
Cazul Navalnîi. Zaharova, despre prezența diplomaților străini în sala de judecată
02/02
Declarația MAE rus despre activitatea monopolurilor americane de internet
03/02Lavrov: Rusia și-ar putea revizui decizia privind retragerea din Tratatul Cer Deschis
Avionul rusesc Tu-214ON care a fost folosit pentru zboruri libere în cadrul Tratatului Cer Deschis/ Foto: voennoedelo.ru
Rusia și-ar putea revizui decizia privind retragerea din Tratatul Cer Deschis (DON), dacă Statele Unite revin la obligațiile lor, a anunțat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, după discuțiile purtate cu omologul său suedez, Ann Linde, aflată într-o vizită la Moscova, relatează ”Rossiiskaia gazeta”.
Lavrov a precizat că Moscova nu a demarat, încă, procedura de retragere din Tratat, ce intră în vigoare din momentul depunerii unei notificări oficiale la depozitarii Tratatului.
”Dacă SUA revin în totalitate la îndeplinirea prevederilor Tratatului, Rusia, pot să vă spun, este gata să revizuiască în mod constructiv situația nou creată”, a precizat Lavrov.
Șeful MAE Rus a subliniat, de asemenea, că ”toate întrebările ce apar la participanții la acord, unul față de celălalt, pot și trebuie dezbătute și analizate în cadrul comisiei consultative pentru Cer Deschis, formată pentru a deservi acest tratat”.
Tratatul Cer Deschis, ce permite aparatelor de recunoaștere neînarmate să efectueze zboruri libere în spațiul aerian al statelor semnatare, a inclus, până la retragerea SUA, 34 de state. Washingtonul a anunțat că se retrage din DON la 22 noiembrie 2020.
