Hot News
Discuții. Renault ar putea produce în Rusia Logan CNG pe gaz
07/07
Lavrov: Retragerea SUA din Afganistan este o recunoaștere a eșecului misiunii
08/07

Încălcarea granițelor de stat ale Rusiei. Peskov a vorbit despre măsuri

23 iunie 2021. Distrugătorul britanic ”Defender” intră în apele teritoriale ale Rusiei din Marea Neagră/ Foto: YouTube

Declarațiile ce se fac auzite la Londra, potrivit cărora navele britanice vor continua să navigheze în apropiere de Crimeea trezesc îngrijorare și, de fiecare dată când frontiera de stat va fi încălcată, Rusia va lua măsuri, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, rugat de jurnaliști să comenteze afirmațiile șefului diplomației Marii Britanii, scrie cotidianul Rossiiskaia gazeta. 

”Nu, nu se poartă consultări (cu Londra, pe tema trecerii navelor în Marea Neagră, n.r. RG)”, a anunțat Peskov. ”De fapt, relațiile se află într-o stare înghețată”. ”Asemenea afirmații provoacă îngrijorarea noastră”, a arătat el. 

Peskov a amintit că însuși președintele, dar și la alte niveluri, a subliniat în repetate rânduri că vor fi adoptate măsuri în cazul în care vor fi încălcate granițele de stat pe mare. ”De fiecare dată când va fi încălcată frontiera de stat, vor fi adoptat măsurile care trebuie adoptate”, a insistat Peskov. 

Întrebat ce s-ar putea întâmpla dacă se repetă povestea cu distrugătorul britanic, secretarul de presă al șefului statului a spus că grănicerii vor îndeplini acțiunile conform instrucțiunilor și, de asemenea, va fi pus în mișcare întreg instrumentarul diplomatic. Referindu-se la cum s-ar putea evita așa ceva, Peskov a remarcat: ”Pur și simplu nu trebuie încălcate granițele de stat ale Rusiei și într-un mod absolut provocator”. ”Este singurul îndemn pe care Rusia îl poate lansa”, a subliniat oficialul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875162