Din însemnările astrologului Sergiu Bălan: Maiakovski – ”risipitor şi cheltuitor al cuvintelor fără de preț”…   

                                                                                             ”Sunt totul o inimă”…

                                                                                         Vladimir Maiakovski

Astăzi, 19 iulie, este comemorat cel care, prin structura sa rebelă, ieşită din nota ”firescului” dat de majoritate, a deschis larg porțile unui curent nou în cultura rusă – futurismul. Este vorba despre Vladimir Vladimirovici Maiakovski, de la a cărui naştere se împlinesc 130 de ani.

Vladimir Maiakovski se naşte în Imperiul Rus, în Georgia, la 19 iulie 1893, având strămoşi cazaci din Zaporojie şi Kuban. Studiază la gimnaziul din Kutaisi şi apoi, după moartea tatălui şi mutarea familiei la Moscova, la Gimnaziul no. 5 din Capitală, de unde, în 1908, trebuie să plece, fiindcă mama sa nu-şi mai permitea să-i plătească studiile.

În 1911, după ce urmează cursurile pregătitoare ale Şcolii  de Pictură, Sculptură şi Arhitectură ”Stroganov” din Moscova, intră la această Şcoală.

Mediul studențesc îi favorizează contactul cu membrii fondatori ai unui grup futurist, ”Ghilea” – Velimir Hlebnikov, David Burliuk şi Aleksei Krucenîh; se alătură acestora, începând să se exprime cu ocazia dezbaterilor şi spectacolelor. Colecția [derivată din Manifestul cu acelaşi nume, o reală declarație de identitate (1912)] ”O palmă peste fața gustului public” îi găzduieşte publicarea în premieră a două poezii, ”Dimineața” şi ”Noaptea”. Grupul respectiv devine cel mai important – de altfel, Moscova şi Sankt Petersburg sunt centrele de vârf ale mişcării futuriste din Rusia. Spre deosebire de futuriştii italieni, care erau aproape obsedați de viteză, maşini şi exprimarea violenței în creațiilor lor, futuriştii ruşi au fost interesați în primul rând de o împrospătare a limbajului artistic şi de spargerea canoanelor clasice tradiționale. Maiakovski însuşi a creat o serie de expresii care au făcut din poezia sa ceva cu totul special; el a dorit să creeze un limbaj prin care să-şi exprime sufletul, trăirile, dar şi condiția omului nou, transformat de fulgerul unei revoluții şi tumultul unei lumi aflate la răscruce de timpuri. Pe scurt, futuriştii declară război clasicilor (expresiei clasice, nu autenticului rusesc) şi explică necesitatea orientării către viitor, industrializare, modernizare, revoluție etc. Ruşii păstrează legătura cu tradițiile, cu rădăcinile, pe care le exploatează vizual şi literar într-o nouă perspectivă. Dacă privim creațiile artistei Natalia Goncearova, de ex., descoperim tendințe cubiste care amintesc de Picasso alături de valuri de culoare şi motive arhaice ruseşti, reinterpretate avangardist.

Revenind la Maiakovski – tânărul poet începe să se bucure de apreciere; Maxim Gorki declară că ”el este singurul poet adevărat printre futurişti”. Anul 1913 este fructuos pentru îndrăznețul poet – almanahul ”Trebnik troih” / ”Culegere de rugăminte a celor trei” îi publică poezii,  apoi este publicată prima colecție ”Я” / ”Eu” de patru poezii; în plus, Maiakovski scrie ”Nate!” / ”Luați!”, o critică aspră în versuri la adresa societății burgheze a vremii şi creează piesa tragică ”Vladimir Maiakovski”, pe care o şi regizează. Rolul poetului este jucat de însuşi Maiakovski. În abul 1915 publică poemul ”Norul cu Pantaloni” dedicat iubitei sale Lilya Brik.

Aderarea la mişcarea futuristă îi aduce exmatricularea de la Şcoala de Pictură (1914), iar intrarea în armată (începuse războiul) îi este refuzată pe considerente politice – nu prezenta siguranță. Cei din armată nu s-au gândit că el este construit altfel şi că a visat de mic la o artă complet diferită de cea actuală.  Tema războiului îl inspiră (”Mama”, ”Gânduri în chemare”, ”Război declarat” etc), iar din 1915, îi găsim pe artist la departamentul de desen al Şcolii Militare de Automobile din Petrograd. În 1917, Maiakovski devine membru al Uniunii Profesionale a Pictorilor din Moscova.

Revoluția din 1917 va ocupa un loc aparte în creați maiakovskiană – de altfel, el intră în istorie ca ”poet al Revoluției”. La finele lui 1922, el înființează asociația LEF (Frontul stâng al artelor, până în 1929), la Moscova, care va pubica, la debut, poemul liric dedicat dragostei, ”Despre aceasta”.

Maiakovski călătoreşte mult şi în străinătate, atât în Europa, cât şi în America, iar din 1923 începe să folosească o tehnică grafică specială, inventată de el, ”defalcarea liniilor cu aşa-numita scară”. Scrie şi pentru copii – cartea ”Povestea lui Petia, un copil gras şi depre Sim, care este subțire” (1925) şi peste 20 de poezii, ca ””Ce este bine şi ce este rău?”, ”Orice pagină este un elefant, apoi o leoaică” etc.

Vladimir Maiakovski este cunoscut îndeobşte pentru poezia sa, dar el a fost un artist plurivalent – pictor (portrete, peisaje, caricaturi – ”Portretul unei femei”, ”Model”, ”Volga”, un peisaj de excepție, ”Femeia în albastru” şi altele), grafician, dramaturg, actor (”Înlănțuiți de film”, ”(”Domnișoara şi huliganul” – singurul film care a ”supraviețuit” până astăzi), scenarist, regizor. A jucat prima dată în ”Dramă în cabaretul futurist nr. 13”.

Între 1919-1922 a lucrat la Agenția Telegrafică Rusă (ROSTA), realizând peste 400 de afişe şi texte pentru alte 600 pentru ”Ferestrele Satirei”. De aici până la afişul publicitar nu a fost decât un pas şi se poate spune că Maiakovski este tatăl publicității ruseşti.

După 1928-1929, popularitatea artistului intră în declin. ”Ploşnița”, o piesă satirică în care viitorul este descris în culori contrastante, pline de ironie, nu este bine primită de critici, iar expoziția sa ”20 de ani de muncă” (1930) nu a avut succesul scontat.

1930 este anul în care, la 14 aprilie, Vladimir Maiakovski pune punct unei vieți agitate, în care a creat, a iubit, a ars până la final. O poezie din 1916, ”Către toți şi toate”, transmite, testamentar:

                                                      Oameni ai viitorului! Cine sunteți voi? Iată-mă,
                                                       sunt tot

                                                       durere şi vânătăi.
                                                       Vă las moștenire livada sufletului meu măreț…

Înalt, cu ochi negri mari, întrebători şi foarte expresivi, cu o alură de ”nu te pune cu mine, că ți-o iei”, cel care a combinat politica şi versurile aşa cum nimeni nu a mai făcut-o, Vladimir Maiakovski este nativ Rac cu Ascendent în Scorpion şi Lună în Balanță.

Dacă zodia natală este responsabilă cu sensibilitatea şi simțul artistic (poetic, în special), cu schimbările de dispoziție, ei bine, Scorpionul de la Ascendent este cel care explică viața intensă, lupta, iubirea dureroasă, plină de suişuri şi coborâşuri, cu Lilya Brik, jocurile de noroc, neliniştile permanente şi căutările, respingerea tiparelor şi a mediocritățiiii, finalul… Scorpionul l-a făcut seducător, greu de înțeles de către ceilalți, iubit şi controversat, cu o mare putere de penetrare a celor nevăzute (suflete, minți, concepte etc.). El însuşi, ca suflet, a trăit experiența unei întrupări foarte solicitante, în care a exprimentat arderea totală şi renaşterea, parcurgând etape ale reconstrucției de sine la o scară pe care alți oameni nici măcar nu o intuiesc. Maiakovski este intens – până şi depresia, şi fobiile lui au fost intense, aproape extreme. Scorpionul nu cunoaşte jumătățile de măsură.

Axa Destinului pe casele sănătății şi cuadratura cu Soarele explică atitudinea pe care a avut-o față de infecție (atribut scorpionic) după ce tatăl său a pierit consecutiv unei septicemii – infectarea unei răni la un deget a degenerat datorită neglijenței. Experiența respectivă l-a marcat teribil pe Vladimir care a devenit un maniac al curățeniei. Una dintre iubitele sale, Veronika Polonskaia, relata despre cum el nu atingea balustradele, apăsa clanța uşii cu batista, se splăla pe mâini obsesiv etc. (”Jos cu strângerile de mână” etc.).

Mercur, Venus şi Marte în semnul Leului l-au făcut artist complet. Racul şi Uranus (patron al Ascendentului prin exaltare) în casa a XII-a (corespunzătoare Peştilor, alt semn de Apă, hipersensibil) i-au dat dimensiunea de poet (dar şi experiența închisorii, de trei ori, pe considerente politice), dar pentru dramatism, este Leul responsabil! Leului i se adaugă Balanța, care găzduieşte Luna – deşi nu s-a exprimat muzical (în sensul creației), îi plăcea Prokofiev (marşurile dure, în special) şi a colaborat cu Șostakovici pentru ”Ploşnița”. Asculta Liszt şi Chopin, muzica acestora având un efect de relaxare și de inspirație, totodată. Luna este în casa a XI-a, alături de Saturn, explicând apartenența la grup, prietenii, popularitatea.

Maiakovski era profund dual – Pluton, stăpânul ascendentului, plasat în Gemeni, iar Uranus, patron secundar al Scorpionului, în casa a XII-a (Peştii sunt tot semn dublu). Omul social (10 planete în emisfera sudică a astrogramei, care conține Meridianul) care dezbătea cu argumente şi discurs devastatoare, lupta pentru noua artă, provoca ordinea lucrurilor şi chiar pe Creator (poemul ”Trebuie să luptăm”, în care era solicitat ateismul), ”грубый гунн”/ hunul brutal şi omul de acasă, grijuliu, sensibil, implicat, iubitor de animăluțe şi copii şi ”impecabil de delicat” – după cum avea să spună mama sa – ospitalier (nativitatea Rac) şi camarad desăvârşit (casa a IV-a, corespunzătoare Racului natal, în Vărsător) au coexistat în armonie, fără să se amestece, făcând din Vladimir Maiakovski un demon şi un înger, deopotrivă. Adică un geniu.

Şi tot în nota anterioară, a semnelor duble, să mai notăm şi prezența Soarelui în casa a IX-a (corespunzătoare Arcaşului pe care îl găsim şi interceptat parțial în prima casă), aspect care i-a dat ideal înalt, posibilitatea de a călători mult şi departe, dorința de a înțelege sensul vieții, rostul ei. Astrul solar face o dublă cuadratură cu Axa Nodurilor Lunare, indicând probleme cu autoritatea (în general), dar şi o problemă de Ego (percepea pierderile ca pe o insultă personală, ca pe un afront, ceva ireparabil), de purificare, din alte existențe, când, foarte probabil, a fost Maestru Spiritual.

S-a scris şi se scrie mult despre Maiakovski. Şi este firesc să fie aşa. Cu toate acestea, Maiakovski trebuie experimentat. Din plin, dacă se poate. Adică citit şi, mai ales, simțit, intuit, descoperit de către fiecare cititor. Fără prejudecăți.

Pentru a simți şi înțelege spiritul rusesc.