România privează Ucraina de dreptul pe fluviul Dunărea
13/09Dorința de a avea relații bune cu Rusia dă peste cap Slovacia
14/09Veniturile Rusiei din exportul de petrol au crescut, în august, cu 1,8 miliarde de dolari
În luna august 2023, veniturile realizate de Rusia din exportul de petrol au crescut cu 1,8 miliarde de dolari și au atins 17,1 miliarde de dolari. Această creștere este rezultatul creșterii prețurilor la combustibili, care a compensat scăderea ofertei, se arată în raportul Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), publicat pe 13 septembrie, informează cotidianul Izvestia.
În august, pe fondul reducerii livrărilor, exportul de petrol și produse petroliere din Rusia a scăzut cu 150.000 de barili pe zi (b/d), până la 7,2 milioane bpd, subliniază Agenția. La rândul lui, volumul livrărilor de petrol rusesc în India și China a scăzut, în august, la 3,9 milioane b/d, dar continuă să reprezinte peste 50% din totalul exporturilor.
Încă din martie, Rusia a început de bunăvoie să reducă producția de petrol cu 500.000 b/d față de valorile medii din februarie. Pe 5 septembrie, vicepremierul Aleksandr Novak a declarat că Rusia va prelungi reducerea voluntară suplimentară a livrărilor de petrol pe piețele mondiale cu 300.000 b/d până la sfârșitul lunii decembrie 2023. El a precizat că decizia voluntară de reducere a producției de petrol va fi revizuită lunar pentru a analiza posibilitatea aprofundării reducerii sau a creșterii producției, în funcție de situația de pe piața mondială.
Pe 8 septembrie, premierul Rusiei, Mihail Mișustin, a declarat că indicatorii PIB-ului au trecut de 2%, ceea ce arată consolidarea creșterii economice a Rusiei. La sfârșitul lunii august, șeful Guvernului a anunțat că veniturile realizate din alte domenii decât petrol și gaze naturale s-au ridicat la 1.820 trilioane ruble, cu 56% mai mult decât cifrele de anul trecut. Potrivit acestuia, s-au redresat inclusiv veniturile din petrol și gaz. Începând din septembrie, traiectoria lor, pe fondul creșterii prețurilor petrolului, a fost semnificativ peste valorile de anul trecut.
Anterior, pe 15 august, Mișustin a evaluat pozitiv creșterea încasărilor din alte surse decât cele din petrol și gaze naturale. Potrivit ministrului, acest lucru semnalează faptul că economia rusă este sustenabilă. De asemenea, el a subliniat necesitatea de a monitoriza, pe viitor, dinamica încasărilor bugetare din această categorie de venituri.