Potrivit sondajului, obligația statului de a asigura servicii medicale accesibile și de calitate este drept cea mai importantă modificare ce se introduce în textul Legii fundamentale/ Foto: TASS
Alte 93% dintre respondenți au evidențiat recunoașterea copiilor drept direcție prioritară a politicii de stat, cu acordarea obligatorie de susținere socială pentru micuți.
Printre alte amendamente importante se regăsesc protejarea și conservarea diversității naturale unice a Rusiei (92% dintre persoanele intervievate), garantarea sprijinului social țintit și indexarea ajutoarelor sociale (92%), precum și indexarea anuală obligatorie a pensiilor (92%).
În același timp, 91% dintre respondenți au ales sprijinirea obligatorie de către stat a dezvoltării tehnico-științifice a Rusiei. Alte 90% dintre participanții la sondaj au susținut responsabilitatea statului pentru apărarea drepturilor angajaților și stabilirea salariului minim garantat la o valoare nu mai mică decât nivelul minim de subzistență.
89% au considerat importantă înscrierea în Constituție a unui punct privind apărarea adevărului istoric, a integrității teritoriale și indivizibilității Rusiei. 86% dintre ruși vor ca Legea fundamentală să le protejeze datele personale, iar 85% susțin apărarea, prin Constituție, a animalelor și a securității internaționale.
Opt din zece ruși consideră importante prevederile constituționale care interzic funcționarilor să dețină cetățenie străină sau proprietăți peste hotare (81%). 80% consideră important ca, prin Constituție, căsătoria să fie consfințită ca alianța dintre o femeie și un bărbat.
Mai puțin de 80% dintre respondenți au ales modificări precum prioritatea Constituției în fața dreptului internațional (73%), responsabilitatea statului pentru apărarea concetățenilor care trăiesc peste hotare (71%), anularea restricțiilor pentru președinte, în vederea participării la viitoarele alegeri (61%) și crearea unui sistem public unic al puterii (57%).
Mai puțin de jumătate dintre intervievați (câte 47%) au ales modificarea privind extinderea prerogativelor pentru Parlament – Consiliul Federației și Duma de Stat.
Votul național asupra amendamentelor constituționale programat, inițial, pentru 22 aprilie, a fost amânat, printr-un decret prezidențial, din cauza epidemiei de coronavirus, pentru o data încă necunoscută, care va fi anunțată mai târziu.
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg
This website uses cookies.