Hot News
„Roata Istoriei. Rusia în secolul XX”
02/11
Basorelieful mareșalului Jukov a fost dat jos la Odessa
03/11

Lavrov: Abu Bakr al Bagdadi, ”un produs al SUA”

Foto: Reuters

Șeful ucis al Statului Islamic (ISIS, mișcare teroristă interzisă în Rusia), Abu Bakr al-Bagdadi (în imagine), este un produs al Statelor Unite, a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, precizând că instituția pe care o conduce vrea, de la americani, informații suplimentare privind lichidarea acestuia.

”Dacă s-a întâmplat, cu adevărat, lichidarea teroristului este, probabil, un pas pozitiv, având în vedere rolul lui nociv în formarea Statului Islamic și în tentativa de a crea un califat. În același timp, noi știm foarte bine că el este (sau, a fost, dacă e mort, deja) un produs al Statelor Unite”, a spus Lavrov, în direct, la postul de televiziune Rossia-24. Potrivit spuselor sale, ISIS a apărut după ”invazia ilegală a SUA în Irak, după destrămarea statului irakian și eliberarea din închisori a extremiștilor, pe care americanii i-au ținut acolo și pe care i-au lăsat în libertate, mai târziu”. ”De aceea, într-un fel sau altul, americanii au lichidat ceea ce ei însuși au făurit – asta, dacă lichidarea chiar a avut loc”, a adăugat ministrul.

Lavrov a amintit că Ministerul Apărării al Rusiei a comentat, deja, informațiile privind moartea șefului ISIS. ”Totul a fost
anunțat în mod festiv și într-un stil de jubilare, dar, militarii noștri analizează, deocamdată, elemente suplimentare – ei nu pot, încă, să confirme multe dintre cele afirmate de către Statele Unite”, a declarat șeful diplomației de la Moscova.

Cotidianul ”Kommersant” amintește că Abu Bakr al-Bagdadi a condus ISIS din momentul apariției organizației teroriste, în 2014. În aprilie 2019, centrul media de informare a teroriștilor, Furkan, a publicat primul, din ultimii cinci ani, o înregistrare video cu liderul grupării teroriste. După difuzarea înregistrării, Pentagonul a promis să continue lupta cu ISIS.

Lichidarea șefului ISIS a fost anunțată la 27 octombrie, de către președintele SUA, Donald Trump. Patru zile mai târziu, la 31 octombrie, membri ai grupării teroriste au confirmat moartea lui al-Bagdadi, anunțând numirea unui nou lider.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875110