Hot News
Discursul lui Vladimir Putin la SPIEF-2025. Cele mai semnificative declarații
21/06
SPIEF-2025. Ziua a doua. Principalele momente
21/06

Cele mai importante dintre răspunsurile lui Putin la sesiunea plenară a SPIEF-2025

Președintele Vladimir Putin/ Foto: Kommersant

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a luat cuvântul în cadrul sesiunii plenare a SPIEF-2025. După care el a răspuns la diferite întrebări. Șeful statului a vorbit despre planurile de a se întâlni cu președintele Ucrainei, despre ofensiva armatei ruse și despre crearea unei zone tampon de-a lungul frontierei ucrainene. De asemenea, el a explicat rolul Rusiei și al Chinei în formarea unei noi ordini mondiale. Principalele declarații ale președintelui Putin — în selecția ziarului Kommersant.

Despre conflictul ucrainean

▪️ Nu vrem să obținem capitularea Ucrainei, insistăm asupra recunoașterii realităților care s-au dezvoltat pe teren;

▪️ Eram gata să mă întâlnesc cu șeful regimului de la Kiev (în aprilie 2022 – n.r.) pentru a semna acordul parafat, dar nu, a venit la Kiev (fostul premier britanic Boris — n.r.) Johnson și i-a convins să nu o facă. Astfel, au reușit ca noile teritorii să intre sub controlul nostru.

▪️ „Poporul rus și cel ucrainean sunt un singur popor. În acest sens, toată Ucraina este a noastră. Dar noi pornim de la realități. Desigur, există oameni, și nu puțini, în țara vecină, care aspiră la asigurarea suveranității și independenței lor. Ei bine, Dumnezeu să le dea sănătate”, a spus Putin. El a subliniat că Rusia nu a pus niciodată la îndoială dreptul Ucrainei la independență, dar a fost proclamată ca stat neutru;

▪️ Tragedia din Ucraina este rezultatul acțiunilor celor care nu sunt pregătiți să accepte schimbările globale din lume.

▪️ Rusia nu are misiunea de a lua Sumi, dar în principiu Putin nu exclude o asemenea posibilitate;

▪️ Utilizarea unei bombe ”murdare” ar fi o greșeală colosală, posibil chiar ultima a autorităților ucrainene. Nu există confirmări ale intenției Ucrainei de a folosi o bombă „murdară”, dar astfel de planuri pot apărea „în imaginația bolnavă”;

Despre probleme globale

▪️ Rusia este gata să negocieze și cu țările care își pierd pozițiile pe scena mondială, dacă acestea sunt dispuse să facă acest lucru.

▪️ Sarcina Rusiei este de a conferi lumii în schimbare un caracter civilizațional, astfel încât deciziile luate să fie echilibrate.

▪️ Rusia și China nu formează o nouă ordine, noi doar o oficializăm. Noua ordine mondiale apare în mod firesc, așa cum resare soarele.

▪️ Cele șase valuri de extindere ale NATO sunt acțiuni din poziția de forță, care ignoră interesele Rusiei.

▪️ Rusia nu dorește să fie mediator între Iran și Israel, dar propune idei;

▪️ Israelul este astăzi aproape o țară vorbitoare de limbă rusă, acolo trăiește un număr mare de oameni proveniți din URSS, Moscova ține cont de acest lucru;

▪️ Moscova apără dreptul Iranului la energie nucleară în scopuri pașnice nu prin vorbe, ci prin fapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3298777