Hot News
Rusia a lansat pe orbită toți cei 36 de sateliți OneWeb
03/07
Fost premier francez, în consiliul director al ”Zarubejneft”
03/07

Zaharova: Ucraina nu a scăpat de dominația oligarhilor

Reprezentantul oficial al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova/ Foto: Reuters/ rg.ru

Cuvintele reprezentantului permanent al Fondului Monetar Internațional în Ucraina, Gösta Ljungman, aflat la final de mandat, demonstrează că autoritățile de la Kiev nu au scăpat țara de corupție, de dominația oligarhilor și de problemele legate de supremația legii, în pofida promisiunilor făcute, a apreciat purtătoarea de cuvânt a MAE Rus, Maria Zaharova, într-o postare pe rețeaua Telegram, scrie agenția TASS.

Ea a indicat, în acest sens, observațiile privind situația din economia Ucrainei pe care Ljungman le-a prezentat într-un interviu acordat publicației ucrainene în limba engleză, Kyiv Post.

«Finanțistul s-a străduit să se exprime cât mai delicat. Banilor le place tăcerea, iar Fondului Monetar îi place tăcerea totală. El a îndemnat la îmbunătățirea climatului investițional, cu aluzie fină la faptul că, ”din când în când”, potențialii investitorii își exprimă îngrijorarea cu privire la situația legată de supramația legii în stat, drepturile de proprietate și corupție», a arătat Zaharova.

Potrivit spuselor sale, fostul reprezentant permanent al FMI ”a ținut o scurtă prelegere despre economie”, atrăgând atenția asupra faptului că dominația oligarhilor și a grupurilor de business sunt o frână pentru investiții. Zaharova a adăugat că Ljungman a dat dovadă de delicatețe și, în acest moment, nu a explicat ce țară a avut în vedere. ”În general, dacă este să folosim frazele îngrijite ale suedezului, statul mai are mult de mers pe drumul spre independența financiară și stabilitate economică”, a concluzionat Zaharova.

Ea a adus, de asemenea, câteva citate din președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski și lozinci ale partidului aflat la guvernare ”Sluga naroda” (”Servitorul poporului”), care au promis, atât înainte, cât și după victoria în alegeri, să stopeze corupția și să lupte împotriva puterii oligarhilor. În opinia Mariei Zaharova, cele mai memorabile au devenit cuvintele lui Vasili Goloborodko – eroul lui Zelenski din serialul ”Sluga naroda” – că ucrainenii trebuie să aleagă răul cel mai mic dintre doi candidați de doi bani, care, odată ajunși la putere, continuă să mintă și să fure.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875102