Foto: TASS
Pentru prima dată în 30 de ani, statul începe să construiască o politică a naționalităților în interesul majorității. Dacă această politică va fi continuată, Rusia va înceta cu adevărat să mai fie „non-rusă”. Iar acest lucru va aduce beneficii tuturor popoarelor care trăiesc în marea și frumoasa noastră țară, scrie columnistul publicației ”Vzgliad”.
Aleksei IAROȘENKO, politolog
După cum se știe, comuniștii au fost cei care au făcut Rusia non-rusă. Am moștenit de la ei o diviziune teritorială „etnică” și o viziune asupra rușilor ca „material inepuizabil pentru experimente sociale”, după cum a subliniat președintele Vladimir Putin. Elțin a agravat și mai mult situația rușilor, propunând republicilor naționale să „ia atâta suveranitate cât pot înghiți”. Au înghițit-o. Într-atât încât încă sughit. Dar recent publicata Strategie a politicii naționale a Rusiei până în 2036 oferă o speranță prudentă că Rusia va deveni o țară rusă.
După mulți ani, este pentru prima dată când cuvântul „rus” nu este ignorat sau estompat într-un document oficial. Este suficient de amintit că în urmă cu doar cinci ani, când Constituția a fost modificată, cuvântul „rus” a fost omis, iar „poporul formator al statului” a rămas anonim. În Strategia actuală însă, cuvântul „rus” apare pe fiecare pagină. Mai mult, statul joacă corect: nu-i etichetează pe toți drept „ruși” și nu le neagă identitatea etnică. Statul face o distincție clară: oricine gândește rusește, oricine trăiește conform codului cultural rusesc și se simte parte a comunității noastre istorice aparține civilizației Rusiei. Dar poporul rus, ca grup etnic, este prezentat separat, iar documentul precizează că noi, rușii, constituim 80,85% din populația țării. Acest lucru este principial. Nu poate fi ascuns.
Principalul obiectiv al politicii naționale este declarat ca fiind unitatea poporului multinațional al Rusiei. Ar fi putut fi „diversitate”, dar nu, este „unitate”. Următorul pas logic ar putea fi transformarea Agenției Federale pentru Afaceri Etnice în Ministerul Unității Naționale. În strategie se afirmă clar: „popor multinațional” se referă la populația țării, la comunitatea civică și nu la un fel de „creuzet”. Și nimeni nu încearcă să-i prezinte pe ruși ca „popor multinațional”. Rușii sunt pivotul, nucleul, grupul etnic care ține țara unită. Orice altceva este o comunitate largă de oameni care trăiesc conform codului cultural rusesc. Este un citat practic textual din Strategie.
Poporul rus, care a fost, de fapt, marginalizat timp de decenii, este pentru prima dată recunoscut pentru ceea ce este cu adevărat – pilonul statului. Și fiecare oficial este acum obligat să lucreze în virtutea acestei logici. Stă scris în document – nu mai poate fi ignorat. Și pentru a împiedica pe cineva să creadă că acestea sunt „simple cuvinte”, a fost introdus un obiectiv concret: cel puțin 50% din toate evenimentele etnoculturale trebuie să fie dedicate culturii ruse.
Și, bineînțeles, Strategia abordează două aspecte cruciale ale politicii naționale actuale: separatismul și migrația. Exagerarea intereselor regionale și etnice este identificată ca una dintre amenințările directe. Nu vizează actorii externi – sunt binecunoscuți: Turcia vizează de mult timp regiunea Volga și regiunile islamice. Accentul principal se pune pe politicienii și „activiștii” interni care au umflat etnicitatea de ani de zile pentru a-și atinge propriile ambiții.
Strategia afirmă clar: problema nu vine doar din exterior, ci și din interior. Acesta este un semnal serios pentru toți naționaliștii interni, rusofobii și șoviniștii etnici din rândul grupurilor etnice mici. Statul nu va mai tolera încercările lor de a politiza etnicitatea și de a o transforma într-un instrument de presiune. Ardoarea lor va trebui temperată.
Și, la final, migrația. Nu rezolvă problema demografică. Acest lucru este clar afirmat. Mai mult, schimbarea compoziției naționale și etnice a regiunilor a fost recunoscută ca o amenințare. Guvernul vede ce se întâmplă la Moscova, Sankt Petersburg și alte megalopolisuri: migrația în masă schimbă structura culturală și etnică a populației. Dacă aceasta este o amenințare, se va lucra cu ea. Și nu doar în cazuri izolate, ci sistemic. Aceasta este o schimbare crucială în evaluarea migrației. Anterior, era descrisă ca un proces neutru: „nimic de care să vă faceți griji”, „adaptarea va rezolva totul”. Acum se spune direct: schimbările demografice excesiv de rapide sunt periculoase pentru țară. Și, în consecință, măsurile de adaptare nu mai au ca scop acordarea de beneficii nou-veniților, ci protejarea intereselor populației indigene.
Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, guvernul începe să construiască o politică etnică în interesul majorității, nu împotriva acesteia. Acest document stabilește priorități reale: consolidarea nucleului rusesc al țării, protejarea spațiului cultural, încetarea șantajului etnic și revizuirea modelului de migrație.
Da, acesta este doar începutul. Dacă această linie va fi continuată, Rusia va înceta cu adevărat să mai fie „non-rusă”. Acest lucru va aduce beneficii tuturor popoarelor care trăiesc în marea și frumoasa noastră țară.
🎄La 18 decembrie 2025, la Ambasada Federației Ruse din București a avut loc o recepție…
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
This website uses cookies.
View Comments
Prin afirmația: „Rușii sunt pivotul, nucleul, grupul etnic care ține țara unită.” - autorul a evidențiat chintesența tuturor lucrurilor, pentru că armonizarea lumii ruse nu este o abstractizare, ci o strategie care cere Rusiei să poată gândi în termeni de integritate, să vadă fiecare acțiune - diplomatică, militară, economică ca parte a apărării ei spirituale și civilizaționale. Această apărare NU copiază modelele altor națiuni, ea fiind construită pe propria tradiție, unde credința formează voința, voința - ordinea și ordinea - Victoria. Întreaga acțiune presupune, consider eu, afirmarea țării în sine ca un monolit civilizațional. Rusia TREBUIE să fie nu numai o forță, ci și o măsură de echilibru istoric. Misiunea sa este de a opri lumea de la dezintegrarea finală, de a restabili măsura, de a transforma haosul în ordine prin disciplina spiritului. Fiindcă la voi, e musai să prevaleze SPIRITUL! Acesta-i sensul principal al cuvântului „rus”, nicidecum „oil industry” și „dollar industry” ca la yankei. E necesar să creați un sistem AUTONOM de spirit și strategie, care ar consta în consolidarea ideologică, în mobilizarea culturală, în restabilirea legăturii organice dintre stat, popor și Biserică. Să nu credeți că această verticală este una represivă, nu, nici pe departe, ea este una formatoare de sens - fiind capabilă să integreze forțe eterogene într-o singură voință. Adică, acolo unde Leviatanul impune haosul, Rusia să stabilească ordinea, acolo unde voința altcuiva încearcă să subjuge, Rusia să-și păstreze capacitatea de a acționa din propriul ei centru. Poate o suna prea filosofic ceea ce doresc să transmit, dar în acest mod văd eu IDEEA RUSĂ (sau Eterna Lume Rusă, dacă vreți), lume care va restaura tot ce este mai bun, tot ce este străvechi și care va îndeplini poruncile marilor sfinți și eroi ai istoriei voastre.
Oh, cât sunt de frumoase aceste cocoșnicuri din imagine! Întotdeauna le-am admirat. Mikhail Vrubel are o pictură intitulată ,,Prințesa lebădă", unde apare un splendid cocoșnic. Protejați-vă poporul, cultura, limba și credința. Migrația trebuie ținută sub control. Luați aminte ce se întâmplă în Europa, ce s-a ales cu majoritatea țărilor care au scăpat migrația de sub control. Au ajuns un turn Babel.