Salvarea Cubei de Trump a devenit o sarcină simplă

Dmitri BAVÎRIN, Vzglyad

După amenințarea președintelui SUA Donald Trump de a „captura Cuba” și după promisiunea cubanezilor de a rezista agresiunii, între cele două părți au început negocieri. Chipurile, Washingtonul nu ar mai dori acum schimbarea puterii pe Insula Libertății. Iar ceea ce își dorește, i se poate oferi foarte ușor, scrie, într-un amplu articol pe această temă, cotidianul Vzgliad.

„Reprezentanții noștri au avut întâlniri cu angajați ai Departamentului de Stat al SUA, menite să analizeze divergențele bilaterale și să caute soluții”, a spus, părând destul de confuz, președintele Cubei, Miguel Díaz-Canel, într-un interviu pentru Canal Red. În ultimă instanță, șeful statului cubanez nu poate răspunde la întrebarea esențială care frământă lumea politică: ce anume cere Washingtonul din partea Havanei?

Nu, nu este un secret de stat. Este ceva ce nici măcar președintele Cubei nu înțelege, deși, prin funcție, ar trebui să înțeleagă. În momentul de față, cubanezii și americanii sunt abia în faza de alcătuire a „foii de parcurs” a negocierilor – o listă cu subiectele pe care vor să le discute.

Dar Díaz-Canel nu are de ce să se jeneze. Se pare că nici Donald Trump nu este încă la curent cu propriile lui cerințe față de Havana. El o sufocă prin blocadă energetică, din cauza căreia fabrica noastră UAZ a încetat asamblarea automobilelor de teren, iar cubanezii trăiesc la lumina lumânărilor. El spune că intenționează să „ocupe Cuba”, după care va putea face tot ce vrea cu insula. Impresia este însă că nici el nu știe exact ce vrea.

Înainte, era unul dintre cele mai simple subiecte la examenul de politică internațională: SUA vor să schimbe regimul politic din Cuba, din mai multe motive.

Unu: antagonismul față de comunism, perceput în cultura politică americană ca ceva apriori ostil și periculos pentru SUA.

Doi: pericolul că adversarii geopolitici ai Washingtonului – Moscova și Beijingul – ar putea folosi Cuba prietenă ca bază militară în „coasta” Statelor Unite.

Trei: naționalizarea proprietății americane sub Fidel Castro sau, cu alte cuvinte, confiscarea bunurilor cetățenilor americani, ale căror interese sunt reprezentate de guvernul SUA.

La cursurile mai avansate se mai menționează alți doi factori – activitatea emigranților cubanezi și dorința de a anexa Insula Libertății ca un nou stat american. Adică pentru o agresiune sunt cinci motive. Până în prezent însă, majoritatea nu suportă critici și nu oferă răspuns la întrebarea principală: ce cu ce trebuie schimbat în Cuba pentru ca președintele american să se liniștească.

Trump s-a format în anii în care Cuba era percepută de americani ca o amenințare mortală. Opt președinți ai SUA au încercat, pe rând, să-l asasineze pe Fidel Castro.

Probabil că Trump s-a obișnuit cu această atitudine și a intrat în joc, iar ideea că tocmai el, Donald Trump, ar putea răsturna regimul cubanez după decenii de încercări eșuate îi place.

Din interior însă nu se va produce o prăbușire, pentru că sunt prea puțini rebeli: conform unei vechi tradiții cubaneze, celor nemulțumiți li se permite să emigreze în SUA. Pe insulă nu există nici lideri politici, nici grupuri organizate care ar putea nu doar să ia putera în mâinile lor, dar nici măcar să o preia în cazul dacă Partidul Comunist ar pierde controlul.

Prin urmare, noul conducător va trebui instalat la Havana cu baioneta, în timpul unei invazii de amploare. Iar un război cu Cuba ar deveni în SUA și mai nepopular decât cel cu Iranul, catalogat acum cel mai nepopular din istoria țării din cauza obiectivelor neclare și a motivelor discutabile. Pentru americani, Iaranul rămâne, totuși, Iran: un regim islamist, cu un trecut sângeros din cauza ocupării ambasadei. În plus, împotriva lui lucrează lobby-iștii Israelului și sancțiunile ONU. Americanul mediu poate să nu fie de acord cu bombardarea Iranului, dar pentru el este „o țară foarte rea”. Cuba însă a încetat să mai fie „o țară foarte rea”.

Acolo nu mai este de mult acel comunism de care se temeau americanii. Încă din mandatul lui Castro junior – Raúl – au început să fie introduse mecanismele de piață, iar după venirea la putere a lui Díaz-Canel s-a pornit o adevărată „perestroikă” și a fost adoptată o nouă constituție care recunoaște proprietatea privată și drepturile omului în interpretarea lor americană. Paralelele dintre Cuba modernă și URSS-ul la începutul guvernării lui Mihail Gorbaciov sunt numeroase.

În același timp, în SUA opiniile americanilor s-au deplasat spre stânga. Actualul primar al New York-ului este cam același comunist ca actuala conducere a Cubei.

Cu alte cuvinte, SUA au pierdut irevocabil în fața regimului lui Castro.

Ambii frați au decedat liniștiți de moarte naturală, iar acum în Cuba este, în general, alt regim, care amintește prea puțin de cel vechi. Însuși Díaz-Canel nu este un lider carismatic, nici comandant, nici dictator, ci primul printre egali sub o conducere colectivă. Ziarul The New York Times a scris că administrația Trump ar dori să-l înlăture din funcție, dar Departamentul de Stat a respins rapid informația, numind-o un fake.

Se pare că, în acest caz, Departamentul de Stat are dreptate, deoarece înlocuirea președintelui cubanez cu un alt tovarăș respectat nu ar schimba mare lucru. Desigur, dacă nu este o schimbare violentă, deoarece una violentă ar putea costa prea mult SUA și personal pe Trump. Iar dacă nu se schimbă nimic, Díaz-Canel va pleca oricum în 2029, deoarece, conform noii constituții, președintele are doar două mandate de câte cinci ani.

Rămâne disputa legată de bani – compensațiile pentru proprietățile confiscate în timpul lui Castro. Pentru americani, banii sunt importanți, dar este o problemă: nu sunt bani. Cuba are acum multe pe care le-ar putea cere Washingtonul: mediu de afaceri privat, alternanță la guvernare, căsătorii între persoane de același sex. Există chiar și o bază militară americană, dacă asta ar fi problema – se numește Guantanamo. În schimb, nu există acolo baze rusești sau chineze. Și nu este nici petrol în cantități mari. Ca atare, nu sunt nici bani. Și nu vor fi cât timp Washingtonul menține blocada comercială.

În același timp, SUA nu văd Cuba ca parte componentă. Trump visează, desigur, să extindă teritoriul țării, fie cu Canada, fie cu Groenlanda, dar propriul său Partid Republican ar face orice pentru a împiedica așa ceva. În trecut, anexarea insulei era luată în serios, și de la Spania a fost luată inclusiv în acest scop. Dar, în ochii republicanilor moderni, Cuba înseamnă milioane de latino-americani săraci care ar vota pentru democrați.

În concluzie, în SUA, nimeni nu are cu adevărat nevoie să fie cucerită Cuba, cu excepția emigranților politici cubanezi, care au o răfuială proprie cu Castro. Printre ei se numără și șeful Departamentului de Stat, Michael Rubio, ceea ce trebuie luat în considerare, dar el este un om abil. Ar trebui să conștientizeze că un al doilea război nepopular la rând i-ar îngropa ambițiile politice, iar el are planuri pe termen mai lung decât Trump.

Ținând cont de cele spuse, devine mai mult sau mai puțin clar ce ar trebui să facă Havana pentru ca Trump să fie mulțumit și să ridice nu doar blocada, ci și sancțiunile. Trebuie să-i dea ceva ce el va putea prezenta drept o victorie istorică – și se va liniști.

Teoretic, ar putea fi compensațiile pentru naționalizare. Totuși, o mare parte din proprietățile americane confiscate atunci (hoteluri, nave, cazinouri) aparțineau mafiei – lui Meyer Lansky, Lucky Luciano și altor gangsteri, prieteni și consilieri ai dictatorului Batista. Compensarea urmașilor bandiților este ceva ce americanii moderni nu ar înțelege, de aceea se poate rezolva și fără bani.

Este suficient un „acord” prin care Cuba să promită că nu va găzdui baze militare chineze – lucru pe care oricum nu intenționa să-l facă – și să ofere o bucată de teren pentru un Trump Tower. Atât. Ar fi mai mult decât suficient.

Pentru ca tovarășii chinezi să nu se supere, ar trebui avertizați pe canale comuniste discrete că este doar o manevră pentru a trece peste perioada Trump. Iar Trump Tower ar putea fi ulterior naționalizat după vechea schemă, dacă se vor adeveri previziunile celor care cred că atitudinea față de actualul președinte american ar putea deveni chiar mai negativă decât față de Meyer Lansky și Lucky Luciano.