Hot News
Peskov, avertisment pentru companiile străine
20/11
Putin: decizia SUA de a se retrage din Tratatul INF nu va rămâne fără răspuns
20/11

GRU reloaded

Corneliu VLAD

Corneliu VLAD

La începutul acestei luni, ramura militară a sistemului de intelligence al Federației Ruse (GU), succesorul faimosului GRU, a împlinit 100 de ani de la înființarea sa, iar președintele Vladimir Putin a ținut să marcheze personal aniversarea centenară și, mai mult, să rostească o cuvântare în care a elogiat activitatea acestei instituții pe care presa occidentală o prezintă “de o eficacitate binecunoscută și foarte secretă” (”Le Figaro”) sau, dimpotrivă, “o armă nu atât de secretă” (“France24”).

“Cunosc, fără a exagera, capacitățile voastre unice, inclusiv în domeniul operațiunilor speciale. Sunt convins de profesionalismul și curajul vostru personal și știu că fiecare dintre voi va face totul pentru Rusia și pentru poporul nostru” – a spus președintele Putin. Exemplificând, liderul de la Kremlin a subliniat că informația militară a contribuit enorm la eliminarea șefilor, bazelor și infrastructurilor teroriste, la loviturile precise ale aviației și flotei ruse în Siria.

A urmat, timp de câteva zile, un val de relatări și comentarii în presa americană și vest-europeana, dar mai toate pe aceleași câteva teme, care au urmat parcă scheme prestabilite, după care s-a reintrat în tiparele deja cunoscute de la izbucnirea crizei ucrainene. Esența comentariilor – este cea mai redutabilă și mai eficientă componentă a angrenajului de intelligence care acționează în străinătate a Federației Ruse, foarte activă pretutindeni în lume atunci când interesele Rusiei – putere mondiala – o cer, din Statele Unite (în campaniile electorale) și Marea Britanie (“cazul Skripal”), în alte state – din Olanda și Muntenegru în Siria, Malaezia și Africa Centrală, din Estonia în Ucraina și Crimeea (“omuleții verzi”). “O armă a războiului rece împotriva Occidentului”, conchidea același “France 24”, una “mai adaptată la nouă situație geopolitică decât alte agenții ruse”, completa Mark Galeotti, cercetător la Institutul de relații internaționale din Praga.

Oricum, în seama ei s-au pus cele mai tenebroase și mai dificil – sau deloc – explicabile fapte sulfuroase din actualitatea internațională, chiar de către oameni politici din Occident de înaltă responsabilitate (premierul britanic Theresa May, dar nu și președintele Trump). “I se atribuie toate relele lovituri ale Kremlinului în lume” – constata publicația franceză “L’Obs”. S-au pus, de-a lungul anilor, în mișcare operațiuni ample de documentare a tuturor acuzațiilor și suspiciunilor – de la încercări de asasinat și tentative de lovituri de stat la atacuri cibernetice și tot felul de alte operațiuni malefice, dar rezultatele diferitelor investigații, s-au dovedit profitabile mai degrabă producătorilor de romane și filme de spionaj.

Dincolo de anecdotica și scenariile generoase în supoziții și fantezie, care se rostogolesc de ani de zile pe piața de tipărituri și pelicule din Occident pentru marele public, dar și în poziții oficiale, pe care presa rusă, dar și MAE de la Moscova le califică “spionita agresivă”, sunt totuși de reținut cel puțin două certitudini.

1. Constructul de intelligence al Rusiei va reveni la numele său consacrat, GRU, așa cum a propus președintele Putin cu prilejul marcării centenarului . Acum, denumirea sa oficială este Direcția Generală a Statului Major al Forțelor Armate ale Federației Ruse (GU). “Nu înțeleg unde a dispărut cuvântul ‘informație’, va trebui să revenim la Direcția Generală de Informații”, a spus președintele rus. Adică, la sigla binecunoscută GRU. Precizare care se încadrează în viziunea liderului de la Kremlin de preluare a ceea ce este necesar din istoria relativ recentă a statului sovietic, în contextul aprecierii sale de răsunet, din 2005, că “dispariția URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”.

2. Războiul rece revine în forță, într-un pattern mult mai complex și mai divers, hibrid, în care s-au angajat, din păcate, și Occidentul, și Rusia. “Dacă nu e un nou război rece, începe tot mai mult să semene”, scria un ziarist occidental. Sau poate, ar fi de adăugat, este același vechi și recidivist război rece care înveninează și periclitează  atmosfera internațională de peste 70 de ani.

1 Comment

  1. Dorin Suciu spune:

    Ar fi de amintit două ziceri care se potențează reciproc: CEL MAI PRIMEJDIOS MOMENT ESTE ACELA CÂND ȚII CUȚITUL LA GÂTUL DUȘMANULUI TĂU și FIGHTING LIKE A CORNERED RAT. Rușii vor muri cu colții înfipți în gâtul americanilor, iar americanii cu colții rușilor înfipți în gâtul lor. Iar restul lumii împreună cu ei. Hai, APOCALIPSĂ PLĂCUTĂ!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875142