Hot News
Țările ODKB, despre armele biologice, neonazism și falsificarea istoriei
20/05
Putin: Rusia ”va sparge dinții” celor care vor încerca ”să-i smulgă” ceva
21/05

Lavrov: Rusia este neliniștită de activitatea NATO la granițele ei nordice

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, la Clubul Internațional de Dezbateri, ”Valdai”/ Foto: TASS

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, și-a exprimat, la conferința de presă comună cu omologul său islandez, Thor Thordarson, îngrijorarea în legătură cu activitatea desfășurată de NATO la granițele de nord al Federației Ruse, inclusiv în cadrul strategiei ”prezența rotativă permanentă”, scrie cotidianul Rossiiskaia gazeta.

Lavrov a declarat că intenționează să ridice această chestiune în cadrul discuțiilor cu colegul său din Norvegia, stat care, în ultimul timp, își modifică legislația astfel încât să permită ca pe teritoriul său să fie desfășurată infrastructura militară a unei terțe țări. În plus, Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, i-a confirmat ministrului rus că americanii analizează planuri de desfășurare a unor forțe suplimentare în Polonia, ceea ce ar deveni o încălcare directă a Actului fondator dintre Rusia și NATO, din 1997.

”În special aceste planuri sunt analizate în mod deschis, l-am întrebat ieri pe Blinken, în acest sens. Se dezbat la Washington planuri de desfășurare a unor importante forțe suplimentare în Polonia, ceea ce va fi o încălcare directă a Actului fondator dintre Rusia și NATO, din 1997”, a spus Lavrov. ”Sper că toate țările NATO înțeleg că nu este o chestiune bilaterală, ci afectează în mod direct angajamentele blocului față de Federația Rusă”, a adăugat ministrul rus, citat de agenția TASS.

În plus, a continuat el, începând din 2014, din inițiativa țărilor Occidentului, au fost înghețate întâlnirile șefilor de Stat Major ai Forțelor armale ale statelor care fac parte din Consiliul Arctic. Cu toate că vechiul format nu presupunea absolut deloc o militarizare a agendei, dar le permitea militarilor să discute cele mai importante și practice chestiuni legate de securitatea navigației, de operațiunile de salvare și de prevenirea deversărilor de petrol.

Potrivit lui Lavrov, Moscova este în continuare pregătită să reia dialogul – dacă nu la un nivel atât de înalt, măcar la nivelul experților militari. Șeful diplomației ruse a atras atenția că, recent, a avut loc o asemenea masă rotundă cu participarea reprezentanților țărilor arctice și a patru jucători extraregionali din NATO: Franța, Germania, Marea Britanie și Olanda.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875060