Celebrul regizor american, Oliver Stone/ Foto: people.com
”De o bună bucată de timp, se duce o campanie, un război împotriva Rusiei. În Statele Unite, el a reînceput cam prin 2006-2007, când el (președintele Rusiei, Vladimir Putin) a rostit acel discurs la München”, a afirmat regizorul într-un interviu online acordat cotidianului Washington Post.
În discursul său de la München, Putin a declarat că o lume unipolară nu numai că este inacceptabilă, dar imposibilă la modul general. Și a mai spus că SUA impun altor state interesele lor în toate domeniile. În opinia lui Stone, nu există nici un motiv pentru a acuza Rusia de agresiune.
”Dar eu consider că, în realitate, nu există dovezi ale agresivității Rusiei. De fapt, agresivitatea provine de la forțele NATO, care au înconjurat Rusia și care, pentru că veni vorba, înconjoară China. Este un punct semnificativ în politică. Uriaș. De o importanță uriașă”, a subliniat el.
”Trebuie să avem în Statele Unite oameni care să se pronunțe pentru pace, ca să fim parteneri cu restul lumii; să ne împăcăm cu China, să ne împăcăm cu Rusia și așa mai departe. Trebuie să ne schimbăm punctul de vedere, pentru că noi încă năzuim să devenim singura putere din lume care controlează lumea. Nu trebuie să continuăm să urmăm această cale. Este o cale sinucigașă”, crede Stone.
Regizorul consideră că mulți americani susțin punctul lui de vedere, dar politicienii cu asemenea păreri nu înving niciodată în alegeri, pentru că sunt luați în derâdere de presă.
🎄La 18 decembrie 2025, la Ambasada Federației Ruse din București a avut loc o recepție…
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
This website uses cookies.