Categories: Rusia si lumea

Răspunsul dat de ministrul Lavrov în cadrul emisiunii „Moscova. Kremlin. Putin”

Întrebare: – Mulți au observat că în ajunul unor negocieri importante, pe măsură ce se apropie un summit NATO, în Ucraina se întâmplă obligatoriu o tragedie, despre care se lanseză acuzații răsunătoare împotriva țării noastre.

Serghei Lavrov: – Un aspect comentat nu o dată de reprezentanți ai Ministerului Apărării și ai Ministerului Afacerilor Externe. Colegii dumneavoastră ridică insistent acest subiect și nu îl lasă să ”moară”. L-ar lăsa să ”moară” cei care se află în spatele acestor provocări.

Săptămâna viitoare voi merge la New York. Rusia deține acum președiția Consiliului de Securitate al ONU. Vom analiza îndatoririle pe linie de cooperare multilaterală, asigurarea unei securități egale, indivizibile. Desigur, o să vorbim despre cum încearcă Occidentul să manipuleze pe toți și totul.

Pentru mine, va fi suficient să aud ce vor răspunde la întrebarea pusă deja de zeci de ori: este posibil să vedem lista persoanelor ale căror cadavre au fost arătate în Bucea de corespondenții BBC? Este o rușine când un lucru elementar este lăsat fără răspuns. La fel ca întrebarea cum decurge ancheta privind actul terorist de la Nord Stream. Tot restul pe care ni-l impută Occidentul trebuie readus ca o minge pe partea lor de ”teren” cu întrebări simple, concrete.

(Site-ul oficial al Ministerul de Externe al Rusiei)

Owner

View Comments

  • Îl admir foarte mult pe domnul Serghei Lavrov. Este un diplomat extraordinar. Doar simpla lui prezență impune respect, iar discursurile și declarațiile domniei sale reflectă multă demnitate și inteligență. Sunt convinsă că la ONU va avea un discurs de nota zece. Mass-media occidentală și americană, cea care se află în mâinile psihopaților bogați, nu are nici o credibilitate. Rusia a fost și va fi acuzată în continuare de acțiuni pe care nu le-a comis și pentru care nu există dovezi. Cum să crezi în asemenea mass-media, cea care urla disperată că oamenii mor pe străzi din cauza covidului pentru că oamenii nu se înțeapă cu serul experimental ,,sigur și eficient", că Vladimir Putin este grav bolnav, că a murit de nu știu câte ori, că Zelenski e sărac și cinstit, că armata ucraineană a învins armata rusă, că rușii și-au aruncat în aer gazoductele și hidrocentrala, că aruncă rachete peste spitale, că a ucis oameni la Bucea dar nu există cadavre? Este o mass-media care otrăvește mințile oamenilor și care acuză fără să aștepte finalizarea cercetărilor sau intenționat le tergiversează. Că adresează cuvinte jignitoare adversarului, e una. La acest nivel este mass-media. Dar când speli zilnic mințile oamenilor cu minciuni, este altceva. Este o crimă psihologică. Bine, o parte din vină o au și cei care înghit toate minciunile ca niște pelicani hămesiți.

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

4 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

6 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

7 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

8 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

8 ore ago

”Linia directă” cu cetățenii și conferința de presă a președintelui rus, Vladimir Putin, dedicate bilanțului de an 2025 – VIDEO

Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg

9 ore ago

This website uses cookies.