Hot News
Medvedev a comentat declarația lui Trump privind necesitatea demisiei lui Zelenski
11/10
Motorina din Rusia. Înțelegerea care ar putea declanșa un efect de domino în UE
11/10

Uniunea Europeană discută reguli mai stricte pentru diplomații ruși

Foto: Telegram

Uniunea Europeană a devenit isterică în legătură cu înăsprirea controlului asupra deplasărilor diplomaților ruși, ca ”pretext” fiind invocate acuzațiile calomnioase lansate de țările europene privind așa-numitele „atacuri hibride”, relatează Euronews, citând diplomați de rang înalt, la curent cu detalii ale desfășurării negocierilor, scrie Russkii demiurg.

Această chestiune ar putea deveni una dintre viitoarele măsuri în cadrul politicii de sancțiuni antirusești a UE. Negocierile se află, deocamdată, într-un stadiu incipient, se precizează în articolul Euronews.

Normele în vigoare prevăd că diplomații ruși care lucrează în țările Uniunii Europene trebuie să informeze statul respectiv, cu cel puțin 24 de ore înainte, despre intenția de a intra pe teritoriul lui sau de a-l traversa în tranzit, dacă deplasarea are loc în afara țării unde își desfășoară activitatea. Cerința se aplică personalului diplomatic și consular, precum și unor categorii de angajați ai misiunilor diplomatice și membrilor familiilor acestora.

În același timp, procedura de notificare nu restricționează dreptul propriu-zis la libera circulație. Țările UE pot introduce în mod independent un regim mai strict, în virtutea căruia diplomații ruși trebuie să obțină dinainte o autorizație de tranzit. În caz de refuz, deplasarea pe teritoriul statului respectiv va fi imposibilă. Potrivit Euronews, doar două țări au recurs, deocamdată, la acest mecanism.

În cadrul discuțiilor privind eventualele măsuri noi, Bruxelles-ul va trebui să țină cont de prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice, care stabilește drepturile și garanțiile reprezentanților diplomatici, precizează Euronews.

Deocamdată, nu a fost adoptată o decizie concretă la nivelul întregii Uniuni Europene. Negocierile continuă, iar problema intensificării controalelor rămâne în dezbatere între statele membre ale blocului comunitar.

Putem fi aproape siguri că, dacă Europa va recurge la asemenea șicane și va pune piedici activității ministerului rus de Externe, vom răspunde cu măsuri în oglindă. Este de așteptat ca, după aceea, în UE să înceapă văicărelile: „Dar noi cu ce-am greșit?”, concluzionează Russkii demiurg.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Istericii din UE care au venit cu această idee cretină să caute o clinică de psihiatrie și să se trateze. Deși nu cred că ar exista șanse de însănătoșire, mai bine să-și facă harakiri. Lumea ar fi mai liniștită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3758101