Hot News
Putin își va face vaccinul anti-Covid
29/09
Corneliu Vlad: Va lua ONU un nou start?
29/09

A învins Сovid-19 și a cucerit muntele Elbrus. Kazbek Agalarov: de pe patul de spital, pe munte

Сaucaz. Elbrus, cel mai înalt munte din Europa - 5642 m/ Foto: yandex

Kazbek Agalarov este din ținutul Stavropol și, după ce s-a vindecat recent de coronavirus, a cucerit cel mai înalt punct al Europei – muntele Elbrus (5642 m). Bărbatul a dedicat escaladarea medicilor care l-au făcut bine, scrie cotidianul ”Rossiiskaia Gazeta”.

Agalarov a început să-și pregătească ascensiunea încă din primăvară, dar, la 7 august, cu o săptămână înainte de a porni pe munte, a făcut pneumonie. S-a constatat, însă, că membrii familiei au fost testați pozitiv la noul coronavirus, după care, același diagnostic a fost confirmat și la Agalarov.

– Aveam plămânii afectați în proporție de peste 30%.Logic, ascensiunea s-a amânat. După un tratament de durată, la 15 septembrie am ajuns în regiunea Elbrus și, din Poliana Emmanuelia, am început adaptarea. Am urcat, mai întâi, până la Nemețki aerodrom, apoi până la Kamennîie gribî (ciupercile de piatră), a povestit Agalavor pentru ”Rossiiskaia Gazeta”.

În cele din urmă, vârful a fost cucerit, în pofida viscolului izbucnit pe neașteptate și a răcirii bruște a aerului. Kazbek Agalarov nu este alpinist profesionist, dar, în tinerețe, a dedicat mulți ani altui sport – boxul. După șapte ani în ring, astfel de greutăți nu sunt pentru el o noutate.

– Medicii sunt adevărați eroi; sunt oameni curajoși,supuși, zilnic, încercărilor dificile, de tot felul, spune bărbatul din Stavropol. Eu am urcat pe vârful muntelui și am coborât, dar ei parcă s-ar afla acolo tot timpul, gata oricând să-și facă datoria.

Agalarov a explicat că prin gestul său a dorit să demonstreze că niciodată nu trebuie să te îndoiești de propriile forțe și de puterea de a depăși orice greutăți și obstacole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875042