Viaceslav Volodin: Britanicii mănâncă pește rusesc de 68 de ani

Rusia și-a recuperat peștele pe care britanicii l-au mâncat timp de 68 de ani, a declarat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, comentând denunțarea acordului privind pescuitul, încheiat între guvernele Uniunii Sovietice și Marii Britanii, informează Gazeta.ru, citând canalul de Telegram ”Duma TV”.

Potrivit lui Volodin, în 1956, „noi am luat, pur și simplu, și am dat Angliei în mod unilateral” permisiunea de a pescui lângă țărmurile Rusiei. Acum însă, prin ințiativa președintelui Vladimir Putin, am reușit să recuperăm ”peștele nostru, pe care timp de 68 de ani, l-au mâncat nerușinații de englezi”.

„Ne-au impus sancțiuni, în timp ce la ei 40% din porțiile lor de mâncare – meniul de pește – este format din codul nostru. Să slăbească acum, poate se mai deșteaptă”, a declarat președintele Dumei.

Pe 21 februarie, Duma de Stat a adoptat o lege privind revocarea acordului din 1956, în virtutea căruia marinarii britanici au primit permisiunea de a pescui în zona rusă a Mării Barents. Documentul le-a oferit pescarilor britanici dreptul de a a-și arunca năvoadele în apele care se întindt de-a lungul coastei Peninsulei Kola, la est de Capul Kanin Nos și de-a lungul țărmurilor insulei Kolguev.

În nota explicativă a documentului se precizează că denunțarea acordului nu va cauza un prejudiciu politic serios Federației Ruse, având în vedere decizia Londrei din 15 martie 2022 de a anula regimul de națiune cea mai favorizată în comerțul cu Rusia.

Owner

View Comments

  • Foarte bine le-ați făcut! A fi bun nu înseamnă că trebuie să fii și naiv. Au profitat prea mult de bunătatea rușilor, iar ei le-au mulțumit prin sancțiuni, armament trimis Ucrainei și amestec în treburile interne ale Rusiei. Să pescuiască pe coastele Americii, poate prind un piranha pentru Boris Johnson să-i scurteze limba aia care a împiedicat tratatul de pace dintre Rusia și Ucraina.

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

10 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

11 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

12 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

14 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

14 ore ago

This website uses cookies.