil și pentru Federația Rusă”, a adăugat el.

Potrivit președintelui, această chestiune este dezbătută cu toți partenerii Rusiei. Putin a arătat că le-a spus deschis colegilor străini, că teritoriul sirian trebuie eliberat de prezența militară străină, iar integritatea teritorială a Siriei – restabilită în totalitate.

Lenta.ru amintește că, în 2011, în Siria a izbucnit războiul civil, în care se confruntă forțele guvernamentale ale președintelui în exercițiu Bashar al Assad, așa-numita opoziție moderată și grupările islamiste. Europa și Statele Unite susțin opoziția, Rusia ajută guvernul Assad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875085