Hot News
Progrese la negocierile dintre Putin și Lukașenko
08/12
Triumful de la Torino (VIDEO)
08/12

Cadouri, SOVA și ”Terminator”, în drum spre ISS

Cargoul spațial ,”Progress MS-13”/ Foto: Roskosmos

La 9 decembrie, echipajul Stației Spațiale internaționale (ISS) așteaptă cadouri de pe Terra. Racheta purtătoare ”Soiuz-2.1a”, cu cargoul cosmic ”Progress MS-13”, a decolat, la 6 decembrie, de pe cosmodromul Baikonur, anunță agenția Interfax.

La 9 minute de la start, aparatul spațial s-a desprins de a treia treaptă a rachetei și Progress MS-13 a intrat pe orbita circumterestră.

Transportatorul spațial rusesc va livra celor de pe ISS 410 litri de apă, 50 kg de aer și oxigen, 1360 kilograme de produse pentru trei expediții cosmice, inclusiv o pânză nouă pentru banda de alergare rusească, BD-2. Vor lipsi, însă, tradiționalele icre negre pentru ”masa” de Anul Nou; în schimb, cosmonauții vor primi măsline, fistic, curmale, ghimbir murat, etc.

În plus, nava a fost încărcată cu 650 kilograme de carburant și aparatură necesară, cu o masă totală de 2,48 tone. Printre altele, la bordul ei se află aparatură științifică unică, potrivit precizărilor șefului adjunct al centrul tehnico-științific al corporației Energhia, Mihail Beliaev. Este vorba despre ”Terminator” și două dispozitive ale sistemului SOVA (sistem de orientare cu aparatură video-spectrometrică).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875050