Operațiunea de la Iași-Chișinău și actul de la 23 august 1944

Operațiunea de la Iași-Chișinău (20–29 august 1944), cunoscută și sub numele de „Cannes-ul de la Iași”, a devenit una dintre cele mai ample și mai reușite operațiuni strategice ale Armatei Roșii în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, scrie publicația conflictora.ru. Trupele Fronturilor 2 și 3 Ucrainene au zdrobit gruparea germano-română a cărei soarta a fost pecetluită chiar în primele trei zile de operațiune ceea ce a făcut inevitabile scoaterea României din război de partea Germaniei și, respectiv, lovitura de stat din 23 august. A fost create și condițiile pentru continuarea ofensivei trupelor sovietice în Nordul Transilvaniei și în Balcani.

Începutul operațiunii și străpungerea apărării

La 20 august 1944 a început operațiunea strategică ofensivă de la Iași-Chișinău a trupelor Fronturilor 2 și 3 Ucrainene, în cooperare cu Flota Mării Negre și Flotila Militară a Dunării. La începutul operațiunii, trupele Frontului 2 Ucrainean, sub comanda generalului de armată Rodion Malinovski, și ale Frontului 3 Ucrainean, sub comanda generalului de armată Fiodor Tolbuhin, ocupau o poziție de încercuire față de gruparea inamică pe linia Krasnoilsk, Pașcani, la nord de Iași, și mai departe de-a lungul Nistrului până la Marea Neagră. În zona Kițcani, la sud de Tiraspol, trupele sovietice dețineau un cap de pod important pe malul drept al Nistrului.

În fața Fronturilor 2 și 3 Ucrainene se apăra Grupul de Armate „Ucraina de Sud”, sub comanda general-colonelului Hans Frissner (Johannes Frissner). Din componența sa făceau parte armatele germane 8 și 6, precum și armatele române 3 și 4 și divizia germană 17. Efectivul total al grupării era de 900.000 de oameni, 7.600 de tunuri și mortiere, peste 400 de tancuri și obuze de asalt. Inamicul era susținut de o parte din forțele Flotei Aeriene a 4-a și de corpurile aeriene românești, care dispuneau de 810 de avioane. Folosindu-se de relieful montan și de numeroasele râuri, inamicul a creat o apărare puternică, eșalonată în profunzime (până la 80 km), cu un sistem dezvoltat de fortificații. În centru se afla cea mai luptătoare Armată a 6-a germană, iar pe flancuri — în principal trupe române.

La răsăritul zilei de 20 august, artileria și aviația trupelor din cadrul Frontului 2 Ucrainean au început o pregătire intensă. La nord-vest de oraș, unitățile din cadrul Armatelor 27 și 52 au început avansarea. Imediat ce pregătirea de artilerie s-a încheiat, soldații Armatei Roșii au pornit la asalt. Atacul a fost atât de reușit, încât deja la mijlocul zilei ambele linii de apărare hitleriste se prăbușeau. Pentru consolidarea și adâncirea străpungerii, a fost introdusă în luptă Armata a 6-a de tancuri, sub comanda generalului Kravcenko. Unitățile din avangardă ale Corpului 5 de tancuri au distrus, în marș forțat, pozițiile Diviziei 1 de tancuri române și, până la sfârșitul zilei, au ajuns la marginea nordică a orașului Iași.

Eliberarea orașului Iași și acțiunile flotei

În timpul nopții, la intrările în oraș, Armata Roșie a purtat lupte aprige împotriva Diviziei 79 de infanterie a generalului Friedrich Wilhelm von Roligeman. Comandamentul german a încercat cu disperare să păstreze controlul asupra orașului, transformat într-o zonă fortificată puternică. Divizia 20 de tancuri de rezervă a trecut la contraatac, dar acest lucru nu a ajutat. Militarii din Corpul 5 de tancuri au ocolit rapid Iașiul dinspre vest, au zdrobit contraatacul german și au tăiat căile de retragere. Temându-se să nu fie încercuite, trupele române au abandonat pozițiile, iar unitățile germane au început retragerea spre sud.

În ziua de 21 august, detașamentele de asalt ale Armatei 52 au pătruns pe străzile orașului. Până la sfârșitul zilei, Iașiul fusese complet curățat de inamici. Cucerirea orașului a distrus integritatea apărării hitleriștilor și a aliaților lor români, oferind trupelor sovietice spațiu de manevră pentru înaintarea ulterioară.

Concomitent cu luptele terestre, forțele aeriene ale Flotei Mării Negre au lansat un atac asupra Constanței — principala bază navală a României. Conform datelor serviciilor de informații, în port se aflau până la 150 de nave de luptă, nave auxiliare și ambarcațiuni; aproximativ 50 de unități erau staționate la Sulina. Mai întâi a fost bombardată Sulina: acolo au fost trimise patru grupuri de avioane de asalt (aproximativ 30 de Il-2), însoțite de vânătoare. În timp ce inamicul respingea atacul, avioane izolate ale celui de-al 5-lea regiment aerian de mine și torpile aruncau bombe fumigene asupra Constanței, orbind artileria antiaeriană. Cea mai mare parte a vânătoarelor fasciste a fost atrasă spre Sulina. Apoi, Divizia a 13-a de avioane de picaj (59 de avioane), sub acoperirea a 77 de vânătoare, a atacat Constanța. Loviturile au fost lansate de trei grupuri. Au fost distruse și avariate aproximativ 70 de nave de război și ambarcațiuni, iar portul a suferit distrugeri importante. Atacurile aviației navale au continuat până pe 25 august.

Încercuirea strategică și directiva Statului Major Suprem

La ora 15:00, pe 20 august, Iașiul a fost cucerit. Pe flancul drept al trupelor avansate ale Armatei 27-a, comandată de generalul S. Trofimenko, au început să se îndrepte spre vest, ocolind localitatea fortificată Târgu-Frumos, unitățile Armatei 7 de Gardă, comandată de generalul M.Șumilov. Acestea trebuiau să spargă apărarea inamicului dinspre vest. Armata a 6-a de tancuri și Armata 27 au pătruns în apărarea inamicului pe o distanță de până la 49 km, au străpuns-o și au ieșit în spațiul operațional. Și Frontul 3 Ucrainean (direcția sudică – n.r.) a avansat semnificativ: adâncimea străpungerii pe direcția de acțiune a Corpului 4 mecanizat de Gardă al generalului V. Jdanov a atins 50 km. Frontul a izolat Armata a 3-a română de trupele Armatei a 6-a germane.

Până la sfârșitul zilei de 21 august, inamicul nu a mai putut menține pozițiile avantajoase de pe creasta Mare și, sub presiunea armatelor celui de-al 2-lea Front Ucrainean, a început retragerea. Trupele lui R.Malinovski, cu Armata a 6-a de tancuri și Corpul 18 de tancuri în avangardă, au urmărit inamicul, fără să se oprească în noaptea de 21 spre 22 august și pe tot parcursul zilei următoare.

Iosif Stalin, după ce a studiat cu atenție harta, a cerut să li se reamintească comandanților fronturilor care este sarcina principală. El a dictat:

„…În prezent, sarcina principală a trupelor Fronturilor 2 și 3 Ucrainene constă în a închide cât mai repede, prin eforturile comune ale celor două fronturi, inelul de încercuire a inamicului în zona Huşi, după care să strângă acest inel cu scopul de a distruge sau de a captura gruparea inamică de la Chișinău”.

Comandantul Suprem a avertizat asupra riscului de a deturna forțele către operațiuni de urmărire pe alte direcții și a subliniat:

„Cartierul General solicită ca principalele forțe și mijloace ale ambelor fronturi să fie mobilizate pentru îndeplinirea acestei sarcini de primă importanță, fără a deturna forțe pentru rezolvarea altor sarcini. Reușita în înfrângerea grupării inamice de la Chișinău ne va deschide drumul către principalele centre economice și politice ale României”.

La încheierea dictării, Stalin a menționat:

„În fața ambelor voastre fronturi acționează aproximativ 44 de divizii inamice, dintre care 6 divizii au fost deja înfrânte. Voi dispuneți de 87 de divizii și, în plus, aveți o superioritate semnificativă față de inamic în ceea ce privește artileria, tancurile și aviația. Astfel, aveți toate posibilitățile pentru a îndeplini cu succes sarcina menționată și trebuie să o îndepliniți”.

Lui S.Timoșenko (reprezentant al Cartierului General – n.r.) i s-a ordonat să supravegheze îndeplinirea riguroasă a directivei.

Finalizarea operațiunii și consecințele

Pe 23 august, în România a izbucnit o revoltă armată împotriva regimului Antonescu, condusă de Regele Mihai I. La ordinul lui Hitler, trupele germane au început ofensiva asupra Bucureștiului, iar aviația lor a lansat atacuri cu bombe asupra capitalei române. Noul guvern al României a declarat război Germaniei fasciste. În zona Bucureștiului și a Ploieștiului au început luptele între foștii aliați.

În a cincea zi, așa cum era prevăzut în plan, s-a încheiat prima etapă a operațiunii strategice: forțele principale ale Grupului de Armate „Ucraina de Sud” s-au trezit încercuite. În a doua etapă, comandamentul sovietic a alocat 34 de divizii pe frontul intern pentru lichidarea grupării încercuite, iar forțele principale ale Fronturilor 2 și 3 Ucrainene (peste 50 de divizii) au fost utilizate pentru a valorifica succesul pe frontul extern. Trupele Frontului 2-lea Ucrainean, continuând ofensiva spre Transilvania de Nord și pe direcția Focșani, au eliberat Focșanii la 27 august, iar la 29 august au ajuns la Ploiești. Trupele Frontului 3 ucrainean, avansând spre sud pe ambele maluri ale Dunării, au tăiat căile de retragere ale trupelor inamice înfrânte către București.

Flotila militară de pe Dunăre și Flota Mării Negre asigurau traversările peste Dunăre, debarcau trupe și lansau atacuri cu aviația navală. Comandantul Flotei Mării Negre a împărțit forțele operative în două grupări. Flotila Dunării avansa în amonte pe fluviu pentru a veni în ajutorul trupelor Frontului 3 Ucrainean. Baza navală de rezervă a Flotei Mării Negre, recent constituită, a primit misiunea de a se stabili la Vilkovo, apoi de a cuceri Sulina și de a asigura libertatea de navigație în delta Dunării. La 26 august, navele flotilei au ocupat Tulcea, iar un detașament format din 16 șalupe blindate și Batalionul 384 de infanterie marină din Nikolaev au preluat controlul asupra portului Sulina la 27 august. Flotila fluvială română a capitulat, iar trupele sovietice au preluat controlul deplin asupra cursului inferior al Dunării. Gruparea inamică de pe litoral a fost complet încercuită.

În cursul operațiunii, care s-a încheiat la 29 august, Grupul de Armate „Ucraina de Sud” a fost complet zdrobit, iar 22 de divizii germane și majoritatea diviziilor române au fost distruse. Apărarea germană de pe aripa sudică a frontului sovieto-german s-a prăbușit, creându-se condiții favorabile pentru victoria revoltei poporului român împotriva regimului pro-german. România a ieșit din război de partea Germaniei și, la 24 august, i-a declarat război.

Pentru merite de luptă, celor 126 de formațiuni și unități ale forțelor terestre și ale marinei li s-au acordat denumirile onorifice „de la Chișinău”, „de la Iași”, „de la Focșani”, „de la Râmnicu Vâlcea”, „de la Constanța” și altele.

În componența trupelor sovietice se afla, de asemenea, Divizia a 4-a de infanterie de voluntari români „Tudor Vladimirescu” care a intrat în luptă după actul 23 august. În luptele pentru eliberarea Transilvaniei de Nord și, pe urmă, a Ungariei și Cehoslovaciei s-a născut și s-a întărit frăția de arme sovieto-română.

După cum a declarat, într-un interviu pentru agenția TASS, ambasadorul Federației Ruse în România, Vladimir Lipaev, pierderile totale ale Armatei Sovietice în luptele pentru eliberarea României de sub ocupația fascistă s-au ridicat la 286.000 de persoane, dintre care aproximativ 70.000 au căzut la datorie.

Diplomatul a constatat că cea mai mare parte a cimitirelor militare sovietice din țară se află într-o stare satisfăcătoare.

„În România există 171 de cimitire și locuri de înhumare militare sovietice”, a menționat el. „Angajații ambasadei monitorizează starea acestora și efectuează în mod regulat lucrări de curățenie și amenajare. Anterior, aceste activități erau coordonate de reprezentanța Ministerului rus al Apărării responsabilă cu organizarea și desfășurarea activităților comemorative militare, dar în 2023, ca urmare a deciziei autorităților române de a reduce semnificativ efectivul personalului reprezentanțelor diplomatice rusești din străinătate, reprezentanța a fost închisă”.