Hot News
Lavrov a explicat ce este cu propunerea lui Zelenski de armistițiu pe 30 de zile
30/04
Lukașenko: Adevărul este marele nostru scut
30/04

Oliver Stone: UE a uitat contribuția Rusiei în Al Doilea Război Mondial, este groaznic

Oliver Stone/ Foto: VKontakte

Uniunea Europeană și alte țări occidentale au șters literalmente din memorie contribuția Rusiei la victoria asupra fascismului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a declarat regizorul american de film Oliver Stone la maratonul „Cunoaștere. Primii”, emisiune realizată de postul de televiziune Rossia24.

El a menționat că al Doilea Război Mondial a fost unul dintre cele mai mari războaie pentru Statele Unite, la care au participat în special rușii.

„Este deprimant să vezi că noi, în Statele Unite, nu recunoaștem contribuția Rusiei [la victorie]. Aș spune că situația este acum groaznică. Uniunea Europeană a șters Rusia din memoria sa”, a spus regizorul.

Stone a subliniat că victoria a fost obținută în primul rând prin eforturile cetățenilor sovietici și că anii 1942–1943 au fost un punct de cotitură.

„Toți cei care studiază istoria cunosc acest lucru. Și cu toate acestea, în Occident nimeni nu-și amintește așa ceva”, a adăugat el.

Regizorul a atins și subiectul studierii istoriei Rusiei în străinătate. Potrivit acestuia, în alte țări acestei materii aproape că nu i se acordă atenție, în pofida uriașei ei importanțe pentru întreaga lume. Stone a mai spus că este dezamăgit de Occident din cauza minciunilor și încercărilor lui de a prezenta Rusia, Iranul și China drept dușmani.

Anterior, în discursului său de la acest eveniment, și-a exprimat speranța că președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin vor putea oferi lumii o pace „trainică și de lungă durată”.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Occidentul suferă de amnezie indusă benevol. Nu vrea să-și aducă aminte decât ceea ce-i convine, selectiv. Și adevărul nu este inclus aici. Aș putea să scriu despre ce înseamnă recunoștința sau ce spune un proverb românesc despre ,,facerea de bine.” Însă amnezicii n-ar înțelege, că nu au cu ce. Au mintea limitată, bunul simț este inexistent. N-au meritat jertfa voastră. Cei care recunosc și apreciază marea contribuție a Rusiei și a poporului rus la Marea Victorie, vor duce mai departe acest adevăr și vor păstra în suflet veșnică recunoștință acestei imense jertfe de sânge.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3396060