Valentin Vasilescu: Adevărul din spatele zonelor de interdicție aeriană -A2/AD “Bubble” ale Rusiei

Zonele de interdicție a zborurilor, create de ruși, atestă, încă o dată, superioritatea tehnică a armamentului rusesc, scrie expertul militar Valentin VASILESCU, într-un comentariu publicat pe portalul Voltairenet.org. Acest lucru nu împiedică Statele Unite să mențină liniile de producție fără rival, ceea ce demonstrează schimbarea priorității zero a Washingtonului, care nu mai este Rusia, ci China. Același lucru s-a întâmplat și în timpul celui de-al doilea Război Mondial, când superioritatea tehnică a Germaniei a forțat SUA să se poziționeze pe frontul din Pacific.

Reproducem textul integral al acestui comentariu al expertului militar român:

Foto: Voltairenet.org

O invazie terestră, prin surprindere, a forțelor NATO, nu sperie Rusia. Ea are suficiente mijloace de luptă pentru a o respinge, de la început. Singura vulnerabilitate o constituie bastioanele sale înaintate de la Marea Neagră și Marea Baltică : Crimeea și Kaliningrad.

Rusia a creat, în jurul Crimeii și a enclavei Kaliningrad, zone de interdicție aeriană – A2/AD“Bubble”, care împiedică accesul NATO în spațiul său aerian. Până acum, împiedicarea unei aeronave (avion sau rachetă de croazieră ), de a lovi un obiectiv de la sol, se făcea prin detectarea și distrugerea acesteia, în acest scop, fiind folosite avioane de interceptare, rachete și artilerie antiaeriană (AA). Experții NATO au remarcat complexitatea dispozitivului de apărare AA al A2/AD, acesta fiind unul stratificat, cu o densitate mare de mijloace, toate fiind integrate sistemelor de automatizare a conducerii de tip ”Poliana” D4M1.

Însă, aceasta este doar partea vizibilă a icebergului. În arsenalul zonelor sale de interdicție aeriană A2/AD, Rusia a introdus și câteva categorii noi de sisteme, cu eficacitate maximă (de luptă și de asigurare de luptă), pe care NATO nu le poate contracara. Din categoria mijloacelor de asigurare de luptă fac parte echipamentele de bruiaj rusești 1RL257 ”Krasuha-4” și R-330ZH ”Jitel”, care creează un ”scut de invizibilitate” a celor mai importante elemente ale obiectivelor apărate. Sistemele acționează doar împotriva sistemelor de detecție și de dirijare a focului de pe mijloacele aeriene.

Ele scot din funcțiune sistemele de ghidare ale rachetelor de croazieră inamice, ale avioanelor de atac și ale munițiilor inteligente, lansate de acestea. De exemplu, sunt bruiate :

1. radarele de bord ale avioanelor de atac și ale rachetelor.

2. liniile de transmitere a datelor de pe avioane, rachete de aviație și de croazieră.

3. receptoarele de poziționare GPS de pe avioane, rachete de croazieră și bombe de aviație.

4. senzorii în infraroșu și ai frecvențelor de dirijare laser ale rachetelor și ale bombelor de aviație.

Dacă militarii americani, de la baza aeriană Ain al-Asad din Irak, ar fi avut în dotare sisteme de bruiaj similare celor rusești, nicio rachetă balistică iraniană nu și-ar fi lovit ținta.

Totuși, acest ”scut de invizibilitate” nu poate împiedica o operație de desant maritim, realizat de flota navală americană, cea mai puternică din lume. Pentru a elimina și această vulnerabilitate, al doilea nou tip de sistem, pe care se bazează zonele de interdicție aeriană A2/AD rusești, dispune de rachete hipersonice. Doar Rusia are în dotare astfel de mijloace, care nu pot fi interceptate de niciun scut antibalistic sau sistem antiaerian american. Prin urmare, A2/AD rusești nu se limitează doar la apărarea zonei de vulnerabilitate, ci extind sfera angajării luptei anti-invazie pe căile maritime de acces îndepărtate. Acolo unde marina militară a SUA nu se poate apăra și nici nu poate riposta.

Rusia dispune de două tipuri de rachete hipersonice. Kh-47M2 ”Kinjal” este operațional, are o rază de acțiune de 2000-3000 km ( fată de 1300-1700 km, cât are raza de acțiune racheta de croazieră BGM-109 Tomahawk sau 900 km, cât are raza de acțiune avionul îmbarcat F/A-18 ). ”Kinjal” are o viteză de Mach 10 (14700 km/h), la altitudinea de 19 km, fiind lansată de pe avioane MiG-31 și Tu-22M. 3M22 ”Zirkon”/”Țirkon” este în faza de testare avansată, are o rază de acțiune de 1000 km, o altitudine de croazieră de 40 km, o viteză de Mach 8-9 ( 9800-11000 km/h) și are capacitatea de a executa manevre în direcție și în înălțime. Ea va înzestra, cu prioritate, navele mici de suprafață (nave de patrulare, corvete, fregate ) ale flotei Mării Baltice și a Mării Negre. Raza de acțiune a rachetelor hipersonice rusești este mai mare decât cea a avioanelor îmbarcate și a rachetelor de croazieră americane. Echipamentele lor de bord permit dirijarea, pe finalul traiectoriei, pentru impactul precis cu navele de suprafață în marș. Probabilitatea de străpungere a apărării AA este una absolută (100 %).
De aceea, misiunea rachetelor hipersonice este aceea de a scufunda în 5-10 minute o gruparea navală de invazie a SUA, formată din 50-70 de unități de luptă, înainte ca aceasta să poată să-și lanseze avioanele și rachetele de croazieră.

Din punct de vedere cronologic, pentru Rusia, necesitatea creării zonelor de interdicție aeriană și navală a apărut odată cu Euromaidanul de la Kiev – unul din scopurile urmărite de SUA fiind acela de înlocui navele Flotei Ruse a Mării Negre, cu cele ale flotei a 6-a americane, în bazele navale din Crimeea. Se poate concluziona că decizia Washingtonului, de mărire a presiunii asupra Rusiei, a fost una proastă, ea având un efect invers decât cel scontat, deoarece SUA a forțat Rusia să schimbe radical principiile întrebuințate în luptă, prin crearea de noi sisteme, pentru care SUA nu are antidot. De aceea, SUA nu a prevăzut că Rusia ar putea monta racheta hipersonică ”Zirkon” într-un container de lansare, pe o navă comercială aflată în Marea Mediterană sau Marea Nordului. Ceea ce ar permite scufundarea portavioanelor americane, înainte de a intra în Marea Neagră sau în Marea Baltică.