Corneliu Vlad: Rusofobia nu poate ține loc de politică

Corneliu VLAD

“Cred că demonizarea Rusiei este unul dintre cele mai periculoase lucruri care se întâmplă în lumea de azi”, afirma tăios într-un articol din septembrie 2018 activistă nord-irlandeză Mairead Maguire, laureat Nobel pentru Pace. In ciuda diverselor declaratii, inclusiv oficiale, practicile războiului rece nu și-au pierdut din virulența, cu toate că pentru mulți războiul rece s-ar fi încheiat. Dacă relațiile chino-americane se îndreaptă spre un (nou?) război rece, comparabil cu confruntarea Est-Vest din deceniile postbelice, Washingtonul și Moscova se abțin să imprime o încordare similară relațiilor lor, iar președinții Trump și Putin au văzut, în comunicatul lor comun din aprilie prilejuit de aniversarea întâlnirii de pe Elba, “un exemplu care arată cum pot lăsa deoparte diferențele și pentru a edifica încrederea și cooperarea în numele unui scop comun”. Și totuși, relațiile lor bilaterale continuă să se deterioreze accentuat pe fondul pandemiei Coronavirus. De aici, întrebarea: se îndreaptă cei doi, deși cu prudență, spre un nou război rece, în formula sa canonică, prin care s-a înveninat timp de aproape jumătate de secol atmosfera vieții internaționale?

În acest context, curentul de rusofobie din discursul politic și de presă american se menține la niveluri ridicate și este copios alimentat prin incriminări și procese de intenții dintre cele mai diferite, cu o regretabilă fantezie și ingeniozitate. De ce această situație artificial creată și întreținută, se întreabă , totuși , comentatori de pretutindeni, inclusiv din presa occidentală? După unii, pentru că lumea nu mai este nici bipolară, nici monopolară, cu SUA ca vioara întâi, ci tot mai mult una multipolară. Pentru alții, pentru că în competiția pentru supremația mondială, America, Occidentul, au nevoie de un ”inamic facil” (de înscenat – n.n.). Pentru că Rusia este singură putere a lumii care poate opune o replică militară redutabilă Statelor Unite. Pentru că… etc. Și explicațiile curg.

Un politolog american de un tip mai deosebit, căci este nepoata unui fost lider sovietic nr. 1, Nina L. Hrușciova, stabilită ca universitar și cercetător la New York, care analizează fenomenul, începe prin a constata că “deși acuzele privind dezinformarea rusă nu sunt fondate, ele sporesc obsesia nesanatoasă din SUA și alte democrații vestice. Într-un recent articol ea recunoaște că “nu este de partea Kremlinului”, dar nu poate să nu se mire de ce “rusofobia din anumite segmente ale clasei politice și presei americane a devenit patologică”. Presă mainstream și democrații, constată ea, ajung uneori până la isterie. Și reamintește o serie de exemple, care s-au dovedit până la urmă nefondate: sprijinirea de către Moscova a lui Hillary Clinton iar apoi a lui Donald Trump în campaniile prezidențiale, cazurile Skripal și Litvinenko, acțiunile militare ale Rusiei în Ucraina, Georgia și Siria, monitorizarea evoluției Covid în SUA și dezinformarea privind situația pandemiei în Rusia etc. Toate, într-un efort conjugat și coordonat în presa americană, care n-a putut însă oferi argumente convingătoare pentru acuzele formulate. În plan politic, mai remarca universitarul de la New York, în timp ce președintele Trump și congressmenii republicani blamează pentru pandemie China, democrații rămân cu obsesia învinuirii Rusiei. “Acest nou joc al blamărilor nu face decât să întărească alianța care se dezvoltă între China și Rusia” – avertizează Nina L. Hrușciova, care recomandă Washingtonului să-și reamintească politica președintelui Nixon în relațiile Americii cu Moscova și Beijingul.

Rusofobia nefondată și vulnerabilă din SUA și de oriunde nu poate însă ține loc de politică pragmatică, profitabilă, cu sorți de succes, după cum de altfel a dovedit-o întreaga perioadă postbelică și cum o confirmă desfășurările ei frenetice din acest moment critic al vieții internaționale.