Hot News
foto_no_exif - 2024-09-09T103541.689
„Prăbușire!” Jurnalist ucrainean, îngrozit de ceea ce se întâmplă pe front
09/09
foto_no_exif - 2024-09-09T213344.477
Nepotul lui Charles de Gaulle vrea să se mute la Moscova
09/09

La alegeri, 27 de milioane de ruși au distribuit 36.700 de mandate

foto_no_exif - 2024-09-09T212519.408

Comisia Electorală Centrală a Federației Ruse/ Foto: RIA Novosti

În Rusia s-a făcut bilanțul Zilei Unice de Votare – 8 septembrie. Au fost prelucrate deja 100% din protocoale și au fost anunțate rezultatele preliminare, relatează Smotrim.ru.

83 de regiuni și 4135 de campanii electorale. După prezentarea rezultatelor finale, 36.000 de noi aleși ai poporului își vor prelua mandatele în întreaga țară. Deputați ai parlamentelor regionale și ai Dumei de Stat, primari, șefi de entități municipale și guvernatori. Peste 27 de milioane de alegători din toată țara au participat la Ziua Unică de Votare. Iar prezența generală la vot a înregistrat cifre record.

”Am calculat. Din 2017, nu a mai fost niciodată o prezență atât de mare. Prezența la urne în Ziua Unică de votare a fost mai mare decât în anii precedenți. Și tocmai în astfel de condiții, ținând cont de faptul că într-o serie de teritoriii a existat și pericol fizic (participarea la alegeri). Oamenii au dat dovadă de responsabilitate maximă, de curaj, de un adevărat eroism civic”, a menționat Ella Pamfilova, președinta Comisiei Electorale Centrale a Rusiei.

Una dintre cele mai mari prezențe la vot din țară a fost în Regiunea Kursk – 63,5%. Ignorând luptele din zona de frontieră și tirurile trase regulat de Forțelor Armate ale Ucrainei, în toate cele trei zile de vot localnicii s-au prezentat la secțiile de votare pentru a-și da votul pentru viitorul pământului natal, fără a ceda presiunii și fricii, contrar așteptărilor Kievului.

„Oamenii au venit și au demonstrat o prezență fără precedent la vot. Unii au venit la secțiile de votare, alții au votat de la distanță, dar toți au demonstrat că soarta regiunii nu le este indiferentă. Acest sprijin al locuitorilor din Kursk, cărora vreau să le adresez cuvinte speciale de mulțumire pentru poziția lor civică, îmi permite să spun cu convingere că, desigur, vom face față tuturor dificultăților”, este convins guvernatorul interimar al Regiunii Kursk Aleksei Smirnov.

Alegerile directe pentru guvernatori au fost organizate în 21 de regiuni ale țării. Încrederea lor rușii au acordat-o actualilor șefi ai entităților constitutive, precum și celor în exercițiu, care au fost numiți anterior prin decret prezidențial.

Cifrele oficiale ale Comisiei Electorale Centrale vorbesc de la sine: nici nu se pune problema organizării de tururile secunde, fiecare dintre candidați depășind pragul electoral necesar, învingându-și adversarii cu un scor zdrobitor.

Șefii altor patru subiecți ai federației sunt aleși de deputații parlamentelor regionale dintre trei candidați propuși de președinte. În districtul autonom Hantî-Mansiisk, Ruslan Kuharuk a devenit noul guvernator. În Ingușeția, Adunarea Populară l-a reales pe actualul șef, Mahmud-Ali Kalimatov. În Kabardino-Balkaria și Crimeea, în termen de 45 de zile, șefii de regiuni vor fi stabiliți de deputații adunărilor legislative aleși în cadrul ultimelor alegeri.

În total, noi parlamente regionale au fost alese în 13 regiuni. Lideră la prezența la vot a fost Karaciai-Cerkessia. La alegerile pentru Adunarea Populară a republicii, Partidul ”Rusia Unită” câștigă detașat, strângând 65,14% dintre voturile alegătorilor. Pe baza rezultatelor prelucrării a 100% din protocoalele Comisiilor Electorale Sectoriale, ”Rusia Unită” conduce, de asemenea, în Tatarstan, unde partidul a primit 76,75% din voturi. Un sprijin considerabil partidul l-a primit, de asemenea, din partea alegătorilor la alegerile pentru Adunarea de Stat din Mari El. O victorie incontestabilă și 61,23% din voturile locuitorilor republicii. ”Rusia Unită” ocupă poziții fruntașe și la alegerile pentru Adunarea de Stat a Republicii Altai, cu 53,84% din voturi, precum și la alegerile deputaților pentru Adunarea Legislativă din Sevastopol. Acolo, aproape 72% dintre alegători și-au exprimat încrederea în ”Rusia Unită”.

Reprezentanții ”Rusiei Unite” conduc atât la alegerile pentru adunările legislative din toate cele treisprezece regiuni, cât și la alegerile directe ale primarilor din Anadîr (Ciukotka) și Abakan (Hakassia, Siberia Centrală).

În 2024, au avut loc alegeri parlamentare la toate nivelurile, de la municipal, la federal. În trei districte ale Rusiei au fost aleși noii deputați ai Dumei de Stat.

Conform rezultatelor Zilei Unice de Votare, 15 partide politice au primit 36.700 de mandate. Pentru buna desfășurare a alegerilor au lucrat 151.870 de observatori, inclusiv peste 62.800 de observatori din partea partidelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3499738