
Serghei Lavrov/ Foto: TASS
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunțat că, înainte de alegerile prezidențiale din Rusia, i-a invitat pe ambasadorii țărilor Uniunii Europene la o întâlnire pentru clarificări, dar cu două zile înainte de eveniment, ambasadorii au renunțat la acesta, relatează agenția TASS.
Șeful diplomației ruse a precizat că Moscova a strâns multe materiale despre cum ”se pregătesc pentru alegerea președintelui Rusiei” ambasadele statelor Uniunii Europee, ce „mecanisme de intervenție vor folosi ambasadele europene în ele și cum intenționează să susțină opozanții nesistemici”.
„Adunând o astfel de informație, i-am invitat, în urmă cu o săptămână și jumătate, mi se pare, pe toți ambasadorii din Uniunea Europeană la o întâlnire cu mine, la care doream, în calitate de ministru de Externe să le povestesc, pur și simplu, șefilor misiunilor displomatice că noi doar îi sfătuim din cele mai nobile rațiuni să nu se ocupe de așa ceva. Și ce credeți? Cu două zile înainte de evenimentul programat, de întâlnire, am primit o notă: am decis să nu venim”, a spus Lavrov la dezbaterile maratonului societății ”Cunoaștere” pe tema „Rusia și rolul ei în formarea unei lumi multipolare”, din cadrul Festivalului mondial al tineretului care se desfășoară la Soci.
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…
Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…
Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…
Mesajul video al ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, adresat participanților la Conferința…
View Comments
Dar de ce vă mirați? Acei ambasadori au dat dovadă de nesimțire, de lipsa educației și a diplomației. Din partea lor este o probă a slugărniciei față de ,,Înalta Poartă" de la Bruxelles și Washington. Au primit un semnal de acolo și s-au executat. Ăștia sunt ambasadori? Sunt doar niște chelneri care-și fac de rușine țările pe care le reprezintă. Ar trebui să urască mai puțin și să gândească mai mult. Din păcate, n-au nici suflet și nici cu ce gândi: ultimii doi neuroni sunt folosiți doar pentru a asculta ordinele. Și mai este ceva. Sunt convinsă că s-au temut de domnul Lavrov, de ceea ce le va spune și de ceea ce ar putea să le dovedească ocupațiile mai puțin diplomatice pe care le au acești așa ziși ,,ambasadori". Bine că unii dintre ei au avut timp să depună coroane de flori la Piatra Solvețki, în memoria trădătorului Navalnîi. Sunt doar niște ,,slugi băloase", vorba domnului Cristoiu.