Hot News
Un concert festiv, la Moscova, dedicat celei de-a 7-a aniversări a Primăverii Crimeene (VIDEO)
19/03
Generalul Kartapolov: Militarii ruși au prevenit o vărsare de sânge în Crimeea
19/03

Putin a arătat diferența de cod genetic dintre ruși și americani

Foto: Izvestia

Deși se gândesc că rușii sunt la fel ca ei, americanii greșesc, deoarece locuitorii Statelor Unite și cei ai Rusiei au cod genetic diferit, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, citat de Izvestia.

18 martie 2021. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, la întrevederea, în format online, cu reprezentanți ai societății din Crimeea/ Foto: m24.ru

Șeful statului a apreciat că, pe ansamblu, conducerea SUA este dispusă să întrețină anumite relații cu Rusia, dar numai pe problemele care îi interesează exclusiv pe americani și în condițiile lor. Putin a subliniat că Washingtonul va trebui să țină cont de Moscova.

”Chiar dacă ei cred că suntem la fel, noi suntem alți oameni, avem alt cod genetic, cultural și moral. Dar știm să ne apărăm propriile interese. Și vom lucra cu ei, dar în acele domenii ce reprezintă interes pentru noi înșine. Și în condițiile pe care le considerăm avantajoase pentru noi. Iar ei vor trebui să țină cont de toate acestea”, a spus președintele la o întâlnire în regim online cu reprezentanți ai societății crimeene, cu ocazia celei de-a 7-a aniversări a reunificării Crimeii cu Rusia.

Putin a precizat că, în general, printre americani sunt mulți oameni cinstiți, sufletiști și corecți, care vor pace și prietenie cu ruşii, pe care Rusia îi prețuiește și pe care se va baza. Cu toate acestea, așa cum a subliniat liderul rus, conștiința establishment-ului america s-a format în condiții deloc simple, având în vedere că are legătură cu genocidul populației băștinașe.

”În ultimă instanță, cucerirea de către europeni a continentului american a avut legătură cu exterminarea populației băștinașe. Cu genocidul, cum se spune astăzi. Genocid direct al triburilor indiene”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Putin a amintit, de asemenea, că, după aceea, a urmat o lungă perioadă de sclavie dură, grea și foarte crudă.

În plus, președintele a pus apariția mișcării Black Lives Matter pe seama faptelor de genocid din istoria Statelor Unite, deoarece ele nu au dispărut din viața Statelor Unite.

”Altfel de unde ar fi apărut mișcarea Black Lives Matter? Afro-americanii se confruntă şi acum cu nedreptatea”, a declarat liderul rus.

Anterior, în cadrul comunicării cu crimeenii, Putin a răspuns acuzațiilor liderului american, Joe Biden, referitor la amestecul în alegerile americane, urându-i sănătate și amintindu-i  cum se tachinează copiii spunând ”cine zice ăla este!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2896311