
Vladimir Putin s-a întâlnit cu șefi ai agențiilor internaționale de presă
19/06
SPIEF-2025. Prima zi de lucru. Momentele principale
19/06AIEA nu a găsit vreo dovadă că Iranul construiește arme nucleare

Rafael Grossi/ Foto: Reuters
Inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) nu au găsit dovezi care să ateste că Iranul dezvoltă un program de arme nucleare, a anunțat directorul general al AIEA, Rafael Grossi. Totuși, a subliniat el, încă există motive de îngrijorare, scrie Kommersant.
„Suntem inspectori. Nu suntem analiști politici și nici oficiali guvernamentali. De aceea, pentru a anunța existența unui program activ pentru crearea de arme nucleare, avem nevoie de dovezi concrete, dar așa ceva noi nu am văzut”, a explicat Rafael Grossi pentru Bloomberg.
El a subliniat că nici o țară din lume nu îmbogățește uraniu până la 60%, care, din punct de vedere tehnic, este aproape egal cu 90%, valoare necesară pentru crearea armei nucleare. În același timp, potrivit experților, risc există chiar și când există 55 kg de uraniu îmbogățit până la 60%. Conform celor mai recente date ale AIEA, Iranul a acumulat aproximativ 400 kg de uraniu puternic îmbogățit.
Semnat în 2015, Planul Comun și Cuprinzător de Acțiune (JCPOA) a plafonat stocurile de uraniu la 202,8 kg sau 300 kg de fluorură de uraniu (UF6), iar nivelul de îmbogățire nu trebuia să depășească 3,67%. În 2019, la un an după ce SUA s-au retras din acordul nuclear, Iranul a început să renunțe la unele dintre angajamentele sale asumate în cadrul JCPOA, inclusiv creșterea nivelului de îmbogățire a uraniului și a stocurilor.
De atunci, inspecțiile AIEA la instalațiile nucleare ale Iranului au fost, de asemenea, limitate. Mihail Ulianov, reprezentantul Rusiei pe lângă organizațiile internaționale de la Viena (unde se află sediul AIEA), a declarat că în ultimul an au fost efectuate 493 de inspecții în Republica Islamică (și 125 de angajați ai agenției sunt acreditați în Iran).

1 Comment
Acuzațiile aduse Iranului sunt asemănătoare cu cele aduse Irakului, când se spunea că Saddam Hussein deține arme de distrugere în masă. Totul a fost o minciună, dar era un motiv bun pentru Bush și Blair pentru invazia din Irak. Istoria se repetă…