Hot News
Macron, despre noua ordine mondială creată după extinderea BRICS
29/08
Un tren cu muniții ucrainene a fost distrus în regiunea Donețk
29/08

DNR a finalizat ancheta privind asasinarea lui Aleksandr Zaharcenko

Aleksandr Zaharcenko (1976-2018)/ Foto: ntv.ru

Ancheta în dosarul penal privind asasinarea, în 2018, a celui care a fost primul șef al Republicii Populare Donețk (DNR), Aleksandr Zaharcenko, care a murit în urma unei explozii la cafeneaua ”Separ”, din centrul orașului Donețk, a fost finalizată, a anunțat agenția TASS, citată de Izvestia.

Potrivit forțelor de menținere a ordinii, principalul acuzat în acest caz, Aleksandr Pogorelov, este acuzat de spionaj, atentat la viața unui om de stat, precum și de activitate teroristă și de o serie de alte articole din Codul penal al Rusiei. Cazul penal a fost înregistrat la Tribunalul Militar Districtual de Sud din Rostov pe Don.

Pe 29 septembrie anul trecut, a apărut informația potrivit căreia autorul atacului terorist, în care și-a pierdut viața Zaharcenko, a primit 5 milioane de ruble. În total, pentru pregătirea asasinatului au fost alocate 2 milioane de dolari.

În afară de Pogorelov, în dosar sunt judecați, potrivit interlocutorului agenției, Artem Ena, acuzat în temeiul punctului 3 al articolului 205.1 din Codul penal al Federației Ruse („Contribuție la activități teroriste”), Vasili Ciurilov, acuzat de complicitate la activității teroriste și în temeiul punctului 2 al articolului 205.4 din Codul penal al Federației Ruse („Participarea la activități teroriste”), precum și Aleksandr Timoșenko, acuzat în temeiul punctului 1 al articolului 30 („Pregătirea pentru spionaj”) și al două episoade din articolul 276 din Codul penal al Federației Ruse („Spionaj”).

Zaharcenko a fost ucis pe 31 august 2018 în urma unei explozii produse în incinta cafenelei ”Separ”, situată în centrul orașului Donețk. Potrivit informațiilor mass-media, bomba a fost amplasată dinainte în interiorul clădirii. La acel moment s-a reușit reținerea suspecților de tentativa de asasinare a lui Zaharcenko. Ei s-au dovedit a fi sabotori ucraineni și persoane asociate cu aceștia.

În iunie 2019, Ministerul de Interne al DNR a declarat că în asasinarea lui Zaharcenko sunt implicați ofițeri ai Serviciului de Securitate al Ucrainei. Aceeași părere a fost exprimată în 2023 și de președintele Federației Ruse.

Aleksandr Zaharhenko a condus DNR din 4 noiembrie 2014.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Acuzații n-au acționat de capul lor. Cu siguranță au fost implicate SUA și Occidentul. Liderul regiunii separatiste Donețk, Denis Pușilin, declarase că: ,,În urma analizării rămășițelor materialelor explozibile, s-a stabilit că au fost folosite tehnologii noi, care anterior nu au fost utilizate pe teritoriul Ucrainei și nu au fost folosite de serviciile de securitate ale Ucrainei. Fapt care ne permite să presupunem că au fost implicate serviciile speciale din Occident.” Pedeapsa să fie pe măsura faptelor lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875155