
Pur și simplu, altfel nu se poate!
18/02
Medvedev, despre atacul ucrainian asupra stației de pompare a petrolului american
18/02Negocierile de la Riad dintre delegațiile Rusiei și SUA s-au încheiat
Foto: Maria Zaharova, MAE rus
În capitala saudită, s-au încheiat negocierile dintre delegațiile SUA și Rusiei. Iuri Ușakov, asistentul președintelui rus (în centrul imaginii), care a participat la reuniune, a declarat că discuțiile au fost încununate de succes, iar părțile au convenit ca, pe viitor, să țină cont de interesele reciproce, transmite Kommersant.
„Am convenit pur și simplu că vom ține cont de interesele celuilalt. Dar, în același timp, că vom promova relațiile bilaterale, pentru că atât Moscova, cât și Washingtonul sunt interesate de acest lucru”, a spus Iuri Ușakov adresându-se reportrerilor.
Delegațiile au discutat, printre altele, despre o întâlnire între liderii rus și american, Vladimir Putin și Donald Trump. „Această problemă a fost discutată, vom depune eforturi pentru a crea condiții pentru o astfel de întâlnire”, a relatat asistentul prezidențial. Potrivit acestuia, a fost, de asemenea, abordată problema ucraineană. Părțile au convenit că „echipe separate de negociatori pe această temă vor lua legătura în timp util”.
Partea rusă a fost reprezentată la discuții de ministrul de Externe, Serghei Lavrov, și de Iuri Ushakov. Din echipa SUA au făcut parte Secretarul de stat, Marc Rubio, consilierul pentru securitate națională, Mike Walz, și trimisul special Steve Whitkoff. După cum a explicat Kremlinul, discuțiile se concentrează în principal pe restabilirea relațiilor ruso-americane, precum și pe perspectivele unor posibile contacte privind conflictul ucrainean.
Lusine Balasian

1 Comment
Cu diplomați de excepție, precum domnii Serghei Lavrov și Iuri Ușakov, negocierile dintre Rusia și SUA nu puteau să fie decât încununate de succes. Este de la sine înțeles că și partea americană au avut diplomați serioși, cu care s-a putut discuta. Mult succes Rusiei și președintelui Vladimir Putin în negocierile viitoare! Să obțineți tot ceea ce v-ați propus!