Kosaciov. Ce este ciudat în raportul experților NATO

De regulă, la capitolul referitor la relațiile cu Rusia, majoritatea documentelor program ale Alianței Nord-Atlantice punctează simultan două obiective contradictorii: pe de o parte, acela de a sublinia că Rusia se află într-o stare critică de slăbiciune și că nu merită ca interesele ei să fie luate în considerate și, în general, să se poarte vreun dialog de parteneriat cu Moscova. Pe de altă parte, acela de a inspira groaza a ceea ce reprezintă amploarea ”amenințării rusești”, în fața căreia trebuie strânse rândurile nord-atlantice, remarcă senatorul rus Konstantin Kosaciov, într-o postare pe Facebook.

Nu diferă prin originalitate nici recent publicatul raport al grupului de experți ai NATO, sub președinția fostului ministru german al Apărării, Thomas de Maiziere și a fostului adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Wess Mitchell.

Rusia este o putere care se ofilește, se arată în document. Dar în același timp, Rusia este cea care ”va rămâne, după toate probabilitățile, principala amenințare pentru NATO în următorul deceniu”, precizează același raport.

Și de aceea, Alianța trebuie să-i opună rezistență, cu determinare, toți laolaltă și fără tentative de a reveni la colaborarea cu Moscova în spiritul ”business as usual”.

De altfel, notează senatorul Kosaciov în comentariul său, în ultimii ani, Bruxelles-ul nu a avut prea multe tentative de cooperare.

Dar iată că aflăm, cu stupoare (în orice caz, conform prezentării raportului în mass-media) că, de fapt, nerecunoscătoarea Rusie a refuzat prietenia și parteneriatul, în special prin retragerea din tratatele privind controlul armelor, etc. Nici asta nu-i derutează pe ”înțelepții” din NATO: ei recomandă Alianței să continue și să dezvolte în privința Rusiei așa numita politică ”a celor două piste”, adică să contracareze dur amenințările ce vin dintr-acolo, dar și să încurajeze încercările de a reduce starea de tensiune, dacă Moscova le va întreprinde.

Aș putea să scriu un raport separat despre aceste ”încercări de detensionare” din partea noastră, rămase fără răspuns din partea NATO și nu ar fi mai puțin voluminos decât volumul de trudă depus de Bruxelles. Se pare, însă, că prin acele încercări se are în vedere altceva.

În orice caz, autorii raportului văd lucrurile cam așa: Alianța, zic ei, ar trebui să analizeze ”o schemă dinamică, unde ea va lua măsuri menite să crească prețul comportamentului agresiv al Rusiei (cum ar fi, spre exemplu, o înăsprire coordonată a sancțiunilor în locul simplei lor prelungiri, în funcție de comportamentul Rusiei…) și, în același timp, să susțină gesturi politice conciliante vizând controlul armelor și măsuri de reducere a riscurilor”.

Tradus în rusă, asta ar însemna că, în funcție de atitudinea NATO față de ”comportamentul” Rusiei, vor fi diferite sancțiuni (practic, comportamentul nu joacă un rol special – decisive sunt tocmai evaluările subiective). În privința ”gesturilor conciliante”, tot nu este clar: oare prelungirea fără nici o condiție a celui mai important pentru securitatea mondială Tratat privind armele ofensive (START-3) sau refuzul unilateral de a amplasa în Europa rachete cu rază medie și mai scurtă de acțiune nu sunt ”gesturi conciliante”? Se pare însă că în afara capitulării politice și militare a Rusiei nu se are nimic altceva în vedere.

De ce este nevoie de toate asta, se știe, în general, nu este un secret: pentru că, zic ei, NATO ”are nevoie acută de unitate politică în chestiuni prioritare doar din cauza amplorii amenințărilor, mai ales în fața provocărilor geopolitice și ideologice venite simultan din partea Rusiei și a Chinei”. Cu alte cuvinte, ”sperietorile” externe sunt necesare, în primul rând pentru a depăși fricțiunile din interiorul Alianței și, în general, pentru a încerca să se redea senzația de vigoare unui trup cu ”creier mort”, după cum s-a exprimat Emmanuel Macron, președintele Franței, explică senatorul Kosaciov, președintele Comitetului pentru relații internaționale al Consiliului Federației.