Armata rusă a atacat obiective ale industriei de apărare a Ucrainei
15/06
Zaharova a acuzat Occidentul că a creat un fake despre atacul asupra Lavrei Kiev-Pecerskaia
16/06Lavrov: Avertisment dur pentru Zelenski și Occident
Minsk. Serghei Lavrov/ Foto: rtvi.com
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a comentat, într-o discuție cu jurnaliștii, tot mai desele declarații ale liderului ucrainean Volodimir Zelenski privind un atac pe care l-ar pregăti, chipurile, Republica Belarus împotriva Ucrainei. Șeful diplomației ruse a dat de înțeles că astfel de afirmații provocatoare nu vor rămâne fără consecințe, relatează MK.ru.
Lavrov a precizat că Zelenski „instigă în permanență Occidentul, susținând că Belarus intenționează să atace Ucraina”. În opinia ministrului, președintele ucrainean „a simțit că se bucură de o impunitate totală și are de gând să profite de moment pentru a arăta cât este el de grozav”. În același timp, Lavrov a subliniat că poziția Rusiei este cât se poate de clară.
Ministrul a amintit că Belarus este un aliat al Rusiei, dar că, în momentul de față, nu participă la conflict. Dar dacă țările Occidentului și Ucraina vor încerca să atragă Minskul în acțiuni militare, „nu vor ști ce li se întâmplă”. Lavrov a făcut referire la răspunsul dat anterior în acest sens de președintele belorus, Aleksandr Lukașenko.
Potrivit lui Lavrov, Lukașenko a dat clar de înțeles că orice presiune sau încercare de implicare a republicii în conflict va primi un răspuns ferm.
„Dacă se încearcă atragerea ei în conflict, la această chestiune a răspuns deja Aleksandr Grigorievici: nu vor ști ce li se întâmplă”, a subliniat șeful MAE rus.
Astfel, Moscova avertizează Kievul și pe ocrotitorii lui occidentali în legătură cu inadminisibilitatea unei escaladări a situației pe direcția belorusă.
Declarația lui Lavrov a venit pe fondul acuzațiilor regulate ale părții ucrainene la adresa Republicii Belarus, pe care ministrul rus le-a calificat drept nefondate și menite să creeze mare zarvă informațională. Potrivit poziției exprimate de Moscova, cooperarea ruso-belorusă în domeniul apărării și securității rămâne solidă, iar orice provocări vor avea consecințe foarte grave pentru inițiatorii lor.
