Hot News
Întâlnirea lui Putin cu șefii agențiilor internaționale de presă. Principalele declarații
05/06
Putin: Negocierile privind Ucraina pot începe fără încetarea acțiunilor militare
05/06

Dmitriev: ”Tunelul spre Alaska va fi construit”

Foto: gazeta.ru

Rusia și Statele Unite vor semna pe 5 iunie un acord privind proiectarea unui tunel care să lege cele două țări prin Strâmtoarea Bering, a anunțat, într-un interviu acordat postului de televiziune Zvezda, reprezentantul special al președintelui Federației Ruse pentru cooperare investițională și economică cu statele străine, Kirill Dmitriev, directorul Fondului pentru Investiții Directe al Rusiei (RDIF), relatează cotidianul Rossiiskaia gazeta.

„În ceea ce privește tunelul. Vom avea vești vineri, vom semna acordul prin care continuăm proiectarea tunelului. Tunelul va fi construit”, a declarat Dmitriev.

Potrivit acestuia, tunelul va deveni unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură realizate în comun de Rusia și Statele Unite.

Anterior, Dmitriev afirmase că un tunel între Ciukotka și Alaska ar putea fi construit în aproximativ opt ani, iar costul total al lucrării va fi de mai puțin de 8 miliarde de dolari dacă se vor utiliza cele mai noi tehnologii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3581142