Hot News
Expert prezintă două versiuni pentru incidentul cu drona din România
29/05
Putin: Conflictul din Ucraina se apropie de sfârșit
30/05

Ambasadorul Rusiei: Incidentul cu drona din Galați, o acțiune planificată dinainte

Foto: Reuters

Totul indică faptul că, în realitate, a avut loc o nouă provocare, pusă în scenă de regimul de la Kiev, care încearcă prin toate forțele să atragă NATO într-un război cu Rusia, a declarat Vladimir Lipaev, relatează agenția TASS.

Incidentul cu drona căzută în orașul Galați a fost planificat dinainte, a declarat pentru agenția TASS ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaev, convocat la Ministerul Afacerilor Externe al României, unde i s-a adus la cunoștința decizia de a închide Consulatul General al Rusiei la Constanța și de a-l declara persona non grata pe consulul general.

„Incidentul cu drona de la Galați nu are un caracter întâmplător, ci reprezintă o acțiune planificată dinainte”, a afirmat diplomatul. „În același timp, măsurile anunțate astăzi împotriva misiunii consulare ruse au fost, mai degrabă, pregătite din timp și doar așteptau momentul potrivit. Pentru noi, ele nu au devenit, firește, o surpriză deosebită. Demersuri de răspuns din partea noastră vor urma, fără îndoială, deoarece pentru astfel de decizii iresponsabile trebuie plătit, într-un fel sau altul.”

„Totul indică faptul că, în realitate, a avut loc o nouă provocare pusă în scenă de regimul de la Kiev, care încearcă prin toate forțele să atragă NATO într-un război cu Rusia și să distragă atenția de la aceea crima barbară comisă de Forțele Armate ale Ucrainei la Starobelsk, unde, în urma unui atac aerian asupra internatului colegiului pedagogic, au fost uciși 21 de studenți”, a adăugat Lipaev.

Vineri, Ministerul Apărării al României a anunțat că o dronă s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe din municipiul Galați. Bucureștiul a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru acest incident. Ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe pentru a fi informat în legătură cu măsurile ce vor fi luate la nivel diplomatic. După ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, președintele României, Nicușor Dan, a anunțat decizia de închidere a Consulatului General al Federației Ruse la Constanța și de declarare a consulului general drept persona non grata.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat pentru TASS că agitația din jurul dronei din România este folosită de statele occidentale pentru a distrage atenția de la uciderea de către Volodimir Zelenski a copiilor la Starobelsk, precum și pentru a justifica închiderea Consulatului General al Rusiei la Constanța.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Circoteca cu această dronă ,,rusească” bineînțeles că este o provocare. Presa și televiziunile o dau înainte cu ,,drona rusească”, deși n-au văzut-o și nici nu sunt experți în drone. Primarul Galațiului declarase că drona este ,,de mici dimensiuni”, prin urmare nu avea cum să fie rusească fiindcă nu i-ar fi ajuns combustibilul să ajungă până la Galați. A greșit sau s-a dat de gol? Rusia folosește pentru vestul și sudul Ucrainei drone Geran 2, care au dimensiunile aproape cât o mașină și sunt dotate cu o încărcătură explozivă de 50-90 de kilograme. Dacă o astfel de dronă ar fi căzut pe casa liftului, riscul de prăbușire al blocului ar fi foarte mare și scările s-ar prăbuși. Ar fi existat pagube pe două etaje! Dar nu s-a întâmplat asta. Doar holul apartamentului de două camere a avut de suferit. Cei doi răniți au arsuri minore pentru că au călcat pe resturile incandescente din casă. Într-o poză publicată de presa noastră se văd urmările unui incendiu pe hol și în bucătăria apartamentului. În spatele imaginii se vede o cameră intactă. Locatarii blocului se pot întoarce în apartamente. O dronă Geran 2 nu este atât de anemică. Deci, drona rusească e, de fapt, ucraineană, așa cum s-a întâmplat și în cazul dronelor din țările baltice, pentru care a fost acuzată tot Rusia. Mascarada asta are legătură cu programul SAFE. Taman la fix s-a semnat vineri seara contractul de înzestrare în cadrul acestui program în valoare de peste 5,6 miliarde de euro, fără TVA. Trebuie să achiziționăm mașini de luptă pentru infanterie, sisteme anti-dronă și de apărare antiaeriană, nave de patrulare, muniție de calibru 35 mm, elicoptere H160 și H145. Poate ar fi bine să achiziționăm de undeva niște creier pentru cretinii care iau asemenea decizii iresponsabile. România beneficiază de o alocare de 16,68 miliarde de euro prin intermediul programului SAFE. O parte din acești bani deja i-am zvânturat. Să trăiască industria de armament a țărilor de unde achiziționăm aceste produse! Rheinmetall are cea mai mare parte din cașcaval. Filialele din Germania, Italia și România pot să dea pe gât un șnaps pentru afacerea pe care au încheiat-o. Cu siguranță se va bucura și Zelenski, că va avea cotă parte din aceste achiziții, așa cum a avut parte și de Patriot. Noi plătim, iar el primește cadou. Povestea dronei a fost folosită pentru semnarea contractului SAFE și pentru a distrage atenția de la uciderea copiilor din Starobelsk. Este folosită și pentru a realimenta sentimente anti-ruse. Atâta timp cât România este condusă de o gașcă USR trotinetisto-soroșistă, să nu vă faceți iluzii că acestea vor înceta sau se vor diminua. Iar populația amorțită, tembelizată va crede toate minciunile și tâmpeniile care i se servește. Actuala preocupare a spălaților pe creier este planificarea mini vacanței de Rusalii și să facă sarmale. Dar nu realizează că în curând nu vor mai avea bani nici pentru varză!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3584284