Cercetătorii vieţii lui Puşkin spun că acesta era pasionat de călărie. Tot la Chişinău, Puşkin a avut şi numeroase escapade amoroase, dar a învăţat şi limba română de la servitorul său, “badea Tudor”. Poetul a reuşit să realizeze un mic dicţionar româno-rus, cu ajutorul căruia forma propoziţii care nu aveau niciun sens, dar dovedeau buna lui credinţă. Puşkin ajunsese să aibă prieteni şi în societatea românească intelectuală din Chişinău. Împreună cu unul din fraţii Rali, a cutreierat plaiurile basarabene, fiind fascinat de frumusețea Moldovei. La Chișinău, Pușkin nu stă cu mâinile în sân și începe să scre capodopera „Evgheni Oneghin”, care a fost începută chiar în timpul exilului în Basarabia. La Chișinău, Pușkin a stabilit relații strânse cu C. Stamati (cel care avea să traducă în limba română poemul  ”Prizonierul din Caucaz”) și cu Costache Negruzzi, care-l numea pe marele poet rus „Byron al Rusiei”. Henry Troyat, autorul unei excelente biografii a poetului, a scris despre modul de viață al lui Pușkin în capitala Basarabiei: „Da, de bună seamă că din pricina tristeții, a plictiselii și a sărăciei, își bate joc de cei din jurul său, se deghizează, se bate în duel, se îmbată, joacă la cărți și face curte la femei. Căci iată un fapt de netăgăduit. Pe unde trece Pușkin, femeile răsar, ca din pământ, și legăturile galante se înfiripă. Nici un moment viața lui nu va fi scutită de dragoste. Întotdeauna vor roi în jurul său: Marii, Eudoxii, Natalii, rând pe rând, tot altele”.

Aflat la Chișinău, Pușkin află vești despre revoluția condusă de Tudor Vladimirescu de la 1821, în colaborare cu Eteria. El este fascinat de conducătorul revoluționar român despre care istoricul P. Annenkov spune într-o lucrare din 1873 (”A.S. Puskin v aleksandrovskuiu epohu”, SKT Petersburg) că poetul rus a lăsat o scrisoare de trei pagini în care glorifică acțiunile eroului român pentru libertate, percepându-l ca un progresist european. De altfel, la Chișinău, poetul rus critică pe față guvernul rus pe care-l face ”ticălos”. Că este la guvernator sau în casele boierilor ruși sau români cere schimbarea guvernului despotic rus. El spunea că ”despotismul moșierilor noștri este o rușine pentru omenire, pentru legislație”. La Chișinău, poetul leagă prietenii cu viitorii ”decembriști” Vladimir Raevski sau Mihail Orlov. Pleacă lângă Kiev, la o întrunire ilegală împotriva țarului. La Chișinău, Pușkin nu a dus o viață izolată, cum încearcă istoricii să scrie, ci una palpitantă, poetul devenind un om al locului. La Chișinău, Pușkin a scris și unele dintre cele mai frumoase poezii ale sale: ”Pumnalul”, ”Prizonierul din Caucaz”, ”Frații haiduci”, ”Fântâna din Bahcisarai”, ”Grecoaica”, ”Către V.L. Davidov”, ”Războiul” și a început capodopera ”Evgheni Oneghin”. Poetul rus devine ”obsedat” de folclorul românesc din care se inspiră pentru poeziile sale scrise în Basarabia. D. Caracostea, în cartea ”Balada populară românească” din 1932, îl consideră pe Pușkin ca ”primul folclorist român”. Mai mult, Pușkin culege și traduce în rusă un cântec românesc despre uciderea lui Tudor Vladimirescu de către eteriști.

Orest Khipreski. Portretul lui Aleksandr Pușkin. 1829/ Foto: yandex.ru

Mihail Kogălniceau a scris clar în operele sale că Pușkin surprinde în cele mai frumoase compuneri ale sale ”obiceiuri și întâmplările românești”. Prezența ”temelor” românești se înregistrează în poezii precum ”Șalul negru” sau ”Moldovaskaia presnaia”, dar și în nuvela istorică ”Kirdjali”. Pușkin a mai scris două nuvele despre voievodul moldovean Duca, din secolul XVII, nuvele care s-au pierdut. Interesat de folclorul românesc, Pușkin frecventează casele boierilor basarabeni Balș, Varfolomeu și Ralli. Devine prieten cu Costache Stamati dar și cu Costache Negruzzi. Acesta din urmă ca tânăr de 13 ani era fascinat de poet. El îl descrie pe Pușkin ca ”un tânăr de statură mijlocie, purtând un fes pe cap”. În iulie 1823, Pușkin pleacă cu serviciul din Chișinău la Odessa, dar influența românească asupra operei lui Pușkin a rămas. Spațiul românesc l-a inspirat și în poemul ”Ruslan și Ludmila” sau în satira ”Gavriliada”.