Hot News
”Putin este furios”, susține ”The National Interest”
11/12
Ministerul Sănătății al Turciei a dezmințit refuzarea vaccinului rusesc
11/12

Lavrov. Cel mai important eveniment pentru politica externă a Rusiei din ultimii 15 ani

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federației Ruse/ Foto: TASS

Conștientizarea, de către țările occidentale, a faptului că Rusia este o putere independentă, pentru care propriile interese naționale se vor afla întotdeauna pe primul loc, este cel mai important lucru care s-a întâmplat în politica externă a Rusiei din ultimii 15 ani, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, citat de ”Rossiiskaia Gazeta”.

”Este greu să extragi un eveniment din multele care s-au întâmplat și continuă să se întâmple. Probabil, conștientizarea, de către Occident, a faptului că Rusia este, totuși, o putere independentă, a avut un fel de efect cumulativ. Și faptul că Rusia va pune întotdeauna pe primul loc propriile interesele naționale, pe care Moscova este gata să le coreleze, în mod onest și echitabil, cu interesele naționale ale oricărei alte țări, pe baza dreptului internațional, dar în același timp, nu va accepta niciodată o atitudine de genul: ”Ordonați!”, a afirmat Lavrov într-un interviu pentru RT.

Potrivit ministrului, chiar și în pofida acestei conștientizări, Occidentul încearcă să priveze Rusia de ”dreptul de a-și stabili singură viitorul”. Țările occidentale fac tot posibilul, spune Lavrov, pentru a nu permite politicii externe a Moscovei să obțină rezultate pozitive, inclusiv în vecinătatea ei apropiată. ”Din păcate, privim acest lucru ca pe un fapt împlinit”, a concluzionat șeful diplomației ruse.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875095