Hot News
MAE rus a elaborat un raport despre glorificarea nazismului și manifestările neonazismului în lume
26/10
Rusia la Expoziția Internațională INDAGRA 2021 din București
27/10

Lavrov: Declarația ministrului german al Apărării despre descurajarea nucleară a Rusiei, de domeniul fanteziei

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov/ Foto: TASS

Declarația ministrului Apărării al Germaniei, Annegret Kramp-Karrenbauer, privind necesitatea unei descurajări nucleare a Rusiei este de domeniul fanteziei și un exemplu al lipsei de dorință a NATO de a se concentra pe realitate, a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, la finalul discuțiilor cu omologul său norvegian, Anniken Huitfeldt, relatează TASS.

”Noi credem că trebuie să ne concentrăm pe viața reală. Deocamdată, însă, imaginația Alianței Nord-Atlantice merge în direcția descurajării Rusiei, a pregătirilor în vederea atacării Rusiei, așa cum a declarat doamna Kramp-Karrenbauer din Germania, care a spus că NATO trebuie să fie pregătită să amenințe Rusia cu arma nucleară. Toate astea sunt de domeniul fanteziei. Poate îi aduce plăcere, poate satisface pe cineva dintre susținătorii ei”, a spus ministrul rus.

Potrivit spuselor sale, NATO este preocupată de chestiuni ideologice și nu vrea relații de prietenie cu Moscova. ”Cine este numărul unu aici, cine trebuie să conducă lumea – asta auzim de la partenerii noștri din NATO”, a constatat Lavrov. ”Ei au decis că nu au nevoie de Actul Fondator Rusia-NATO, care este baza relațiilor noastre. Ei definesc Rusia, iar mai nou și China, ba chiar Rusia și China la un loc, drept o amenințare pentru NATO”.

Potrivit spuselor sale, Alianța Nord-Atlantică încearcă, în prezent, ”să găsească sensul existenței sale ulterioare”. ”Bunul meu prieten (secretarul general al NATO) Jens Stoltenberg, care a fost un excelent premier al Norvegiei, spune acum că NATO trebuie să fie responsabilă pentru securitatea în întreaga lume – spre exemplu, în regiunea Indo-Pacific, în America Latină. Și firește că există aceste divergențe cu vecinii norvegieni, despre care discutăm”, a adăugat Lavrov.

El a menționat că îi consideră pe norvegieni niște oameni foarte pragmatici. Iar Rusia vrea să păstreze o abordare pragmatică și să se concentreze pe momente pozitive, a adăugat ministrul rus, potrivit RT. ”Orice ar face Norvegia în calitate de membru al Alianței Nord-Atlantice, eu sunt convins că va face acel lucru ținând cont de conștientizarea deplină a importanței relațiilor cu Rusia”, a concluzionat șeful diplomației ruse, citat de TASS.

Într-un interviu acordat la 21 octombrie postului de radio Deutschlandfunk, Kramp-Karrenbauer a afirmat că, în caz de necesitate, NATO trebuie să fie pregătită să folosească, pentru descurajarea Rusiei, mijloace cu caracter militar, inclusiv arma nucleară. Într-o reacție imediată, MAE Rus a apreciat că declația oficialului german privind descurajarea nucleară a Rusiei demonstrează lipsa de interes pentru un dialog serios cu Moscova în privința detensionării.

RT menționează că Ministerul Apărării al Rusiei l-a convocat pe atașatul militar al Germaniei, căruia i-a fost înmânată o notă după declaraţia doamnei Kramp-Karrenbauer.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875053