Hot News
foto_no_exif - 2025-06-21T135835.863
Cele mai importante dintre răspunsurile lui Putin la sesiunea plenară a SPIEF-2025
21/06
foto_no_exif - 2025-06-21T231604.606
SPIEF-2025. Semnificația discursului lui Putin
21/06

SPIEF-2025. Ziua a doua. Principalele momente

foto_no_exif - 2025-06-21T173425.540

Foto: kp.ru

În a doua zi a Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, au avut loc negocieri între președinții Rusiei și Indoneziei, precum și o discuție cu șefii Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei și Băncii Centrale. Anul acesta, tema principală a forumului este „Valorile comune – baza creșterii într-o lume multipolară”. Reprezentanți ai 137 de țări și teritorii participă la eveniment. Kommersant a selectat cele mai importante momente.

Declarații

  • Economia rusă este în pragul recesiunii, a declarat ministrul Dezvoltării Economice, Maksim Reșetnikov.
  • Președintele Băncii Rusiei, Elvira Nabiullina, a declarat că este de acord cu punctul de vedere exprimat de adjunctul șefului de cabinet al Administrației Prezidențiale, Maksim Oreșkin, potrivit căruia unele aspecte ale modelului de creștere economică și-au epuizat posibilitățile și trebuie înlocuite.
  • Elvira Nabiullina a exclus o ieșire bruscă de bani din depozite din cauza reducerii dobânzii de referință.
  • Reducerea dobânzii de politică monetară a Băncii Centrale a Federației Ruse cu 1 punct procentual nu este suficientă, acum această rată frânează economia rusă, dar este o frânare intenționată, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov.
  • Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei discută posibilitatea anulării scutirilor fiscale ineficiente. Un subiect dezbătut în cadrul discuției pe care ministrul Finanțelor, Anton Siluanov, a avut-o cu colegul său de la Dezvoltare Economică, Maksim Reșetnikov.
  • Piața internă este o prioritate pentru Gazprom, compania mergând ferm spre digitalizarea în proporție de 100% a rețelei de gaze până în 2030, a declarat Oleg Aksiutin, membru al Consiliului de Administrație al concernului de gaze.
  • Rezervele rusești de metale rare pot asigura orice nivel de consum din țară, precum și cererile de export, a declarat șeful Ministerului Resurselor Naturale, Aleksandr Kozlov.
  • A început să se lucreze la un plan general strategic pentru dezvoltarea zonei de coastă a Mării Azov, a declarat Almaz Husainov, ministrul adjunct al Construcțiilor, Locuințelor și Utilităților Publice al Federației Ruse.
  • Volumul fondurilor atrase de la persoane fizice în băncile rusești va crește la 61 de trilioane de ruble până la sfârșitul primei jumătăți a anului și ar putea ajunge la 70 de trilioane de ruble pe tot anul 2025, a anunțat VTB Bank.
  • Aproximativ 60 de milioane de ruși primesc diverse tipuri de sprijin din partea statului, a declarat ministrul rus al Muncii și Protecției Sociale, Anton Kotiakov.
  • Apariția personajului lui Vladimir Putin în serialul de animație rusesc „Prostokvașino” poate deveni „forța blândă” pentru promovarea Rusiei și a culturii ei în lume, a declarat Iuliana Slașceva, președinta Consiliului de Administrație al Soiuzmultfilm.
  • Șeful Camerei de Comerț a SUA în Federația Rusă, Robert Agee, a cerut reînnoirea acordului cu Rusia privind evitarea dublei impuneri.
  • Ungaria va întâmpina un deficit de resurse energetice dacă Uniunea Europeană decide să interzică livrarea lor din Rusia, a declarat ministrul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului Exterior, Peter Szijjarto.
  • Conglomeratul Wildberries & Russ (RWB) lucrează la intrarea pe piața africană, a declarat directorul general Robert Mirzoian.
  • O serie de țări s-au adresat companiei Rosatom cu rugămintea de a construi centrale nucleare, a anunțat prim-vicepreședintele general Kirill Komarov.
  • Producătorul de aluminiu și electricitate En+ investește 2,3 trilioane de ruble în strategia sa pe termen lung pentru implementarea de noi proiecte, a declarat prim-vicepreședintele general Eldar Muslimov.
  • Legea privind mesageria națională nu presupune interzicerea platformelor străine, a declarat șeful comitetului de profil al Dumei de Stat, Sergei Boiarski.

Tranzacții

  • Fondulul pentru Investiții Directe ale Rusiei (RDIF) și UK Pervaia investesc 1 miliard de ruble în Medical Visual Systems, o companie care produce săli de operație integrate pentru instituțiile medicale. Părțile au semnat un acord în acest sens.
  • Ministerul Industriei și Comerțului și Avito au convenit să sprijine și să promoveze producătorii autohtoni de vehicule autopropulsate.
  • Rusia și Burkina Faso au semnat un acord privind energia nucleară în scopuri pașnice.
  • Gazprombank și Guvernul Regiunii Autonome Evreiești au semnat un acord de cooperare.
  • Sibur, Poliplastic Group și Guvernul Regiunii Sahalin au semnat un acord care vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul locuințelor și al utilităților.
  • Proprietarul companiei RusTekhnologii Izhevsk, Ma Deming, intenționează să construiască, lângă orașul Ijevsk (preajma Uralilor – n.r.), o fabrică de prelucrare a oțelului laminat cu ciclu complet. Un acord a fost semnat, în acest scop, cu șeful Udmurtiei, Aleksandr Breșalov.
  • Regiunea Tomsk, Rosatom Additive Technologies, LLC (parte a Rosatom) și Fabmetall LLC au convenit să creeze o fabrică de echipamente cu fascicul de electroni în Tomsk, până în 2029.
  • Bursa din Sankt Petersburg și Sovcomflot au semnat un acord privind dezvoltarea logisticii bursei de mărfuri și crearea de indicatori de transport.
  • Investitorii vor construi un complex hotelier și blocuri de locuințe în regim hotelier în cinci districte ale Regiunii Leningrad; acordul în acest sens a fost semnat de guvernatorul regiunii Aleksandr Drozdenko cu reprezentanți ai Gotika LLC și GC Mesto.
  • Căile Ferate ale Rusiei au atras o linie de credit de 400 de miliarde de ruble de la Alfa Bank pentru modernizarea infrastructurii.
  • O unitate de producție pentru polimeri cu greutate moleculară mare va fi construită în Regiunea Tula; acordul în acest sens cu compania Poliplast a fost semnat de guvernatorul Dmitri Miliaev. Volumul investițiilor se va ridica la aproximativ 70 de miliarde de ruble, iar pentru locuitorii din regiune vor fi create până la 700 de noi locuri de muncă.
  • Președinții Rusiei și Indoneziei, Vladimir Putin, și Prabowo Subianto, au adoptat o declarație privind parteneriatul strategic dintre cele două țări. Acordul va crea o platformă de investiții ruso-indoneziană în valoare de 2 miliarde de euro.
  • AB InBev Efes, Rusal, Arnest Packaging Solutions și X5 Group au semnat un acord pentru dezvoltarea cooperării în domeniul unei economii cu circuit închis pentru ambalajele din aluminiu.
  • Bursele de mărfuri din Rusia, Belarus, Kazahstan, Uzbekistan, China, India și Iran au semnat o declarație privind crearea Asociației Internaționale a Burselor de Mărfuri și Contracte Futures. Semnatarii intenționează să acorde o atenție deosebită creării unei agenții internaționale de stabilire a prețurilor. Cu ajutorul acestui mecanism va fi format un sistem de indicatori de preț echitabil pentru produsele cheie.

Negocieri

  • Președinții Rusiei și Indoneziei, Vladimir Putin, și Prabowo Subianto, au purtat discuții.
  • Rusia și Ungaria intenționează să discute despre cooperarea în domeniul centralelor nucleare, a relatat TASS, citând o sursă.

Alte activități

  • Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, ar putea participa la maratonul Societății Ruse „Cunoaștere”, dedicat celei de-a 80-a aniversări a industriei nucleare, a declarat șeful societății, Maxim Dreval.
  • Aproximativ 2.000 de persoane au participat la cursa „Luptă și câștigă”.
  • La Sankt Petersburg, un om de afaceri a fost reținut pentru că a vândut un „bilet” fals pentru SPIEF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3499767