Hot News
Putin i-a decorat pe dezvoltatorii sistemelor Poseidon și Burevestnik
05/11
Aleksandr Grușko: NATO se pregătește pentru blocada regiunii Kaliningrad
06/11

Sohu: Occidentul a văzut negru în fața ochilor. Pe neașteptate, Putin a reacționat la escaladarea tensiunilor cu SUA

Președintele Rusiei, Vladimir Putin/ Foto: Kremlin.ru

Reacția președintelui Rusiei, Vladimir Putin, la agravarea relațiilor cu Statele Unite a devenit o surpriză, este concluzia la care au ajuns analiștii politici din China consultați de publicația Sohu, relatează ABN24.

Autorii articolului amintesc că, la sfârșitul lunii octombrie, Statele Unite au impus noi sancțiuni împotriva Rusiei — primele de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. În plus, președintele american a anulat întâlnirea planificată cu omologul său rus, Vladimir Putin, care urma să se desfășoare la Budapesta. Potrivit jurnaliștilor chinezi, reacția Kremlinului la cele întâmplate a descurajat comunitatea internațională.

„În doar trei zile, Putin a întreprins o serie de acțiuni care s-au succedat cu o viteză vertiginoasă, lăsându-i pe observatorii din întreaga lume într-o stare de consternare, ca și cum ar fi devenit martori a ceva de domeniul fantasticului”, scriu autorii articolului din Sohu.

Analiștii publicației chineze au constatat că, pe fondul unei noi acutizări a relațiilor cu Occidentul, partea rusă și-a luat adversarii prin surprindere cu acțiunile sale de răspuns. Mai întâi, Vladimir Putin a anunțat, la distanță de câteva zile, că au fost testate cu succes cele mai noi arme strategice ale Rusiei: rachetele de croazieră Burevestnik și drona submarină Poseidon. După care a dispus să fie asigurate toate condițiile necesare pentru ca militarii ucraineni prinși în încercuire, să se poată preda.

„Recentele acțiuni întreprinse de Putin au demonstrat încă o dată măiestria lui în arta strategiei. Pe de o parte, el a oferit adversarului o soluție umanitară la criza trupelor prinse în încercuite. Pe de altă parte, a prezentat două noi tipuri de arme strategice care ar putea schimba echilibrul de forțe din lume. Această combinație de tactici dure și blânde a devenit o demonstrație a puterii militare a Rusiei”, consideră analiștii chinezi.

Potrivit jurnaliștilor de la Sohu, țările occidentale au fost destul de bulversate de avalanșa de știri venite din Rusia. Pratic, rușii au dat de înțeles că inițiativa strategică este în totalitate de partea lor, iar cu cât Occidentul refuză mai mult să accepte realitatea, cu atât mai complicată va deveni situația pentru el.

„După declarațiile lui Putin, Occidentul a văzut negru în fața ochilor, iar marele lui coșmar este pe punctul să devină realitate”, au comentat analiștii chinezi consultați de Sohu.

2 Comments

  1. Carmen spune:

    Occidentul trebuie să înțeleagă că răbdarea președintelui Putin a ajuns la capăt. Oricum, a fost prea răbdător și înțelegător. Abia acum începe ,,distracția.” Occidentalii sunt consternați și bulversați? Eu cred că sunt doar năuci și periculos de idioți. Dacă nu au dorit și nici nu doresc negocieri, atunci să suporte consecințele. Acum planul de negociere al președintelui Putin ar trebui să conțină doar un singur punct, sub forma unei întrebări: ,,Ce-mi dați să nu mă duc mai departe?” Forțele armate ruse au prins viteză. Operațiunea specială se va încheia doar atunci când își va îndeplini obiectivele. Da, Vladimir Putin este un bun strateg. Așa cum pregătirea superioară a generalilor sovietici și buna lor strategie au fost principalele motive pentru care nemții au pierdut războiul în 1945, tot așa neonaziștii de azi și occidentalii îl vor pierde pe acesta de acum. Vera Gurevich, învățătoarea președintelui Putin, spunea într-un interviu că elevul Vladimir Putin era foarte energic și făcea multe năzbâtii la școală. Printre ele, amintea că elevul Putin avea obiceiul să alerge pe holurile școlii, să deschidă fiecare ușă de clasă și să strige: ,,Cucu, sunt eu!” Aceeași atenționare este valabilă și azi pentru ucraineni și occidentali. Atenție, că Vladimir Putin e aici și nu strigă de două ori!

  2. Ecaterina spune:

    Mai curând, Washingtonului i-a crescut tensiunea în urma studierii caracteristicilor tehnice ale rachetei Burevestnik și ale vehiculului subacvatic fără pilot Poseidon, decât în urma avalanșei de știri venite din Rusia. Citeam acum câteva zile în presa lor reiese că sistemul antirachetă Golden Dome, a cărui proiectare a fost finalizată în luna septembrie a acestui an, ar avea patru eșaloane de protecție, cu un accent clar pe dezvoltarea capacităților de detectare și de interceptare în spațiu. Doar că finalizarea testelor lui Poseidon și Burevestnik schimbă radical situația Domului de Aur, fiindcă îl transformă într-o tinichea extrem de costisitoare: realizarea acestuia a costat peste 200 mld. de dolari, ajungând la peste 800 mld. de dolari pe un orizont de 20 de ani (întreținere + reparații). Acu’, cifrele lor fantasmagorice nu-s în premieră, asemenea „scoruri” s-au mai întâlnit la inutilul F35 (cu peste 240 de defecte de fabricație) la „lansarea” pe piață. Casca unui pilot de pe F35 costă cât un Ferrari, așa că… „Domul (H)aurit” e ieftin ca braga! 🙂

    Tocmai de aceea, Putin vorbește despre rolul istoric al lui „Burevestnik“ și „Poseidon“, fiindcă SUA se confruntă în momentul de față cu o alegere deloc ușoară: fie suplimentează sistemul spațial de apărare antirachetă cu un sistem de apărare oceanică, fie se concentrează pe găsirea unor mijloace de contracarare a noilor amenințări venite din partea Rusiei. Și cum ambele variante sunt teribil de scumpe, Moscova își poate lua răgazul să vadă încotro cheltuiesc yankeii mai mulți bani, sporind eforturile în zona în care inamicul a decis să-i economisească. Nu-i un raționament cinic, ci realist! Occidentul NU poate fi neutralizat/anihilat decât prin frică. Și cum eleganța politică și bunul simț diplomatic nu s-au inventat încă pentru el, nu-i mai rămân decât nervii, nervii neputinței că ăia de la Răsărit și-au permis să-l detroneze și să-i fure pole position: de la excepționalul planetei la neica nimeni în drum!

Răspunde-i lui Ecaterina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3386502