De ce armatele europene sunt neputincioase fără SUA și NATO

Ghevorg MIRZAIAN, Vzgliad

Conducerea Uniunii Europene cere să fie drastic accelerate eforturile de dezvoltare a unor capacități militare proprii, forțe armate și industrii, independente de SUA. Există însă mai multe motive pentru care această sarcină este practic imposibilă. Iar problema nu constă deloc în absența finanțării.

„NATO trebuie să devină mai europeană pentru a-și menține puterea”, a declarat Comisarul european pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas. Potrivit spuselor sale, pentru a supraviețui, Europa unită va trebui să se adapteze la noile realități, în care nu mai poate da în arendă Statelor Unite apărarea ei.

Și alți europeni proclamă acest lucru. „Statele Unite nu mai sunt dispuse să acționeze în rolul polițistului mondial, care promovează valori democratice liberale. Președintele lor, Donald Trump, nu recunoaște nici aliați, nici dușmani, ci doar pe cei puternici, pe care îi respectă, dar și pe cei slabi, pe care îi disprețuiește. Acum operează în logica imperială de stabilire a sferelor de influență împreună cu alte mari puteri insistente sau chiar autocratice”, spune fostul general-maior al armatei franceze, Jean-Marc Vigilant.

Iar americanii. „Din păcate, Statele Unite nu sunt interesate să acționeze ca garant al securității europene. Este un șoc pentru Europa și, în multe privințe, o trădare”, scrie Centrul American pentru Studii Strategice și Internaționale. Dar ce poate face Europa în această privință?

Se părea că șefa diplomației europene, Kallas, a spus clar: trebuie să creăm o armată europeană și să nu depindem de terțe țări. Dar astfel de cuvinte se spun în Europa nu de ani, ci de decenii.

Inițial, desfășurarea de trupe americane în Europa după al Doilea Război Mondial a fost văzută chiar de americani ca o măsură temporară care le-ar permite europenilor să își restabilească apărarea și, după un timp, să se confrunte singuri cu forțele sovietice. Apoi însă a început Războiul Rece, iar trupele americane au rămas pe teritoriul european, în timp ce discuțiile europenilor despre construirea propriilor forțe armate s-au lovit de mai multe obstacole.

În primul rând, de americani. „Statele Unite au fost cel mai mare adversar al apărării europene integrate, al oricărei acțiuni de apărare a Uniunii Europene sau al creării de către NATO a unui pilon european”, scrie Centrul American pentru Studii Strategice și Internaționale. Întotdeauna, Washingtonul a considerat controlul său militar asupra Europei (iar forțele europene ale NATO sunt comandate tocmai de un general american) ca instrument de influență asupra afacerilor europene interne.

Acum, acest obstacol pare înlăturat. În permanență, Donald Trump binecuvântează Europa pentru autoapărare: acest lucru este menționat atât în Strategia de Securitate Națională, cât și în Strategia de Apărare Națională a Statelor Unite. Dar pentru a crea această apărare, trebuie înlăturat încă un obstacol – necesitatea de a depune un efort enorm. Pentru unii, chiar suprasolicitant.

„Europa nu poate, practic, să depășească interdependența ei cu Statele Unite, deoarece sunt de prea mult timp și mult prea profund legate una de cealaltă. Acest lucru vizează și standardele militare NATO STANAG și sistemele de comunicații LINK-16, implementate cu precădere pe infrastructura satelitară americană. Dar și prezența tehnologiei americane în, practic, toate armele europene – fie că vorbim de cipuri, software sau de orice altceva”, explică Andrei Klințevici, șeful Centrului pentru Studiul Conflictelor Militare și Politice. Consultat de ziarul Vzgliad, el spune că europenii nici măcar nu înțeleg pe deplin cât de profund sunt implicați americanii în tehnologia lor.

Țările europene trebuie, de asemenea, să își restructureze complet forțele armate. Deoarece, inițial misiunea armatelor europene a fost ca, acționând mână în mână cu contingentul aemerican din Europa, să-i țină, într-o primă etapă, la distanță pe soldații ruși, până când SUA puteau livra întăriri și echipamente în porturile germane și franceze. Și, bineînțeles, pentru a completa forțele armate americane.

„Europa de sine stătătoare este precum piesele unui puzzle militar. Fiecare țară îndeplinește o misiune strict specializată. Unele se axează pe aviație, altele pe asistență medicală, iar celelalte (de exemplu, Finlanda) pe forțe speciale. Toate sunt micro-armate reduse, incapabile să se dezvolte pe deplin și să lupte”, explică Andrei Klințevici.

În ceea ce privește efectivul, Comisarul european pentru Apărare, Andrius Kubilis, a propus crearea unor Forțe Armate ale UE echivalente, numeric, corpului american care apără Europa, adică aproximativ 100.000 de oameni. Dar o simplă recrutare a 100.000 de soldați (sau chiar 300.000 pentru a compensa cele 200.000 de întăriri americane suplimentare care s-ar pierde în caz de război) nu este suficientă. Trebuie compensată și tehnica de luptă americană. Care înseamnă 1.400 de tancuri, 2.000 de vehicule de luptă pentru infanterie și 700 de sisteme de artilerie. Ca să punem lucrurile în perspectivă, cam de atât dispun, în prezent, armatele Germaniei, Italiei, Franței și Regatului Unit luate la un loc.

Da, într-un fel sau altul, aceste echipamente ar putea fi produse în fabrici. Dar acest lucru ridică trei probleme dintr-o dată.

În primul rând, nu sunt suficiente capacități de producție. Nu este o coincidență faptul că aproape 70% din costul armelor achiziționate de țările europene NATO între 2020 și 2024 a provenit din afara Europei, în principal din Statele Unite – chiar dacă există o listă de așteptare (timpul de așteptare actual pentru noul sistem de apărare aeriană Patriot este de șapte ani). Munițiile, dronele, tancurile și sistemele de apărare aeriană trebuie produse în Europa la scară industrială, dar acest lucru este posibil doar în cadrul unei piețe unice pentru achiziții paneuropene și al cooperării industriale între țări, bazate pe platforme comune de arme.

Și nici platformă nu există, motiv pentru care – iar asta este în al doilea rând – se conturează o adevărată „grădină zoologică” a armelor. Prin urmare, forțele armate ale Europei dețin un arsenal disparat, cuprinzând 178 de tipuri diferite de sisteme de arme, comparativ cu doar 30 în Statele Unite. Ele utilizează, de asemenea, 20 de tipuri de aeronave (comparativ cu șase în Statele Unite) și 14 modele de tancuri, comparativ cu singurul tanc american Abrams.

„Industria europeană de apărare este fragmentată și plină de sisteme ineficiente și duplicate.

Deoarece numeroase companii din diferite țări produc tipuri diverse ale aceluiași echipament, Europa a desfășurat de aproximativ șase ori mai multe mari sisteme de arme – precum avioane de vânătoare, tancuri de luptă și elicoptere de atac – decât Statele Unite”, scrie Foreign Affairs. Și această „grădină zoologică” este foarte dificil de integrat într-un sistem unificat al forțelor armate.

În sfârșit, în al treilea rând: banii. Europa trebuie să crească dramatic cheltuielile pentru apărare și nu toți sunt în stare de așa ceva. De exemplu, bugetul de apărare al Germaniei se cifrează, în prezent, la 86 de miliarde de euro, în timp ce cel al Franței, la 62 de miliarde de euro. Până în 2029, Berlinul speră să-l aducă la 150 de miliarde de euro, în timp ce Parisul, conform unor estimări, își va permite doar 80 de miliarde de euro. Pur și simplu pentru că economia nu va ține pasul. Dar ce se întâmplă atunci cu țările mai sărace?

UE intenționează să atragă puțin sub 1 trilion de euro investiții în apărare – în mare parte investiții private. Și se pare că există chiar și o sursă de finanțare – băncile europene dețin acum 40 de miliarde de euro în economii private. De regulă însă, ele nu sunt cheltuite pentru producție militară, parțial din cauza riscurilor legate de reputație și de natură juridică.

„Industria de apărare are o reputație negativă în rândul bancherilor europeni, al instituțiilor financiare și al clienților acestora, care ar putea prefera să excludă aceste companii din portofoliile lor pentru a evita controlul public”, scrie Foreign Affairs. Și parțial din cauza riscurilor financiare.

Construind o fabrică, un investitor trebuie să fie încrezător că va exista cerere pentru produsele lui. Că va fi creată o piață europeană unică de arme, unde vor fi lansate comenzi paneuropene uniforme (mai degrabă decât naționale, ale fiecărei țări). O piață unde armele lui vor fi rentabile o perioadă lungă de timp – ceea ce este problematic, având în vedere modul în care „revoluția dronelor” schimbă în prezent piața armelor.

Și, în final, el trebuie să fie sigur că nu va prevala punctul de vedere al acelor politicieni care numesc dorința de a crea o armată europeană inutilă. „Dacă cineva crede că Europa se poate apăra singură fără Statele Unite, să viseze în continuare”, spune Secretarul general al NATO, Mark Rutte. El îndeamnă oamenii să se adapteze pur și simplu la Trump – în speranța că actualul președinte american poate fi mai întâi îmbunat și apoi depășit. În așteptarea unui nou ocupant, mai sistemic, al Casei Albe, care va apăra din nou Europa cu propriile forțe.