Hot News
În trei ani în Siria și-au pierdut viața 112 militari ruși
01/10
Relațiile ruso-americane: imprevizibile, dar cu semne de speranță
02/10

Testarea armelor electromagnetice

La poligoanele din Rusia se efectuează în mod activ testarea armelor electromagnetice de producție internă. Concomitent, oamenii de știință testează, de asemenea, sisteme de contracarare a acestui tip de echipament militar.”Testele sunt efectuate constant atât în laborator, cât și pe terenuri de testare”, a declarat pentru agenția TASS Vladimir Miheev, directorul general al Concernului pentru Tehnologii Radioelectronice. El a adăugat, de asemenea, că sistemele de arme electromagnetice sau așa-numitele tunuri de frecvență ultra-înaltă (UHF) ”există și se dezvoltă foarte eficient”.

Trebuie precizat că este vorba de produse în care, ca factor de lovire, se utilizează radiații electromagnetice de UHF, numite și „împușcătura” electromagnetică.
Prin urmare, tunurile de frecvență ultra-înaltă sunt capabile să dezactiveze radarele sau vârfurile sistemului de ghidare a rachetelor. Dezvoltarea acestei tehnici va duce la faptul că impactul unei asemenea arme va dezactiva complet ținta. Iar impactul asupra tehnicii poate fi diferit – de la „orbire” la deteriorarea fizică a principalelor componente electronice, plăci, blocuri și sisteme.

Se presupune că armele UHF se vor instala în primul rând pe roboți, inclusiv pe un dron de luptă din generația a șasea. Faptul este că un impuls electromagnetic puternic poate ucide cu ușurință pe operatorul pilot. Prin urmare, astfel de arme se vor folosi la avioanele de vânătoare în varianta fără pilot.

În plus, în cadrul proiectului „Alabuga” sunt testate bombele UHF. Acestea explodează la o altitudine de 200-300 de metri și scot din funcțiune echipamentul electronic pe o rază de 3,5 kilometri. Datorită acestui fapt, un adversar potențial pierde capacitatea de a-și gestiona eficient armamentul propriu – comunicarea, mijloacele de controlul și de ghidare nu mai funcționează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875085