
Tamás Menczer, despre oficialii europeni: Își salvează fundul
26/05
Ambasada Rusiei: Cu privire la securitatea în Marea Neagră
26/05Suceava: Un marș moto dedicat celei de-a 80-a aniversări a Marii Victorii
Foto: Biroul de presă al Ambasadei Ruse la București
La 24 mai 2025, reprezentanții Ambasadei Federației Ruse în România, la invitația Camerei pentru Cooperare Economică și Culturală România–Rusia și a Clubului „Motocicliștii ruși”, au participat la un marș moto dedicat celei de-a 80-a aniversări a Victoriei poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei și eliberării Europei de nazismul hitlerist. La eveniment din Suceava au luat parte motocicliști și reprezentanți ai organizațiilor civice și de tineret din România, Republica Moldova și Republica Serbia, relatează Biroul de presă al Ambasadei Rusiei.


Un loc de onoare în fruntea coloanei a fost rezervat motocicletei care purta copia Drapelului Victoriei, simbol oficial al Victoriei asupra Germaniei naziste și unul dintre cele mai importante simboluri ale secolului XX. Copia drapelului a fost oferită Camerei pentru Cooperare Economică și Culturală România–Rusia de către Mișcarea „Regimentul Nemuritor”.
Înainte de începerea marșului moto, diplomații ruși, împreună cu membrii Clubului „Motocicliștii ruși”, ai Camerei pentru Cooperare Economică și Culturală România – Rusia, reprezentanții cluburilor moto din Republica Moldova și Serbia, ai Asociației Prieteniei Româno-Ruse și ai grupului artistic „Desantul Cultural”, au depus flori la memorialul ostașilor sovietici din județul Suceava, aducând un omagiu eroilor eliberatori.
Cu ocazia Ziulei Scrierii și Culturii Slave
Cu ocazia celebrării, pe 24 mai, a Zilei Scrierii și Culturii Slave, în cadrul evenimentului au fost organizate expoziții tematice și o proiecție de film. Expoziția foto „Sufletul Rusiei”, realizată cu sprijinul Ambasadei în cadrul unui proiect comun al ANO „Teritoriul culturii și tradițiilor”, Asociației „Lumea noastră”, organizației „Cronicile conacelor rusești” și grupului artistic „Desantul Cultural”, a prezentat patrimoniul cultural al orașelor istorice mici din Rusia. Expoziția „Rusia și România: surse spirituale ale culturii” a fost dedicată istoriei utilizării alfabetului chirilic în limba română, precum și legăturilor culturale din domeniul artei bisericești a Rusiei și României.

