
Lavrov a prezentat cererile Rusiei pentru încetarea conflictului din Ucraina
28/04
Un politician slovac a propus un referendum privind sancțiunile împotriva Rusiei
29/04Peskov: Kremlinul răspunde dacă Rusia va respecta armistițiul, indiferent de reacția Kievului
Dmitri Peskov/ Foto: kp.ru
Peskov a relatat dacă Rusia este pregătită pentru un armistițiu de Ziua Victoriei
Kremlinul a răspuns la întrebarea dacă Rusia va respecta un armistițiu în onoarea Zilei Victoriei, indiferent de ce va decide partea ucraineană, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, relatează KP.ru, citând agenția TASS.
„Răspunsul la întrebarea dacă Federația Rusă va respecta armistițiul, indiferent de reacția Kievului, se regăsește în chiar declarația Kremlinului”, a spus Dmitri Peskov.
KP.ru amintește că președintele Putin a declarat o încetare a focului în zilele în care va fi marcată împlinirea a 80 de ani de la Victorie, respectiv de la miezul nopții de 7 spre 8 mai până la miezul nopții de 10 spre 11 mai, partea rusă declară armistițiu. În acest interval de timp, încetează toate operațiunile militare.
Rusia consideră că partea ucraineană ar trebui să urmeze acest exemplu. Însă, în cazul unei încălcări a armistițiului de către partea ucraineană, Forțele Armate ale Rusiei ”vor da un răspuns adecvat și eficient”.
Președintele Putin a declarat o încetare a focului inclusiv pe durata Sărbătorilor Pascale. În plus, șeful statului a declarat că Rusia este pregătită să treacă la procesul de negocieri, dar cu condiția obținerii unei păci juste.
Serghei Gapciuk

1 Comment
Președintele Putin a făcut, din nou, primul pas. Bănuiesc că Zelenski iar se va împiedica. Reacția Casei Albe, prin purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt, mi se pare cam deplasată. Încetarea ,,permanentă” a focului, despre care vorbește, va fi posibilă după ce vor fi îndeplinite condițiile prezentate de președintele Putin și, recent, de domnul Serghei Lavrov la reuniunea BRICS. Ce e așa greu de priceput?