Medvedev, despre declarația lui Trump privind contribuția cheie a SUA la Victorie
03/05
Serghei Markov, despre alegerile din România
04/05FSB, despre uciderea în masă a prizonierilor sovietici de către Marea Britanie în 1945
Foto: Scherl/ GLP/ Vzgliad
În mai 1945, în Golful Lübeck, trupele britanice au distrus, cu atacuri aeriene și focuri de artilerie, trei nave germane cu prizonieri din lagărele de concentrare. Au murit, atunci, circa 12.000 de oameni, majoritatea prizonieri de război sovietici, reiese dintr-un document de arhivă declasificat și publicat de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, informează Vzgliad.
Pe 3 mai 1945, aviația britanică a atacat trei nave germane care transportau prizonieri din lagărele de concentrare. Navele ”Cap Arcona”, ”Thielbek” și ”Deutschland” transportau prizonieri în Norvegia; majoritatea erau prizonieri de război sovietici.
Se precizează că avioanele de război britanice au continuat să atace deși cei de pe nave cereau să se oprească. Din aer, militarii britanici au bombardat și au tras în oameni lipsiți de apărare, după care, de pe șalupe, i-au ucis pe cei care încercau să se salveze. Cei puțini care au reușit să supraviețuiască au fost închiși de militarii britanici într-o tabără unde i-au abuzat în fel și chip. În același timp, britanicii nu au dorit să-i îngroape pe prizonierii de război sovietici pe care îi uciseseră cu brutalitate în Marea Baltică.
Detaliile monstruoasei tragedii au fost relatate de martorul Vasili Salomatkin, unul dintre cei care au supraviețuit atunci în mod miraculos. Detaliile sunt dezvăluite în scrisoarea trimisă de el pe 2 mai 1949 colonelului Vasili Vaneev de la Biroul Comisarului Consiliului de Miniștri al URSS pentru Repatrierea Cetățenilor Sovietici.
Anton Antonov
1 Comment
A fost una dintre cele mai mari tragedii maritime din istorie! Navele care transportau prizonieri din lagărele de concentrare au fost bombardate și mitraliate la 3 mai 1945 de piloții englezi ai escadrilelor 263 (cu baza la Ahlhorn), 122 (cu baza la Fassberg) și 198 (cu baza la Plantlünne) din Royal Air Force. Încă din 14 aprilie fusese emis un ordin secret, semnat de Heinrich Himmler: ,,Către comandanții lagărelor de concentrare. Predarea deținuților nici nu intră în discuție. Lagărele trebuie evacuate fără întârziere. Nici un deținut nu trebuie să ajungă viu în mâinile inamicului.” Pentru ca atrocitățile comise în lagăre să rămână secrete pentru totdeauna, trupele SS decid să-i facă ,,dispăruți” pe deportați, înainte de sosirea Aliaților și să-i transporte în Norvegia. Gauleiterul Karl Kaufmann, șeful administrativ al regiunii Hamburg, a rechiziționat navele aflate în Golful Lübeck (Cap Ancona, Thielbek, Athen și Deutschland), iar ofițerii SS au îmbarcat prizonierii aflați în lagărul Neuengame, cel mai mare lagăr din nordul Germaniei. Deținuții erau sovietici, germani, polonezi, cehi, francezi, belgieni, olandezi, italieni și spanioli. Trebuie să specific că pe nava Cap Arcona deținuții sovietici au fost instalați în cele mai mizerabile condiții. Lor le-au fost destinate magaziile unde odinioară se depozitau bananele. Fără aer, fără lumină și fără mâncare, mulți au murit. Deținuții din alte țări au fost instalați în cabine. Este interesant cum piloții englezi nu au observat semnele disperate pe care le fac prizonierii, hainele lor vărgate, steagul alb de pe nava Thielbek sau semnul Crucii Roșii de pe coșul navei Deutschland. Această tragedie care urma să șteargă urmele crimelor petrecute în lagărele de concentrare este ignorată de mulți, cenzurată de britanici și speculată de germani în favoarea lor. Sunt mii de persoane care și-au pierdut viața pe nave sau în valuri, încercând să se salveze. Săptămâni întregi corpurile victimelor au fost aruncate de curenți pe plajă. Ele au fost îngropate în gropi comune între Neustadt și Pelzerhaken. La Pelzerhaken a fost înălțat un monument funerar din piatră, în amintirea deținuților care au murit pe nava Cap Arcona. Au existat și supraviețuitori. Puțini. Au reclamat an de an adevărul, dar nu i-a ascultat nimeni. Chiar și astăzi această tragedie rămâne un subiect tabu, pentru care nimeni nu e vinovat. Arhivele Royal Air Force nu vor fi accesibile decât în …2045. În cartea ,,Ținta atacului: vasul Cap Arcona”, scrisă de Günther Schwarberg, un fost pilot în Royal Air Force în acea perioadă declara că nu-și amintește de un asemenea atac: ,,Sincer vorbind, nu știu nimic de tragedia în discuție, de altfel una din multele tragedii al celui de-Al Doilea Război Mondial.” Cum se face că în asemenea situații majoritatea suferă de amnezie? Cum se face că doar morții sunt vinovați? Un alt nemernic mincinos, între atâția alți nemernici…