Hot News
Serghei Lavrov a povestit ce-i lipsește în perioada de coronavirus
18/04
Finanțele au găsit bani pentru susținerea economiei ruse
18/04

Arme hipersonice și nu numai. Condițiile Moscovei pentru reluarea discuțiilor cu SUA

Foto: RIA Novosti

Negocierile cu Statele Unite privind noile sisteme de armament hipersonic ale Rusiei sunt imposibile fără o analiză complexă a diferitelor proiecte americane din domeniul armamentelor, a declarat viceministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Riabkov, citat de ”Izvestia”.

”În privința noilor noastre sisteme despre care americanii spun în ultimul timp că sunt ”exotice”, noi nu fugim de un dialog pe această temă… Dimpotrivă: condiția acceptului nostru pentru începerea discuțiilor îl constituie acceptul SUA de a purta un dialog punctual, pe marginea acelor programe și proiecte americane care ne neliniștesc pe noi”, a spus Riabkov, citat de RIA Novosti.

Potrivit spuselor sale, este vorba despre crearea unui sistem global de apărare antirachetă, despre perspectivele apariției armelor în cosmos și despre programele de atac global instantaneu.

Diplomatul a subliniat că Rusia nu poate ignora toate aceste proiece pe care MAE rus le consideră ca fiind destabilizatoare pentru un parteneriat strategic.

”De aceea noi subliniem încă o dată și adresăm acest semnal al nostru americanilor și anume că un dialog pe tema stabilității strategice poate fi doar unul complex și că acest dialog îl vom purta numai și numai în numele asigurării securității noastre naționale. Sunt alfa și omega ale abordării noastre în general față de activitatea din domeniul controlului armelor”, a rezumat Riabkov.

În urmă cu câteva zile, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia este deschisă dialogului cu partenerii americani în legătură cu armamentul hipersonic. În martie, Pentagonul a anunțat testarea cu succes a unei rachete hipersonice. Potrivit militarilor americani, noua armă este capabilă să zboare cu o viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3386502