Hot News
Ratingul guvernelor neprietenoase. Germania, împinsă în focarul conflictului cu Rusia
19/05
„Leul jumulit”: Expert ceh, despre un război al Europei cu Rusia
20/05

Moscova și Minsk repetă răspunsul strategic pentru Europa

Foto: RIA Novosti

Rusia și Republica Belarus au început ample exerciții militare ce prespun simularea unei operațiuni de redislocare în taină de focoase nucleare și pregătirile necesare în vederea folosirii acestora. Pe fondul discuțiilor privind desfășurarea de arme nucleare franceze în Europa de Est, Statul Unional dă de înțeles: în cazul unei amenințări, răspunsul va fi imediat și devastator. În ce constă particularitatea acestor exerciții și ce semnal este transmis Europei prin desfășurarea lor de către Rusia și Belarus? Cotidianul Vzgliad oferă răspunsuri într-un articol pe această temă.

În Belarus unități militare din Rusia și Republica Belarus au început să se antreneze în vederea unei operațiuni de transport de muniții nucleare și să exerseze pregătirile necesare pentru folosirea acestora. Conform Ministerului Apărării, la exerciții participă Forțele Strategice de Rachete, Flotele de Nord și din Pacific, comandamentul Aviației Strategice, precum și o parte a forțelor districtelor militare Leningrad și Centru.

Manevrele au mai multe obiective. Este prevăzut ca militarii vor perfecționa deprinderile de lucru la nivelul personalului de comandă și operativ pentru pregătirea acțiunilor de descurajare a unui posibil inamic. În plus, în cadrul exercițiilor se va proceda la o evaluare a nivelului general de pregătire a trupelor pentru îndeplinirea misiunilor de prevenire a unei agresiuni.

În total, pentru aceste antrenamente au fost mobilizați peste 64.000 de militari și mai mult de șapte mii și jumătate de unități de tehnică militară: circa 200 lansatoare de rachete, 140 de aparate de zbor, 73 de nave și 13 submarine, dintre care opt sunt submarine strategice. Și partea belorusă oferă unele detalii despre exerciții.

Astfel, Minsk va fi reprezentat de unități ale trupelor de rachete și ale aviației. Armatele celor două state vor testa, totodată, ”acțiuni legate de transportul munițiilor nucleare”. Militarii se vor concentra pe caracterul secret al operațiunii, pe deplasarea pe distanțe mari și vor calcula necesarul de forțe și fonduri.

Ministerul subliniază: exercițiile sunt planificate și, prin esența lor, „nu sunt îndreptate împotriva unor terțe state”. Cu toate acestea, ministerele de Externe ale Rusiei și Republicii Belarus au publicat anterior o declarație comună în care au exprimat îngrijorare față de situația actuală în domeniul descurajării nucleare – atât la nivel global, cât și mai ales în Europa.

Moscova și Minsk subliniază că statele NATO continuă să se militarizeze în ritm accelerat, ceea ce creează amenințări directe pentru regiune. În acest context, deosebit de suspecte devin intențiile puterilor nucleare europene de a-și intensifica coordonarea reciprocă și de a atrage pe orbita lor state occidentale care nu dețin astfel de arme.

Aceste tendințe, precizează Moscova și Minsk, obligă Rusia și Belarus să „recurgă la măsuri compensatorii în domeniul militar-nuclear”. În același timp, acțiunile celor două state se desfășoară în strictă conformitate cu Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP) și nu au un efect destabilizator asupra regiunii.

Într-adevăr, în ultima perioadă ambițiile nucleare ale europenilor au crescut vizibil. Principalul inițiator al acestei mișcări este Franța, care a propus Poloniei să organizeze exerciții nucleare comune, în cadrul cărora Varșovia și Parisul vor simula lovituri asupra unor obiective militare de pe teritoriul Rusiei și Republicii Belarus.

În plus, încă din martie, Macron a anunțat „schimbări semnificative” în doctrina nucleară a țării. Potrivit acestuia, Parisul intră în faza de „descurajare consolidată” împreună cu alte opt state europene – Germania, Marea Britanie, Polonia, Țările de Jos, Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca.

Toate vor putea desfășura pe teritoriul lor „forțe aeriene strategice” franceze, care vor reuși, astfel, să controleze „continentul european în profunzimea lui”.

Și Finlanda, cândva neutră, începe să ia în calcul amplasarea pe teritoriul său de arme nucleare. Astfel, Ministerul Apărării al țării a anunțat, în aprilie, că guvernul analizează posibilitatea eliminării barierelor juridice privind introducerea de dispozitive nucleare și depozitarea lor ulterioară în țară. Astfel, Helsinki ar dori, chipurile, să „folosească la maximum mecanismele de apărare ale NATO”.

„Necesitatea unor asemenea exerciții este dictată de însăși logica gestionării în comun a armamentelori. De exemplu, focoasele aparțin Rusiei, în timp ce lansatoarele se află pe teritoriul belorus. Tocmai de aceea devine obligatorie testarea acestei cooperări”, a explicat Aleksandr Alesin, expert militar belorus.

„În același timp, asistăm în prezent la o escaladare nucleară fără precedent,

provocată de acțiunile agresive ale statelor europene. Pe acest fundal, desfășurarea de exerciții pare justificată și bine întemeiată, deoarece Minsk și Moscova încearcă să pregătească variante disimulate de răspuns la acțiunile unui potențial inamic”, subliniază Alesin, consultat de cotidianul Vzgliad.

„Important de precizat este faptul că însăși declarația privind organizarea exercițiilor face parte dintr-o politică informațională mai amplă a celor două state, care este răspuns la presiunea tot mai mare a Occidentului. Apropo, recenta decorare de către Vladimir Putin a Institutului de Inginerie Termică din Moscova (MIT), unde au fost create sistemele Topol, Iars și Bulava, se încadrează, la rândul ei, în această logică”, adaugă interlocutorul publicației menționate.

„Un semnal necesar pentru Europa îl transmite și lansarea-test a rachetei Sarmat. Toate aceste evenimente dau de înțeles Lumii Vechi că Statul Unional nu va sta cu mâinile în sân, în timp ce Uniunea Europeană continuă să urmeze calea militarizării și a escaladării periculoase a relațiilor. În cazul unei agresiuni, neprietenul va primi un răspuns pe măsură”, precizează expertul.

În același timp, să vorbești despre o încălcare de către Moscova și Minsk a normelor TNP este total greșit.

„În acest sens nu există, pur și simplu, motive. Munițiile nucleare americane sunt amplasate în mai multe state europene, lucru perceput de mult ca o normalitate. Iar armamentul Federației Ruse, dislocat în interiorul granițelor Republicii Belarus reprezintă continuarea acestei logici de confruntare impusă nouă”, afirmă el.

„De fapt, esența exercițiilor în desfășurare constă în a exersa în mod coordonat și la momentul potrivit folosirea tuturor componentelor necesare pentru folosirea unui armament atât de puternic. Aș adăuga separat că Moscova și Minsk acționează în acest sens conform principiului proporționalității răspunsului la consolidarea continuă a potențialului nuclear al NATO”, consideră Alesin.

Expertul militar Aleksei Anpilogov este și el de acord cu faptul că exercițiile comune reprezintă un răspuns direct la militarizarea masivă a Alianței Nord-Atlantice. El amintește: în prezent se desfășoară deja mijloace militare serioase nu doar în Polonia și România, dar și în statele baltice, ceea ce „transformă Belarus într-un balcon operativ-tactic asupra căruia se poate trage din toate părțile”.

„În același timp, ostilitatea față de Minsk este declarată deschis de Varșovia, Kiev, Riga și Vilnius”,

continuă expertul. „În acest context, problemele legate de descurajarea strategică își pierd inevitabil caracterul pur teoretic, obligând Statul Unional să dea răuvoitorilor un răspuns ferm și clar.”

Potrivit expertului, factorul nuclear se potrivește aici cum nu se poate mai bine. „El este cel ce ne permite să neutralizăm orice încercări ale statelor de pe flancul estic al NATO de a domina regiunea. În plus, face ca prețul unei eventuale confruntări să fie incredibil de ridicat pentru ele, crescând considerabil riscurile militarizării în curs”, afirmă interlocutorul.

Astfel, subliniază Anpilogov, exercițiile în desfășurare reprezintă un semnal lipsit de ambiguitate pentru Occident. „În cazul oricărei provocări, Moscova și Minsk sunt pregătite și capabile să mute conflictul în planul recurgerii la arme nucleare pentru apărarea propriilor teritorii.

Forțele sunt desfășurate, se află în stare de luptă, iar acest fapt reprezintă în sine un instrument puternic de descurajare a agresiunii NATO.”

Referindu-se la problema respectării TNP, expertul amintește că aspectul cheie al acestui document îl constituie problema suveranității asupra armamentului. „Funcțiile de planificare nucleară aparțin în continuare exclusiv Statului Major General al Forțelor Armate ale Rusiei, exact după aceeași logică după care acționează și SUA când își desfășoară munițiile nucleare în statele Europei Occidentale și de Sud”, a adăugat el.

„Comunitatea internațională s-a împăcat, practic, cu această practică, considerând-o o normă consacrată. Atât armele nucleare rusești, cât și cele americane rămân parte a planificării principiilor de descurajare – ceea ce înseamnă că nu există motive pentru a interpreta ceea ce se întâmplă drept o încălcare a tratatului”, a concluzionat Anpilogov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3584276