Pagina din ”Povestirea anilor trecuți”, cu referire la tratatul de pace ruso-bizantin/ Foto: VKontakte
Acest document a devenit o victorie diplomatică importantă pentru tânărul stat. Încheierea lui a contribuit la întărirea pozițiilor rusești în bazinul Mării Negre.
Documentul a fost semnat după campania de succes a oștirii cneazului Oleg împotriva Bizanțului. El stabilea relații de prietenie între cele două state și definea, de asemenea, procedura pentru răscumpărarea prizonierilor și pedeapsa pentru infracțiunile comise de negustorii greci și ruși în Bizanț. În plus, conform acordului, negustorii ruși au primit dreptul de a locui la Constantinopol până la șase luni, pe seama trezoreriei Imperiului. De asemenea, li s-a acordat dreptul la comerț fără taxe în Bizanț.
Acordul a fost întocmit în limbile greacă și slavona veche. Din păcate, documentele originale s-au pierdut. Tratatul din 911 a supraviețuit doar ca parte a ”Povestirii anilor trecuți” a cronicarului Nestor (sec. al XI-lea).
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg
This website uses cookies.